Georgia a acuzat un înalt oficial ucrainean că vrea să răstoarne guvernul

A.F.
Internaţional / 19 septembrie 2023

Georgia a acuzat un înalt oficial ucrainean că vrea să răstoarne guvernul

Georgia a acuzat ieri un înalt oficial ucrainean că a pregătit o lovitură de stat pentru a răsturna guvernul acestei ţări din Caucaz, într-un moment în care relaţiile dintre Tbilisi şi Kiev sunt tensionate, informează AFP.

Georgia este acuzată că a cooperat cu Kremlinul, chiar dacă militari ruşi au fost dislocaţi în regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud din 2008, anul invaziei ruse.

Serviciul de Securitate Naţională din Georgia l-a acuzat pe Georgi Lortkipanidze, adjunctul şefului serviciului de contraspionaj militar ucrainean, de complot în vederea "răsturnării violente a guvernului" cu complicitatea unui stat străin.

Lortkipanidze este un fost adjunct al ministrului de interne din Georgia.

Serviciul georgian de Securitate Naţională a mai numit, printre complicii georgienilor care luptă cu trupele ruseşti în Ucraina, un fost bodyguard al fostului preşedinte aflat în închisoare, Mihail Saakaşvili, care în trecut a deţinut funcţii oficiale în Ucraina. Unii dintre aceştia "sunt antrenaţi în apropierea graniţei dintre Ucraina şi Polonia", conform sursei citate.

În iulie, autorităţile de la Kiev l-au convocat pe ambasadorul Georgiei, acuzând Tbilisi că l-a "torturat" în închisoare pe Mihail Saakaşvili, de asemenea cetăţean ucrainean şi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Potrivit comunicatului georgian de luni, în cadrul acestui complot, în Tbilisi sunt planificate demonstraţii antiguvernamentale "în octombrie şi decembrie", luni în care urmează să fie făcute publice următoarele evaluări privind progresele Georgiei pe calea către aderarea la Uniunea Europeană (UE) .

Ucraina a respins aceste acuzaţii."Această informaţie este falsă", a declarat pe Facebook purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Oleg Nikolenko."Autorităţile georgiene încearcă din nou să demonizeze Ucraina pentru a-şi rezolva problemele politice interne", a argumentat el, adăugând:"Statul ucrainean nu intervine, nu a intervenit şi nu intenţionează să intervină în treburile interne ale Georgiei".

În iunie 2022, UE a refuzat Georgiei statutul de candidat pentru integrare, pe care l-a acordat, în schimb, Ucrainei şi Republicii Moldova.

Uniunea Europeană aşteaptă de la Tbilisi în special reforme în materie de justiţie, sistem electoral, libertatea presei şi lupta împotriva oligarhilor.

La începutul lunii martie, zeci de mii de persoane au manifestat în capitala Georgiei, acuzând guvernul că s-a îndepărtat de aspiraţiile pro-occidentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb