Germania închide trei reactoare nucleare în plină criză energetică în Europa

G.U.
Internaţional / 31 decembrie 2021

Germania închide trei reactoare nucleare în plină criză energetică în Europa

Într-un moment în care Europa se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa, jumătate din capacităţile nucleare ale Germaniei vor fi scoase din funcţiune astăzi, la un deceniu după decizia istorică a fostului cancelar Angela Merkel de abandonare a energiei atomice, transmite AFP, conform Agerpres.

Închiderea a trei din cele şase reactoare nucleare care mai funcţionează în Germania are loc în mijlocul unei grave crize energetice europene, ca urmare a tensiunilor politice dintre Rusia, principalul furnizor de gaze naturale al Europei, şi clienţii săi.

Concret, trei unităţi situate în apropiere de oraşele germane Brokdorf (nord), Grohnde (centru) şi Gundremmingen (sud) vor înceta să mai funcţioneze la trecerea în anul 2022. Cele trei reactoare au împreună o putere instalată de aproximativ patru Gigavaţi oră, echivalentul a 1.000 de turbine eoliene.

La finele anului 2022 are urma să fie oprite şi restul de trei reactoare nucleare din Germania, amplasate la Neckarwestheim (sud), Isar 2 (sud) şi Emsland (nord), ceea ce va însemna de asemenea eliminarea din reţea a unor capacităţi de aproximativ patru Gigavaţi oră.

Catastrofa nucleară de la Fukushima din 2011 a convins-o în câteva zile pe Angela Merkel să demareze procesul de renunţare la energia nucleară în Germania.

În pofida renunţării la o sursă de energie care este responsabilă pentru aproximativ 11% din electricitatea generată în 2020, "securitatea aprovizionării rămâne garantată în Germania", a declarat marţi ministrul Economiei şi Protecţiei Mediului, Robert Habeck.

Pentru a compensa oprirea celor trei reactoare, în aşteptarea momentul în care energiile regenerabile vor acoperi în totalitate deficitul, Germania foloseşte cantităţi mari de combustibili fosili, în special gaze naturale. Însă această securitate energetică are un preţ: cotaţiile europene la gaze naturale au explodat în ultimele luni, ca urmare a tensiunilor geopolitice cu Rusia, principalul furnizor al Europei. Unele state europene bănuiesc că Moscova reduce intenţionat livrările spre Europa pentru a face presiuni, în contextul unor ample tensiuni geopolitice cu privire la manevrele militare ruseşti la frontiera Ucrainei.

Noul guvern german a avertizat recent Moscova că oprirea gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania via Marea Baltică, ar putea fi ordonată în cazul în care situaţia militară va escalada.

Un alt motiv pentru creşterea cotaţiilor la gaze este faptul că stocurile de gaze din Europa sunt în prezent la un nivel redus, ca urmare a iernii prelungite din 2020. Refacerea stocurilor se anunţă a fi complicată de cererea puternică de energie ca urmare a relansării puternice a economiilor după criza provocată de Covid-19.

La acestea se adaugă faptul că, din motive meteorologice, sursele de energie regenerabilă, precum cea eoliană sau fotovoltaică, nu funcţionează la capacitate maximă.

În aceste condiţii, Sebastian Herold, profesor de politică energetică la Universitatea din Darmstadt, crede că abandonarea energiei nucleare în Germania va face ca preţurile să crească şi mai mult. "Pe termen lung, sperăm că majorarea energiilor regenerabilă va echilibra balanţa, însă asta nu va fi cazul pe termen scurt. Germania ar urma să rămână şi mai dependentă de gazele naturale, cel puţin pe termen scurt, şi deci mai dependentă de Rusia", estimează profesorul Sebastian Herold.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. germania vrea sa exporte inflatia banilor din piata catre rusia...

    Deci nivelul de trai se scumpeste mai grav in europa. 

    si oricum capacitatea de productie in termeni reali a germanieie este stagnata din 2008 cu tendinta usoara de cadere.. si chiar corectie mai abrupta din 2019 pana in prezent. 

    Deci este logic sa reduca din capacitatea de productie interna... sa externalizeze furnizarea.. sa poate regla pretul intern spre ascendent.. sa poata culege din piata mai multi bani (taxe/impozite). 

    O capacitate prea mare de productie a energiei cand productivitatea reala este in scadere.. nu da bine la buget /vanzare... socul productivitatii industriale in cadere.. da soc imediat in reglarea furnizarii de energie.. reglarea furnizarii pune presiune ascendenta pe preturi. 

    s e m n a t co m en tu ri cr e ti ne  

    1. Când se va reflecta productivitatea în prețuri și vom avea, în sfârșit, deflație?

      Până atunci vom avea foarte probabil un crah bursier. Nu se mai poate ține mizeria sub preș. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb