GAFELE REPETATE L-AU COSTAT FUNCŢIA Vasile Dîncu - un ministru deranjat de comandantul suprem al Armatei

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 25 octombrie 2022

Sursă foto: Facebook / Vasile Dincu

Sursă foto: Facebook / Vasile Dincu

Vasile Dîncu a demisionat, ieri, din fruntea Ministerului Apărării Naţionale, exact înaintea şedinţei de astăzi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, 25 octombrie fiind şi ziua în care se sărbătoreşte în fiecare an Armata Română, în amintirea zilei de 25 octombrie 1944, cânt trupele române au eliberat oraşul Carei.

Motivul invocat în demisia înaintată premierului Nicolae Ciucă, cel care la propunerea liderului PSD a preluat interimatul funcţiei de ministru al Apărării până când un alt ministru social-democrat va fi învestit în funcţie, este "imposibilitatea colaborării cu Preşedintele României, comandantul suprem al Armatei".

"Consider necesară retragerea mea din această funcţie pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie şi programele care necesită fluiditate pe întreg lanţul de comandă şi pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea optimă a Ministerului Apărării Naţionale şi a Armatei Române", a mai scris, în texul demisiei, Vasile Dîncu.

Ministrul Vasile Dîncu a declarat că îi este imposibil să colaboreze cu preşedintele Klaus Iohannis, în calitatea acestuia de comandant suprem al Armatei. Afirmaţia lui Dîncu pare hilară, deoarece social-democratul îl cunoştea foarte bine, înainte să accepte mandatul de ministru al Apărării în guvernul Ciucă, pe preşedintele Iohannis şi modul acestuia de a-şi exercita atribuţiile. În aceste condiţii, este curios că lui Vasile Dîncu nu i s-a părut imposibil să colaboreze cu Klaus Iohannis înainte de a depune jurământul de învestitură ca ministru la Palatul Cotroceni, ci a descoperit acest lucru la aproape 11 luni de la preluarea mandatului.

Mai ales că Dîncu ştia, aşa cum a precizat ieri liderul PSD, Marcel Ciolacu, faptul că Iohannis este comandantul suprem al Armatei - conform Constituţiei, fapt ce nu poate fi contestat de nimeni, şi că nu ministrul Apărării este cel care trage sforile în acest domeniu.

Mai mult, Vasile Dîncu vorbeşte despre faptul că demisia sa nu ar bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea optimă a Ministerului Apărării Naţionale şi a Armatei Române. Care sunt acele proiecte, Vasile Dîncu nu ne mai spune.

Imediat după demisie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus: "Îi respect decizia lui Vasile Dîncu şi îi mulţumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Am avut deja o discuţie cu premierul Ciucă şi i-am solicitat să preia interimatul la MApN, pentru că România are obligaţia să asigure stabilitate pe Flancul estic al NATO. (...) PSD nu are nicio problemă în a numi un alt ministru al Apărării. Astăzi avem începând cu ora 18 şedinţa Biroului Permanent al PSD, unde voi discuta cu colegii mei despre cine ar putea să preia mandatul de ministru, iar după vom avea un Consiliu Politic Naţional unde vom lua decizia respectivă".

Cert este că demisia lui Dîncu vine într-un moment în care proiectele privind siguranţa şi securitatea naţională se află în Parlament şi în care au fost iniţiate mai multe programe de înzestrare a Armatei Române.

Amintim că la mijlocul săptămânii trecute, Vasile Dîncu preciza pentru ziarul BURSA că aşteaptă la începutul lunii noiembrie o delegaţie a concernului francez Naval Group pentru a se lua o decizie privitoare la semnarea contractului pentru construcţia celor patru corvete destinate Forţelor Navale Române. Un contract a cărui semnare trenează de trei ani şi patru luni şi, probabil, va mai trena până când viitorul ministru social-democrat al Apărării se va familiariza cu toate detaliile achiziţiei respective, înainte de a-şi pune semnătura pe documentul întocmit de funcţionarii statului şi contestat în privinţa preţului final de către cei de la Naval Group.

