Încrederea în climatul de afaceri francez a crescut, în ianuarie, pînă la nivelul maxim al ultimelor 32 de luni, potrivit unui studiu guvernamental, astfel că Franţa este a cincea ţară europeană în care sporeşte optimis-mul oamenilor de afaceri. Indicele privind încrederea întreprinzătorilor a urcat la 102 puncte în ianuarie, de la 101 în decembrie, potrivit datelor publicate de Biroul Guvernamental de Statistică. Indicele referitor la aşteptările în ceea ce priveşte producţia, a ajuns la 14 în ianuarie, de la 8 în decembrie. Pe de altă parte însă, oamenii de afaceri sînt pesimişti în ceea ce priveşte perspectivele de export, astfel că indicele care măsoară comenzile externe a scăzut la -9 (minus nouă), de la -5. Acest fapt arată impactul negativ al aprecierii euro asupra sectorului exporturilor.
Studii recente de specialitate au arătat că a crescut încrederea în mediul de afaceri din Germania, Italia, Belgia şi Olanda. Totuşi, unii întreprinzători spun că economia europeană se redresează doar pentru că economia globală îşi revine. Amintim că Franţa este a treia economie ca importanţă a Europei.