Germania şi-a redus estimările privind ritmul de creştere a economiei

Ziarul BURSA #Internaţional / 15 octombrie 2015

Germania şi-a redus estimările privind ritmul de creştere a economiei

Autorităţile de la Berlin şi-au redus, ieri, estimările privind ritmul de creştere care va fi înregistrat anul acesta de către cea mai mare economie europeană, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele scandalului emisiilor poluante de la Volkswagen, precum şi a încetinirii marilor economii emergente, transmite AFP.

În noul său raport economic, Guvernul german mizează, în 2015, pe o creştere a produsului intern brut (PIB) de 1,7%, faţă de un avans de 1,8%, cât preconiza în luna aprilie. În schimb, estimările pentru 2016 au fost lăsate nemodificate la 1,8%. Noile cifre publicate de autorităţile de la Berlin sunt similare cu cele ale principalelor instituţii naţionale şi internaţionale, conform Agerpres.

"Economia germană continuă să crească, în pofida perspectivelor mai puţin optimiste pentru economia globală, din cauza încetinirii ritmului de creştere în China şi alte pieţe emergente", a declarat ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel.

În condiţiile în care exportă în fiecare lună produse şi servicii în valoare de peste 100 de miliarde de euro, Germania este prima care va avea de suferit de pe urma încetinirii ritmului de creştere a economiei chineze. Conform noilor estimări, exporturile Germaniei vor creşte cu 5,4% în acest an şi cu 4,2% anul viitor, în timp ce importurile vor creşte cu 5,9% în 2015 şi cu 5,3% în 2016. Aceasta înseamnă că schimburile comerciale externe vor avea o contribuţie mai mică la creşterea economică în acest an, iar anul viitor consumul privat va fi singurul pilon de sprijin.

De asemenea, numărul persoanelor fără un loc de muncă ar urma să scadă cu 98.000, chiar dacă în luna septembrie rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel de la reunificare, 6,4%. În schimb, anul viitor numărul şomerilor ar urma să crească din cauza fluxului masiv de imigranţi.

"Cea mai mare provocare pentru Germania este numărul mare de refugiaţi care vor veni în lunile următoare", a apreciat Sigmar Gabriel, care este şi vicecancelar. Autorităţile germane se aşteaptă ca în acest an să găzduiască între 800.000 şi un milion de refugiaţi, iar autorităţile locale se chinuie să facă faţă acestui aflux. Cu toate acestea, Guvernul de la Berlin crede că economia este suficient de solidă pentru a absorbi noii veniţi.

Economia germană a înregistrat în 2014 un avans de 1,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb