Geopolitica armelor: Ce ne scapă din statisticile SIPRI 2020-2024

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), considerat cea mai respectată autoritate globală în materie de comerţ cu armament, a publicat luna trecută cel mai recent raport cu privire la tendinţele internaţionale din perioada 2020-2024. Deşi raportul scoate în evidenţă aspecte importante, cum ar fi scăderea cu 64% a exporturilor de armament ale Rusiei faţă de perioada 2015-2019, sau dublarea importurilor de arme ale Qatarului, există câteva detalii esenţiale care au trecut neobservate de majoritatea analiştilor, se arată într-un articol publicat de Zerohedge.

Primul aspect este că Israel nu se află printre primii zece destinatari ai armelor americane. SIPRI menţionează într-o notă aparent banală că "Israel a fost al 11-lea cel mai mare beneficiar al exporturilor americane de arme între 2020-2024, cu o cotă de doar 3%". În comparaţie, Arabia Saudită a primit 12%, iar Qatar 7,7%. Asta înseamnă că Israelul a primit de patru ori mai puţin armament decât saudiţii şi de două ori şi jumătate mai puţin decât Qatarul - o realitate care contrazice percepţia larg răspândită despre relaţia privilegiată dintre SUA şi Israel în cadrul complexului militar-industrial american.

Al doilea aspect observat de cei de la Zerohedge este că SUA adoptă strategia rusească de "diplomaţie militară". Ei afirmă că Rusia este cunoscută pentru strategia sa de a înarma perechi de rivali regionali (precum Armenia-Azerbaidjan, China-India) pentru a menţine echilibrul de forţe şi a facilita soluţii politice. În aceste condiţii, sursa citată susţine că SUA pare să urmeze o tactică similară în Golf, vânzând arme atât Arabiei Saudite, cât şi Qatarului, în ciuda neîncrederii persistente dintre cele două ţări. Rămâne de văzut dacă această strategie va contribui sau nu la stabilitatea regională.

O altă concluzie ce reiese din raportul SIPRI este că Italia şi-a dublat exporturile de armament graţie Orientului Mijlociu, devenind astfel al şaselea cel mai mare exportator de armament la nivel global. Aproape două treimi din exporturile sale s-au îndreptat către Qatar (28%), Egipt (18%) şi Kuweit (18%). De asemenea, 24% din importurile de armament ale Turciei provin din Italia. Această ascensiune a fost susţinută şi de numărul mare de vehicule blindate italiene aflate în prezent în stadiu de comandă sau selecţie.

Raportul SIPRI clasează Polonia pe locul 13 în topul exportatorilor de arme între 2020-2024, ca urmare a unei creşteri de 40 de ori a transferurilor de echipament faţă de perioada anterioară, 96% fiind destinate Ucrainei. Zerohedge arată că, totuşi, raportul nu menţionează că toate aceste livrări au fost donaţii. Conform site-ului oficial al fostului preşedinte polonez, Polonia a oferit Ucrainei gratuit mai multe tancuri, vehicule blindate şi aeronave decât orice alt stat.

Unul dintre cele mai interesante detalii din raport, potrivit sursei citate, este că Serbia reprezintă a doua cea mai mare piaţă de export pentru industria de armament chineză, cu o cotă de 6,8%. În acelaşi timp, 57% din importurile Serbiei provin din China, faţă de doar 20% din Rusia. Aceasta sugerează că pivotul militar al Serbiei către Occident nu este atât de radical pe cât se credea. Dimpotrivă, Belgradul pare să urmărească o politică de echilibru între China şi Uniunea Europeană.

Din informaţiile de mai sus, reţinem că raportul recent publicat de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI) cu privire la comerţul global cu armament în perioada 2020-2024 aduce în prim-plan tendinţe clare: scăderea drastică a exporturilor ruseşti, ascensiunea Qatarului ca mare importator şi dominaţia continuă a Statelor Unite ca principal furnizor global. În legătură cu Israelul, acesta nu se mai regăseşte printre primii zece beneficiari ai armelor americane, realitate statistică ce ar contrazice percepţia consacrată privind rolul strategic privilegiat al Israelului în arhitectura de securitate americană. Cu toate acestea, este posibil ca acest decalaj să reflecte o capacitate tot mai mare a Israelului de a-şi produce propriile sisteme. Mai mult, accentul pus pe cifre poate ignora elemente calitative, precum valoarea strategică sau tehnologică a armamentului livrat. De exemplu, o singură vânzare către Israel de sisteme antirachetă avansate americane este mai importantă decât zeci de transporturi de vehicule blindate de generaţie veche livrate de SUA altor parteneri din Orientul Mijlociu.

Articolul publicat de Zerohedge ridică un semnal de alarmă cu privire la ceea ce ar putea fi interpretat drept o replicare de către SUA a strategiei ruseşti de "diplomaţie militară" - aceea de a înarma simultan rivali regionali, precum Arabia Saudită şi Qatarul. Dacă în cazul Rusiei această abordare a avut uneori efecte de echilibru, în cazul SUA rămâne neclar dacă scopul este menţinerea păcii sau pur şi simplu maximizarea influenţei în regiune.

Un alt element revelator este ascensiunea Italiei ca exportator de armament în Orientul Mijlociu, care i-a permis să-şi dubleze livrările şi să ajungă pe locul şase la nivel global. Italia profită astfel de nişe regionale neacoperite de marii furnizori tradiţionali, demonstrând că puterile medii pot juca un rol tot mai activ în ecuaţia globală a securităţii. În acelaşi timp, cazul Poloniei scoate la iveală o lacună importantă a raportului SIPRI: lipsa unei distincţii clare între exporturile comerciale şi donaţiile militare. Deşi este considerată al 13-lea exportator mondial, 96% din echipamentul trimis a fost destinat Ucrainei şi a fost oferit gratuit. Această nuanţă este esenţială pentru a înţelege corect rolul Poloniei, mai degrabă ca susţinător politic al Ucrainei decât ca actor comercial în domeniul apărării.

Nu în ultimul rând, relaţia militară tot mai strânsă dintre China şi Serbia dezvăluie o strategie de echilibru regional din partea Belgradului. Deşi Serbia a pierdut o parte din contractele cu Rusia din cauza sancţiunilor, ea nu s-a reorientat complet către Occident, ci a ales o cale intermediară, cultivând legături cu Beijingul. Este o abordare pragmatică, dar care complică şi mai mult ecuaţia de securitate în Balcanii de Vest.