Declaraţia despre negocierea păcii în Ucraina, devastatoare pentru fostul ministru al Apărării

Evenimentele care au precedat demisia lui Dîncu din fruntea MApN s-au derulat cu o rapiditate uimitoare pentru "un stat eşuat", aşa cum a denumit statul român însuşi preşedintele Klaus Iohannis.

În 9 octombrie, în cadrul unui interviu acordat pentru Prima TV, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat despre conflictul din Ucraina: "Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume - ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume - pierderea de teritorii. O pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică".

În aceeaşi zi, Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, i-a răspuns lui Vasile Dîncu, conform Ukraîinska Pravda, unul dintre cele mai populare ziare din Ucraina: "Astăzi vreau să adresez acest apel al meu celor din lume care sunt supuşi manipulărilor ruseşti cu privire la presupuse negocieri, despre presupunerile că numai negocierile pot pune capăt acestui crud război terorist rusesc. Doreşte statul terorist pace? Evident că nu. O dovedeşte în fiecare zi şi în fiecare noapte (...) Ajută negocierile cu adevărat la învingerea terorii? Acum fiecare trebuie să răspundă sincer la această întrebare pentru el însuşi".

La două zile după declaraţia ministrului Apărării, preşedintele Klaus Iohannis, întrebat, în 11 octombrie, la finalul vizitei preşedintelui Georgiei în ţara noastră, despre afirmaţiile lui Vasile Dîncu, a spus: "În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm ideea cu toţii că doar Ucraina va decide când, şi cum, şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a Uniunii Europene şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziţii".

În aceeaşi zi, preşedintele Iohannis convoca şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru 25 octombrie.

Imediat, în 12 octombrie, împotriva declaraţiilor lui Vasile Dîncu, s-a exprimat şi Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: "Când eşti ministru al Apărării într-o ţară cu cea mai lungă frontieră cu o ţară aflată într-un conflict armat, părerea mea este că nu mai ai crezuri. Ai o politică a statului român şi te exprimi în consecinţă de cauză pe politica pe care o are statul român". Întrebat dacă ministrul Dîncu ar putea fi remaniat, şeful PSD a răspuns: "Dacă prim-ministrul va cere acest lucru în coaliţie, vom avea această discuţie. Presupun că există nişte argumente şi nişte discuţii mai serioase şi mai aprofundate decât un punctaj făcut de către preşedintele României către ministrul Apărării".

Pus să comenteze situaţia creată, premierul Nicolae Ciucă a spus în 13 octombrie că îl aşteaptă pe ministrul Vasile Dîncu să revină în ţară de la ministeriala NATO, pentru a avea o discuţie deschisă despre opinia exprimată de ministrul Apărării, opinie care nu coincide cu aceea a Guvernului.

Vasile Dîncu: "Prietenii tăcuţi din rafturi niciodată nu trădează şi nu mint"

La două zile după declaraţia premierului şi la trei zile după declaraţia liderului PSD, ministrul Vasile Dîncu a scris pe una din cele două pagini ale sale de Facebook, legat de vizita sa la librăria Filigranes din Bruxelles: "Aici este cu totul altă lume şi o linişte incredibilă. Aici nu se aude vocea idioţilor, liniştea este întreruptă doar rareori de foşnetul moale al paginilor. Aici cărţile te aşteaptă cuminţi, aliniate ca soldaţii în formaţie. A sta aici este o adevarată terapie, un pansament pe o rană sângerândă. Nici răcnetele proştilor şi nici şoaptele mieroase ale ticăloşilor nu pătrund până aici. De aici îţi poti lua energia pentru a ignora tembelismul solemn, puţinătatea de minte sau analfabetismul agresiv. Îţi dai seama aici că de planeta lor te despart zidurile din cărţi ale câtorva biblioteci. Ei nu vor înţelege niciodată cum dincolo de nişte amărâte de coperţi de carton se poate deschide o lume fără limite. Nu o să ştie niciodată că există o asemenea cetate cu ziduri de aer, dar în care nu vor putea pătrunde pentru a arunca cu pietre. Aici e un paradis ascuns şi niciodată nu vor înţelege cretinii şi mediocrii că aici lumea lor nu există şi nu contează. Aici mediocrii şi impostorii nu se vor intâlni niciodată cu victimele lor inocente pentru că nu se pot atinge de arma cea mai tare de pe lume: ideea. Refuzaţi de idee, ei nu vor avea niciodată cetatenie aici, nici statut de refugiat. În fine, prietenii tăcuţi din rafturi niciodată nu trădează şi nu mint".

