Franţa şi Belgia recapitalizează "Dexia" cu 5,5 miliarde euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 noiembrie 2012

Franţa şi Belgia recapitalizează "Dexia" cu 5,5 miliarde euro

Franţa şi Belgia au căzut de acord, în noaptea de miercuri spre joi, să recapitalizeze cu 5,5 miliarde euro (7 miliarde dolari) grupul bancar pe care îl controlează - "Dexia" SA -, după ce acesta a înregistrat noi pierderi şi deprecieri de active.

Guvernul belgian va acoperi 53% din suma menţionată, plătind aproape 2,9 miliarde euro în cadrul majorării de capital. Franţa va asigura restul de 47%, respectiv aproximativ 2,59 miliarde euro, conform anunţului comun făcut de Ministerele de Finanţe din cele două ţări.

Steven Vanackere, minis­trul de resort al Belgiei, a declarat că operaţiunea va fi "neutră" pentru bugetul ţării şi nu va avea vreun efect negativ asupra deficitului.

Injecţia de capital va fi făcută prin acţiuni preferenţiale, astfel că orice posibilă îmbunătăţire a situaţiei financiare a "Dexia" va aduce beneficii în primul rând Franţei şi Belgiei.

Pe lângă recapitalizare, Franţa şi Belgia au decis să-şi ajusteze garanţiile acordate "Dexia", instituţie care a beneficiat deja de o recapitalizare de 6,4 miliarde euro în 2008. Plafonul garanţiilor a fost redus de la 90 la 85 de miliarde euro. Partea Belgiei în repartizarea definitivă a garanţiilor ajunge de la 60,5% la 51,4%, în timp ce partea Franţei va creşte de la 36,5% la 45,6%.

Anul trecut, Belgia, Franţa şi Luxemburg au salvat "Dexia" de la faliment prin dezmembrarea grupului şi oferirea de garanţii de stat de 90 de miliarde euro pentru acoperirea necesităţilor sale de finanţare. În cadrul procesului de dezmembrare, statul belgian a acceptat să preia 100% din "Dexia Banque Belgique", divizia belgiană a grupului, pentru patru miliarde euro. În Franţa, "Dexia" a vândut pachetul majoritar de la divizia sa de finanţare a administraţiilor locale "Dexia Municipal Agency" ("Dexma") pentru 380 milioane de euro. "Caisse des Depots" şi "Banque Postale" au preluat, fiecare, o participaţie de 31,7% din "Dexma".

Ieri, "Dexia" a raportat o pierdere netă de 1,23 miliarde euro euro pentru timestrul al treilea din 2012, din care 296 milioane de euro din activităţile continue. În primele nouă luni din anul curent, banca a pierdut 2,39 miliarde euro.

Recapitalizarea "Dexia" necesită aprobarea acţionarilor şi autorităţilor de reglementare din UE. Majorarea de capital este aş­tep­tată să se finalizeze până la sfârşitul lui 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb