Directorul General al companiei Amway România, dl. George Popescu a acceptat poziţia de manager al Departamentului European de Vânzări din cadrul proiectului Atlas, potrivit unui comunicat de presă.
George Popescu a fost considerat candidatul ideal pentru această poziţie cheie, datorită experienţei sale atât în domeniul IT, cât şi în management.
El va începe noua activitate imediat ce va fi recrutat un nou General Manager pentru Amway România, cel mai târziu în ianuarie 2012.
Amway este una dintre cele mai mari companii de vânzări directe din lume cu o cifră globală de vânzări de 9.2 miliarde USD.