Vasile Dîncu nu a precizat cine sunt prietenii netăcuţi care l-au minţit şi care l-au trădat, dar din textul de mai sus şi din succesiunea rapidă a evenimentelor în ceea ce îl priveşte pe deja fostul ministru al Apărării Naţionale reiese că acesta s-a simţit trădat de unii dintre apropiaţi, posibil chiar de la vârful PSD.

Revenit în ţară, în 17 octombrie Dîncu s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă şi au discutat - conform comunicatului de presă emis de Guvern - despre reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles şi calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental.

Din comunicatul Guvernului nu reieşea deloc ceea ce avea să urmeze. Între timp, parlamentarii USR au solicitat prezenţa, în 24 octombrie, ministrului Apărării la programul Ora Guvernului, pentru a explica declaraţiile referitoare la negocierea păcii în Ucraina.

Un mandat presărat cu declaraţii bizare

Toată această succesiune rapidă de evenimente a culminat ieri dimineaţă cu demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării, demisie care a venit înaintea audierii din plenul Camerei Deputaţilor, înaintea şedinţei de astăzi a CSAT şi chiar de sărbătorirea Zilei Armatei Române.

Mai mult, şedinţa CSAT de astăzi este extrem de importantă, în condiţiile în care tot mai multe ţări occidentale trimit armament greu în România pentru a întări Flancul Estic al NATO. De exemplu, duminică seara au intrat în România primele convoaie de transportoare blindate franceze, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de Luptă al NATO dislocat la Baza Cincu, iar la începutul lunii noiembrie ar urma să ajungă în ţara noastră şi cele 12 tancuri Leclerc trimise de Franţa.

Ar mai fi de spus că scandalul iscat de declaraţiile de mai sus ale lui Vasile Dîncu au reprezentat punctul culminant ce a dus la demisia acestuia, deoarece fostul ministru al Apărării Naţionale a mai fost implicat în acest an în două scandaluri de proporţii mai mici. Primul a fost în 22 ianuarie 2022, când în cadrul unei emisiuni la Digi 24, Vasile Dîncu a spus: "Citându-l pe preşedintele francez Emmanuel Macron, trebuie să revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei". Declaraţia respectivă a fost nuanţată de ministrul Apărării, după şedinţa CSAT din 26 ianuarie, Vasile Dîncu afirmând că "declaraţiile în discuţie au fost făcute în contextul în care Federaţia Rusă a înaintat către NATO o serie de prevederi inacceptabile, inclusiv aceea de revenire, din punct de vedere al securităţii europene şi euro-atlantice, la statutul de dinainte de anul 1997, adică înaintea primului val de extindere al Alianţei către Europa Centrală şi de Est".

"Consider că o astfel de cerere, prin care se doreşte darea înapoi a istoriei, este deopotrivă nerealistă şi absolut de neacceptat. Vorbind despre istoria recentă a ultimelor decenii, am evocat discursul susţinut recent de preşedintele Franţei, Emanuel Macron, în Parlamentul European, la 19 ianuarie 2022. În cadrul acestui discurs, preşedintele francez a vorbit despre nevoia de unitate a spaţiului euro-atlantic în domeniul securităţii şi apărării, precizând că fundamentele securităţii continentului au fost stabilite, acum mai bine de trei decenii, împreună şi nu fără sau împotriva Rusiei, pe baza principiilor democratice de relaţionare între state", a continuat Vasile Dîncu.

Al doilea scandal a fost consemnat la începutul lunii martie, când în mass-media au apărut informaţii în legătură cu un proiect de act normativ ce se referea la pregătirea unei rezerve generale în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război, rezervă care urma să fie alcătuită din toţi bărbaţii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani. Potrivit unei alte prevederi din proiectul legislativ, cetăţenii cu obligaţii în îndeplinirea îndatoririlor militare ar fi fost cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau sunt în rezervă, cei încorporabili, între 20 şi 35 de ani, precum şi bărbaţii cu vârste cuprinse între 35 şi 63 de ani.

La acel moment, ministrul Vasile Dîncu a precizat că proiectul ajuns în media "era o colecţie de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii".

"Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în transparenţă. Când avem un proiect, anunţăm noi opinia publică", arăta fostul ministru al Apărării Naţionale.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Chiar nu-mi vine in minte un om la fel de ingamfat ca acest ardelean care se filmeaza cu biblioteci in spate si posteaza din librarii . imi imaginez sa-l trimiti la o negociere de ceva si cu ce rezultat numai daca-i vezi fata data pe spate tot timpul . numai suporta pe nimeni din jurul lui . chiar nu stiu ce este in capul securitatii de impinge tot timpul in fata acest combinagiu cu tupeu .

    1. Securitatea împinge oameni după chipul și asemănarea Ei.

      Tare îmi e teamă că unii au decis intrarea în război cu Rusia de teritoriul României. Dulapul slugă obedientă dar tâmpită a acceptat iar Dîncu n-a vrut să fie tras la răspundere pentru asta în viitor.  

    Toata presa securistica din Romania a rostogolit afirmatia fara nicio acoperire cum ca "Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, i-a răspuns lui Vasile Dîncu"

    In fapt, mult mai aproape de adevar este ca Zelenski i-a raspuns lui Elon Musk, cel care cu doar cateva zile inainte de Dincu lansase un sondaj la care intreaga lume a luat aminte. Este fapt ca Zelenski nu i-a raspuns lui Dincu. 

     

    Vasile Dincu si-a dat demisia din probabil doua motive: 

    1) Planurile de atac ale NATO folosind trupe din Romania pentru a intra in Ucraina necesita o contrasemnatura si din partea ministrului. Si Dincu nu vrea sa isi asume o astfel de ticalosie. 

    2) Intrarea in Schengen pe care liberalii o preseaza, are nevoie de o spaga foarte mare data olandezilor, o licitatie aranjata la MApN. Ministrul Dincu, ordonatorul de credite, nu vrea sa faca asta pentru ca stie ca va ajunge in puscarie. Asa ca s-a dat la o parte.

     

    O afirmatie similara cu a lui Dincu, despre negocieri, a fost facuta si de membri ai partidului democrat din SUA. Chiar azi se scrie asta pe acest site:

    "Congresmeni din aripa stângă a Partidului Democrat i-au cerut ieri preşedintelui Joe Biden, care a delocat miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei în faţa invaziei ruse, să sporească eforturile diplomatice şi să angajeze negocieri directe." 

    Deci nu are cum sa fie "devastatoare" o astfel de declaratie. 

    1. Pretext ,e vorba de armament si nu se inteleg la cine sa plateasca taxa de smecher .

      se cam potrivesc si cu declaratiile lui macron, dancu si ale altora, nefacute publice

    Adio rusia dar rămân cu tine....

    Dancu nu vrea să trimită cetățenii români pe front să moară pentru jelensky ! Cei care doriti plecați ca voluntari pe cont propriu ! Dumnezeu să vă ierte ,pentru prostie !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb