Germania a suspendat utilizarea vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania britanico-suedeză AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, "cu titlu preventiv", după semnalarea unor efecte secundare, a anunţat luni ministrul german al Sănătăţii, relatează Agerpres.
Specialiştii de la Institutul medical Paul-Ehrlich, care consiliază guvernul de la Berlin, "consideră că alte examene sunt necesare", după cazurile de cheaguri sangvine raportate la câteva persoane vaccinate în Europa, a precizat un purtător de cuvânt al ministrului german al Sănătăţii, în contextul în care mai multe ţări au adoptat deja aceeaşi măsură.
Autorităţile din Danemarca, Norvegia, Islanda, Olanda, Irlanda şi o regiune din Italia au stopat de asemenea, temporar, vaccinările cu AstraZeneca, care a fost asociat într-o manieră neconcludentă cu riscul de formare a unor cheaguri sangvine, potrivit DPA.
1. cum vine asta
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2021, 19:52)
Specialistii germani si specialistii romani se situeaza pe pozitii diferite ref. la vaccinul AZ.
Specialistii germani nu sunt teroristi care zadarnicesc efortul de combatere a pandemiei?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2021, 21:20)
bine zis
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2021, 00:01)
Daca nu e nicio legatura vaccin AZ-Oxford si cheagurile de sange de ce apar acestea la scurt timp DUPA vaccinare?