Galaxy Tobacco a câştigat procesul cu ANAF, în care statul pretindea datorii de un miliard lei

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 17 mai 2012

Galaxy Tobacco a câştigat procesul cu ANAF, în care statul pretindea datorii de un miliard lei

Galaxy Tobacco, fosta Societate Naţională Tutunul Românesc, a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în care statul pretindea în sarcina companiei impozite şi taxe neachitate de circa 500 milioane lei, sumă dublată ulterior prin majorări de întârziere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat irevocabil litigiul dintre Galaxy Tobacco şi ANAF, res-pingând recursul statului, decizie care obligă Agenţia să pună în aplicare facilităţile acordate companiei prin contractul de privatizare încheiat în 2004 şi să stopeze demersurile pentru încasarea sumelor pretinse, se arată într-un comunicat transmis, ieri, de către casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii", care a reprezentat Galaxy Tobacco.

"S-a reuşit în instanţă recunoaşterea drepturilor Galaxy Tobacco izvorâte din contractul de privatizare. Aceasta după ce ANAF, în cursul anului 2009, în loc să opereze facilităţile fiscale ce i-au fost acordate prin lege, a repus în sarcina societăţii o datorie foarte mare, de aproximativ 500 milioane lei, reprezentând diferite impozite, taxe şi majorări de întârziere, sumă care, la scurt timp, s-a dublat prin actualizarea majorărilor de întârziere", se arată în comunicat.

Avocatul coordonator Doru Cătălin Boştină spune că acesta a fost un litigiu foarte complex, cu o miză de sute de milioane de euro, de a cărui soluţie depind alte litigii aflate pe rolul instanţelor.

Galaxy Tobacco (fostă Societatea Naţională Tutunul Românesc, SNTR) a fost reprivatizată la începutul anului 2004, cumpărătorul fiind consorţiul Tobacco 2003/UE, format din Galaxy Energy International şi CTS.

Ulterior, în urma unei majorări de capital, compania InterAgro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, a preluat 53,8% din acţiuni, iar participaţiile CTS Tabacco Limited şi CTS SRL s-au redus la 24,59%, respectiv 21,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb