Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că a avut o discuţie telefonică cu şeful statului, Traian Băsescu, despre "potenţiala" nominalizare a senatorului PSD Cătălin Voicu pentru conducerea Minis-terului Administraţiilor şi Internelor (MAI). Declaraţia sa vine în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că l-a prevenit telefonic la acel moment pe Mircea Geoană (n.r. atunci preşedinte al PSD) să nu-l propună în funcţia de ministru pe Cătălin Voicu.
Potrivit Agerpres, Mircea Geoană a explicat: "Da, pot să confirm aceas-tă conversaţie telefonică purtată cu domnul Băsescu, în care m-a informat despre anumite rezerve pe care le avea cu privire la această potenţială nominalizare. Nu a fost cazul. Ca dovadă că votul din partid l-a dat ca favorit, în acel moment, pe domnul Oprea. Vreau, de asemenea, să reamintesc tuturor că, în condiţiile în care a trebuit să facem alte nominalizări - domnul Liviu Dragnea, du-pă aceea domnul Dan Nica - domnul Voicu nu a reapărut ca propunere din partea partidului nostru"".
Potrivit lui Geoană, nu conversaţia cu preşedintele Traian Băsescu a determinat nenominalizarea lui Voicu pentru şefia MAI, ci votul partidului. Mircea Geoană a mai spus că nu poate dezvălui argumentele şefului statului care au stat la baza propunerii de nenominalizare a lui Voicu. "Sunt chestiuni pe care nu le pot comenta în mod public", a încheiat Geoană.