Parlamentarii AUR pregătesc "mii de amendamente" la proiectul legii bugetului de stat, a anunţat liderul deputaţilor Alianţei, George Simion, care s-a arătat nemulţumit de termenul stabilit pentru depunerea acestora - mâine, ora 12,00, potrivit Agerpres.
"Mâine (marţi - n.r.) vor fi foarte mulţi români în faţa Camerei Deputaţilor. Astăzi s-a comis ceva împotriva regulilor democraţiei - avem doar până la ora 12,00 timp să depunem amendamente. Vom depune amendamente, dar nu vor fi cele mai bune amendamente. Pregătim nişte mii de amendamente. Dacă se vrea pe repede înainte, pe repede înainte facem şi noi. O să lucrăm toată noaptea, la 9,00 dimineaţa suntem la protest şi până la 12,00 depunem şi amendamentele. Nu e normal. Acum a venit, la ora 18,00, legea bugetului în Parlament şi avem practic 18 ore la dispoziţie să depunem amendamente? Dacă ăsta este felul în care actuala coaliţie alege să trateze Opoziţia, nu e nicio problemă", a afirmat Simion, luni, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.
El a adăugat că printre amendamente se află unele legate de dotarea spitalelor cu aparate de oxigen, privind reabilitarea spitalelor pentru securitate la incendii.
"Şi, totodată, vom adresa un proiect tip pentru spitale judeţene, câte unul în fiecare judeţ. Momentan, din bugetul anului viitor să putem plăti proiectul. Şi după aia, în 2023, şi construcţia", a adăugat Simion.
Potrivit calendarului adoptat în şedinţa Birourilor permanente, parlamentarii au termen până mâine, la ora 12,00, pentru a depune amendamente la cele două proiecte - bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
Tot mâine, de la ora 14,00, este programată începerea dezbaterii bugetelor în comisiile parlamentare, iar joi vor fi discuţiile şi votul în plen.
1. Analfabetii
(mesaj trimis de Nicu în data de 21.12.2021, 09:37)
Stiti si voi ce e un buget?Ma indoiesc!!!