Organismul israelian care supraveghează problemele civile în Teritoriile Palestiniene Ocupate (COGAT) şi OMS au anunţat miercuri evacuarea a aproximativ 230 de pacienţi şi rude ale acestora din Fâşia Gaza spre Emiratele Arabe Unite şi România, relatează AFP.
Pacienţii au părăsit Gaza cu autocarul prin punctul de trecere Kerem Shalom, în sud-estul teritoriului, şi au fost transportaţi la aeroportul Ramon, în apropiere de Marea Roşie, a declarat COGAT, un organism dependent de Ministerul israelian al Apărării.
Acest transfer are loc în cooperare cu Emiratele Arabe Unite, Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a adăugat organismul într-un comunicat.
Potrivit COGAT, acesta este cel mai mare număr de bolnavi şi familii ale acestora, inclusiv copii, care au fost autorizaţi să treacă pe la punctul Kerem Shalom "în ultimele luni", conform AFP.
OMS a indicat că 84 de pacienţi vor fi evacuaţi spre Emirate şi şase spre România, estimând totuşi între 12.000 şi 14.000 numărul pacienţilor care necesită evacuarea din motive medicale.