G7 A INTERVENIT PE PIAŢA VALUTARĂ: Yenul, în cel mai mare declin din ultimii doi ani

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 martie 2011

Yenul, a înregistrat vineri, pe pieţele internaţionale, cea mai importantă depreciere din ultimii doi ani, în raport cu dolarul, în condiţiile în care Grupul celor Şapte state puternic industrializate (G7) a intervenit pentru stoparea creşterii monedei nipone. Intervenţia a început în Japonia şi a fost urmată de băncile centrale din celelalte state membre. Ţările din G7 au acţionat împreună pe piaţa valutară pentru prima oară în ultimul deceniu.

Astfel, au intervenit banca centrală americană (Fed), banca centrală a Canadei, Banca Japoniei, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei, Banca Franţei, Bundesbank Germania şi banca centrală a Italiei.

Oficialii de la Tokyo au declarat că, probabil, autorităţile nipone au vândut, în cadrul acestei intervenţii, aproape 2.000 miliarde yeni (25 miliarde dolari).

Membrii G7 nu au mai avut o intervenţie comună din septembrie 2000 până în prezent. În urmă cu 11 ani, G7 a acţionat cumpărând euro, care se depreciase puternic în cel de-al doilea an de la adoptarea sa.

Yenul a scăzut cu 2,1% vineri, la New York, având un curs de 80,58 unităţi/dolar, faţă de 78,89 unităţi/dolar în ziua anterioară, când a consemnat nivelul maxim de după al Doilea Razboi Mondial: 76,25 unităţi/dolar. Moneda Japoniei s-a apreciat cu 5,2% în perioada care a trecut după cutremurul ce a devastat ţara la data de 11 martie.

Dar, analiştii cred că declinul yenului faţă de dolar va fi unul temporar, dacă moneda americană nu va fi sprijinită de majorarea dobânzilor în SUA. Faţă de euro, yenul a scăzut cu 3,4% vineri, la 114,31 unităţi. În aceeaşi zi, moneda unică europeană s-a apreciat în raport cu cea americană (+1,2%), înregistrând un curs de 1,4182 dolari, comparativ cu 1,4021 dolari joi.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb