Geoană: "Intenţionăm să lansăm un program ambiţios de locuinţe"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 9 aprilie 2009

Geoană: "Intenţionăm să lansăm un program ambiţios de locuinţe"

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, ieri, că Guvernul intenţionează să lanseze un program ambiţios de locuinţe.

Mircea Geoană a explicat: "Dorim lansarea unui program ambiţios de locuinţe, a unui fond special locativ, care să permită unui număr foarte mare de tineri şi de familii cu probleme sociale ocuparea cu chirie modică a acestor locuinţe. Ulterior aceste locuinţe vor putea să fie cumpărate pe măsură ce familia tânără se înzdrăveneşte din punct de vedere financiar. Criza trece, iar aceste persoane se pot califica pentru cre­dite la bancă sau pentru îm­prumuturi pentru a le achiziţiona".

Potrivit Agerpres, liderul PSD şi-a exprimat îndoiala cu privire la eficienţa introducerii impozitului forfetar, subliniind că în perioadă de criză nu se măresc impozitele, ci se relaxează.

"Am dubii cu privire la eficacitatea unui astfel de impozit", a conchis Geoană

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa faca guvernul ( PSD ) si fabrici de piine , de televizoare , etc . Sa stim o treaba . Altfel , unii muncesc si altii beneficiaza , ceea ce nu mai accept .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb