FRANŞOIS BLOCH, CEO, BRD GROUPE SOCIETE GENERALE: "România - ţara din care nu a existat nicio plecare a investiţiilor franceze, nici măcar în anii crizei economice"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 iulie 2017

"România - ţara din care nu a existat nicio plecare a investiţiilor franceze, nici măcar în anii crizei economice"

Reporter: Ce mesaj transmiteţi investitorilor francezi în România ?

Franşois Bloch: Aş vrea să le transmit că România este, întâi de toate, o ţară prietenă, a cărei istorie modernă şi contemporană este legată, în toate momentele sale importante, de cea a Franţei. Apoi, este o ţară francofilă şi francofonă, la două ore şi jumătate cu avionul de Paris, a doua cea mai importantă piaţă din Europa centrală şi de est, deschisă şi favorabilă investiţiilor - 36 de companii din cele 40 care intră în componenţa indexului Bursei de la Paris, CAC 40, sunt prezente aici -, o ţară din care nu a existat nicio plecare a investiţiilor franceze, nici măcar în anii crizei economice. Aici, BRD, filială a grupului Societe Generale, este una dintre cele mai mari bănci din ţară, cu peste 800 de unităţi care acoperă toate regiunile, servind peste 2,3 milioane de clienţi persoane fizice şi companii de toate mărimile.

Reporter: Care sunt proiectele BRD pentru România în următorii ani?

Franşois Bloch: Sistemul bancar românesc este foarte concurenţial şi inovator. El va trece probabil în lunile următoare printr-o nouă etapă de consolidare, odată cu tranzacţiile ce privesc cele câteva bănci care sunt scoase la vânzare în acest moment. Vom acorda în anii care urmează tot mai multă atenţie integrării tehnologiei în serviciile şi produsele noastre, construiruii unei bănci digitale şi ne vom orienta tot mai puternic spre clienţii din tânăra generaţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A plecat firma de drumuri Colas dupa ce a fost data afara de Basescu si Boagiu dela tronsonul Medgidia Constanta cica nu a da tainul

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb