George Maior: Politica externă a României din ultima perioadă este marcată de amatorism

Ziarul BURSA #Politică / 4 octombrie 2005

Politica externă a României din ultima perioadă este marcată de amatorism, a afirmat ieri senatorul PSD George Maior, referindu-se la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privitoare la problematica Mării Negre şi la Transnistria. Senatorul PSD a adăugat că actuala putere nu are capacitatea de a aprecia corect relaţiile dintre resursele (sociale, intelectuale, politice şi economice) ale României şi obiectivele externe de scurtă durată.

"Am încrede în proiectul Mării Negre. Au lucrat la el Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană. Nu vreau să se împotmolească în actuala putere", a spus George Maior, într-o declaraţie făcută în plenul Senatului. Potrivit senatorului PSD, actuala putere nu are capacitatea de a vedea în adîncime structura forţelor de putere. O altă acuză adresată actualilor guvernanţi s-a referit la incapacitatea de a evalua corect locul în care se află România în contextul politic actual. "Ne cramponăm într-o atitudine dogmatică, avem de-a face cu un voluntarism cu accente autarhice şi cu un excepţionalism romînesc de prost-gust, rupt de realităţile europene şi nord-atlantice", a susţinut senatorul PSD. George Maior a afirmat că, în Europa postmodernă a Uniunii Europene (UE), izolarea în care se află România înseamnă lipsa de la masa deciziilor, un stat slab cu care se discută din politeţe şi un stat care nu are identitate strategică în UE şi în spaţiul nord-atlantic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb