"France Telecom" ar putea investi 7 miliarde euro în Africa şi Orientul Mijlociu

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2010

"France Telecom", compania franceză care deţine operatorul de telefonie mobilă "Orange", ar putea investi până la 7 miliarde de euro (9,3 miliarde de dolari) în următorii cinci ani, în Africa şi Orientul Mijlociu, potrivit afirmaţiilor directorului executiv Stephane Richard.

Potrivit declaraţiilor acestuia, investiţiile vor face parte dintr-un plan care priveşte dublarea veniturilor companiei pe pieţele emergente. În prezent, aceste pieţe asigură aproximativ 3,3 miliarde de euro din veniturile "France Telecom", adică aproximativ 7% din vânzările totale de 46 miliarde de euro realizate de operatorul de telefonie.

"O dublare a activităţii în cinci ani presupune că vom creşte veniturile cu două miliarde de euro, prin noi licenţe sau achiziţii de active, şi încă un miliard de euro din creştere internă până la finele acestei perioade", a precizat Richard.

În privinţa achiziţiilor, Richard spune că "France Telecom" este interesată să acopere zonele lipsă din Africa de Vest, regiune unde operatorul este prezent deja în Camerun, Senegal şi Nigeria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb