GALAŢI: Fonduri europene pentru dotarea maternităţii cu echipamente necesare anti-COVID-19

Ana Felea
Miscellanea / 19 iunie 2021

Fonduri europene pentru dotarea maternităţii cu echipamente necesare anti-COVID-19

Numărul infectărilor este în scădere în Galaţi astfel că judeţul este unul verde, însă cum specialiştii vorbesc tot mai mult despre posibilitatea unui al patrulea val, autorităţile şi unităţile spitaliceşti fac pregătiri pentru un eventual nou vârf al infectărilor.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat săptămâna aceasta că a fost semnat un contract de finanţare europeană de peste 150.000 de euro privind dotarea Maternităţii "Buna Vestire" cu echipamente şi consumabile medicale în contextul COVID-19.

Proiectul cuprinde două etape: o primă etapă de rambursare a cheltuielilor efectuate în 2020 şi o a doua etapă de achiziţii echipamente şi materiale sanitare în 2021.

Reprezentanţii Primăriei Galaţi au anunţat: "În prima etapă, Primăria municipiului Galaţi a alocat, anul trecut, în cea mai mare proporţie banii necesari pentru compartimentul ATI, având în vedere că unitatea medicală a fost desemnată de la începutul pandemiei "Maternitate suport COVID-19 - Pavilion", acordând asistenţă medicală pacientelor confirmaţi sau suspecţi COVID-19, cât şi celor non-covid. Astfel, s-au achiziţionat: două paturi ATI, cinci seringi automate (injectomate şi injectomate PCA), monitor funcţii vitale, aspirator mobil, astrup, container monobloc şi consumabile medicale. În etapa a doua, unitatea medicală va achiziţiona următoarele echipamente: laringoscop, videolaringoscop, aparat dezinfecţie aer, cardiotocograf, incubator, termometre digitale, sonde aspiraţie. Pe lista pentru consumabile medicale se regăsesc mănuşi chirurgicale, halate, bonete, măşti, combinezoane, ochelari protecţie, cizme etc".

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 154.792,55 euro, din care echipamentele medicale reprezintă 66.425,48 euro, iar consumabilele medicale 88.367,07 euro.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu a declarat: "Continuăm investiţiile în sănătate, astfel încât Maternitatea de la Galaţi să ofere cele mai bune servicii medicale. Prin departamentul de specialitate al Primăriei am ajutat echipa spitalului să depună cererea de finanţare şi să realizeze toţi paşii necesari semnării contractului. Mai mult, noi avem deja în implementare un proiect cu fonduri europene de 16 milioane de lei pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriului, la care se adaugă şi cel aflat în evaluare pentru reabilitare termică a trei pavilioane, în valoare de peste 8 milioane de lei. Totul pentru ca Maternitatea din Galaţi, una dintre cele mai vechi unităţi medicale din ţară, să fie o unitate modernă la standarde europene".

Proiectul "Creşterea capacităţii de răspuns în timp util şi eficient la criza COVID-19 în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Buna Vestire Galaţi şi de gestionare a crizei sanitare cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 prin dotarea cu echipamente şi aparatură medicală" se va încheia la data de 31.12.2021.

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Buna Vestire Galaţi a depus pentru finanţare proiectul "Creşterea capacităţii Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie "Buna Vestire" Galaţi de gestionare a crizei sanitare COVID-19" cod SMIS 140712, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare, Axa prioritară 9 - Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 - Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. alte lucrari pentru furtul banilor publici ,ca si stricatul si refacutul trotuarelor centrale si bulevardele Siderurgistil si 1 Decrmbrie care erau perfecte de pe timpul comunismului dar le ati demolat ca sa aveti ce reconstrui si fura banii bugetului local, bani bineinteles imprumutati din banci si platiti de galatenii plavani care va voteaza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb