George Simion: "Nu cred că Mircea Geoană va avea de câştigat luând nişte traseişti notorii"

F.D.
Politică / 3 septembrie

George Simion: "Nu cred că Mircea Geoană va avea de câştigat luând nişte traseişti notorii"

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat marţi că Mircea Geoană nu va avea de câştigat, din punct de vedere al simpatiei, dacă ia "nişte traseişti notorii", relatează Agerpres.

Întrebat la Parlament cum comentează plecările din AUR, respectiv solicitarea a 10 deputaţi privind apartenenţa la Partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), George Simion a arătat că nu a avut discuţii pe această temă şi că nu este interesat de proiectul politic al lui Mircea Geoană.

"Cum, dar domnul Geoană are partid? Domnul Geoană nu era acel independent venit pe cal alb? Domnul Geoană e fostul preşedinte PSD, nu? Să plece oricine, noi suntem bucuroşi dacă pleacă oameni, că înseamnă că nu meritau să fie alături de noi. N-avem nici cea mai mică problemă. O să-l înving pe Mircea Geoană în turul întâi al alegerilor prezidenţiale. (...) Nu am vorbit şi nici nu mă interesează proiectul politic al lui Mircea Geoană. Dacă îşi imaginează că e un fel de Macron şi vine pe un cal alb să ne salveze - că am văzut că a luat oameni şi de la USR şi de la UDMR şi de la PSD - nu cred că asta este soluţia pentru România. Şi nu cred că Mircea Geoană va avea de câştigat din punct de vedere al simpatiei publice luând nişte traseişti notorii. Au trecut şi pe la noi. Noi i-am dat afară, sincer, în vara asta, pentru că veniseră din nişte zone insalubre", a afirmat liderul AUR.

În ceea ce priveşte datele la care vor avea loc alegerile, Simion consideră că "este un nou tertip al actualei coaliţii" pentru a descuraja participarea românilor care nu pot fi mituiţi.

"Pe 9 iunie s-au cumpărat foarte multe voturi în multe localităţi ale României. S-au făcut câteva dosare penale, dar fenomenul a fost generalizat. Acum, pentru a descuraja prezenţa la vot, avem trei duminici la rând alegeri prezidenţiale, alegeri parlamentare şi turul doi de alegeri prezidenţiale. Dacă voi câştiga turul doi al alegerilor prezidenţiale promit să reformez sistemul acesta electoral învechit care ajută doar formaţiunile care ne conduc de 34 de ani - PSD şi PNL", a transmis Simion.

Plenul Camerei a luat act marţi de solicitarea a 10 deputaţi privind apartenenţa la Partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), aceasta fiind depusă anterior la Secretariatul General al forului legislativ.

Deputatul Ion-Marian Lazăr a anunţat, în plen, că nu este vorba despre înfiinţarea unui grup parlamentar, solicitarea având în vedere notificarea Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit listei prezentate în plen, cei 10 deputaţi sunt: Ion Marian Lazăr (ex-USR), Daniel Sorin Gheba (ex-AUR), Radu Tudor Ciornei (ex-USR), Daniel Florea (ex-AUR), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Gheorghe Pecingină (ex-PNL), Daniel Liviu Toda (ex-USR), Cristian Paul Ichim (ex-USR), Florică Ică Calotă (ex-AUR), Apjok Norbert (ex-UDMR).

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a afirmat ulterior că "această formă de asociere a celor care nu mai prind mandate la alte partide este doar o chestiune de conjunctură", menţionând că îi vine greu să creadă că acest lucru are vreo legătură cu candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. romanii nu pot fi mituiti. dar apartamente noi la 35.000 euro cu dobanda zero ce e?

    1. Este realitatea că resursele minerale de toate tipurile aparțin statului. De la tov. Brătianu. 1917. Suma aceea include și dobândă doar că nedeclarată ca atare.

      Acele apartamente se numesc iluzii aur-iste.

    Traseistii aia de care zici au actionat la ordin, iar tu stii foarte bine ce inseamna asta...ca doar tot la ordin ai actionat si tu.

    Cu Geoana nu prea ai mari sanse. 

    Ca sa prinzi finala la prezidentiale, trebuie sa-i lucrezi pe Nicu & Marcel, sa bagi cat mai multe bete in rotativa...si ai slava Domnului o sumedenie de subiecte fierbinti: shpagi si mega shpagi dovedite si anchetate de dna, azilele groazei, afacerea gpl, dezastrul din sistemul de sanatate, hotia si ticalosia cadrelor medicale acoperite de Rafila, podul de Braila cu bube inaugurat cu mare fast de camarila aflata la putere, impostura si doctoratele cu "cantec" ale lui Bode, Ciuca (si chiar Geoana). 

    Mai bine intreaba-l pe Ciolacu cum de a luat bacu acum 38 de ani cu media de 7,03? 

    Acum 38 de ani, adica 1986 pe vremea lui Ceausescu, bacu se dadea la 3 materii (limba si literatura romana era obligatorie, a doua materie era obligatorie in functie de profilul liceului, iar a treia era la alegere), iar baremul de punctare era din sfert in sfert de punct. 

    Daca ar fi avut un total de 21 de puncte media i-ar fi iesit exact 7...iar urmatorul total ar fi fost de 21,25 puncte ceea ce ar fi condus la o medie de 7,08 si nu 7,03. 

    Te-ai prins Simioane! Nici sa minta nu stie Ciolacu...asa ca nu sta degeaba, baga mare pe covrigarul mincinos!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb