Germania îşi va deconecta ultimele centrale atomoelectrice în aprilie 2023

G.D.
Internaţional / 27 decembrie 2022

Germania îşi va deconecta ultimele centrale atomoelectrice în aprilie 2023

Germania îşi va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina şi de dependenţa Germaniei faţă de gazul rusesc, relatează astăzi agenţia EFE, conform Agerpes.

Amânarea a fost decisă în noiembrie printr-o lege impulsionată în parlament de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, în pofida opoziţiei partenerilor săi de coaliţie liberali şi din partidul Verzilor.

Scholz a insistat atunci că menţinerea în exploatare a centralelor nucleare iarna aceasta este necesară ca soluţie provizorie în timp ce Germania caută înlocuirea gazului rusesc în mixul său energetic, avertizând că în caz contrar ar putea surveni pe parcursul iernii întreruperi punctuale de furnizare a energiei electrice.

Reactoarele nucleare Isar 2 şi Neckarwestheim 2 (ambele din sud), precum şi Emsland (vest), ar fi trebuit să fie deconectate pe 31 decembrie, conform foii de parcurs stabilite în 2011. Aceste trei reactoare au generat în prima jumătate a anului în curs 6% din energia consumată în Germania.

Calendarul renunţării la energia nucleară a fost anunţat iniţial de cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder în anul 2000, susţinut la acea vreme de Verzi, şi confirmat apoi de cancelarul conservator Angela Merkel în 2011, în urma catastrofei de la centrala japoneză Fukushima.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Optiune minunata in criza energetica majora

    1. exact,cum sa cresti artificial pretul.

    Si mai porneste cateve centrale pe carbuni sau pe gaze rusesti

    Centralele atomice nu degajează carbon în atmosferă. Sunt de fapt printre puținele surse de energie "eco" pe care le avem. Au alte riscuri asociate dar nu pentru asta sunt închise. Nemții au și ei cozile lor de topor care sabotează interesele propriilor lor cetățeni.

    Când staruiesti în greșeala = prostie !

    1. Uite,le am venit de hac nemtilor fraieri,ale noastre merg,ale lor sunt epave!

      Dar in caz de un eventual razboi,ca tunami la Marea baltica mai rar,vai de cine are astfel de centrale nepregatite cu tot tacamul de generatoare sa raceasca mizul in caz de avarie ca in Ucraina! 

    Energia electrica predictibila si ieftina (precum cea din fisiune nucleara) cuplata cu procesul chimic Fischer - Tropsch (inventat tot de nemti) ar avea un imact pozitiv masiv asupra mediului intrucat recicleaza cantitati uriase de CO2 cu sinteza simultana de hidrocarburi.

    Dar, de ce sa faci asa ceva cand dupa noua logica a UE e mai bine sa nixezi astfel de surse de energie in plina criza energetica?!?

    Asta se intampla cand ratiunea e trimisa la plimbare, iar sloganul si dogma sunt la putere. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb