Gheorghe Caruz: Anul acesta s-au închis peste 200 de ferme de porci

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 21 decembrie 2010

Anul acesta, în toată ţara, s-au închis peste 200 de ferme de creştere a porcilor, deoarece România nu a mai primit subvenţie la carnea de porc şi nici avizul Comisiei Europene pentru reluarea exporturilor de carne de porc.

Preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, omul de afaceri brăilean Gheorghe Caruz, a declarat, citat de Agerpres: "Toţi crescătorii de porci se plâng că nu îşi pot vinde animalele pe care le au în stoc şi închid fermă după fermă. Sunt peste 200 de ferme închise anul acesta. Suntem singura ţară din Europa care nu a luat niciun fel de subvenţie la carnea de porc. Am solicitat UE ca, în 2013-2020, să se introducă din nou subvenţia pe cap de animal, pentru că este singura care poate conduce la dezvoltarea acestui sector, mai ales că se aşteaptă o criză alimentară pe care specialiştii au prognozat-o de mult timp". Preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc a adăugat că, odată închise, fermele de reproducţie mai pot fi reînfiinţate abia după trei ani, pentru că trebuie să treacă trei generaţii, pentru ca porcii să poată fi scoşi iar la vânzare.

"Odată închise, fermele nu o mai pot fi deschide, să ajungi cu porcul pe piaţa comercială, decât după trei ani. Nu mai e ca înainte, când luai scoafa, o dădeai la montă şi după patru luni se făcea purcelul. Acum se lucrează cu străbunici, bunici şi abia după aceea ajunge porcul pe piaţă. Trebuie să treacă trei generaţii. Cei care au investit în acest sector prin diverse programe tip SAPARD nu o să aibă cu ce să populeze fermele", a precizat Caruz.

Omul de afaceri brăilean a adăugat că, în preajma Crăciunului de anul acesta, vânzările la carnea de porc nu înregistrează nici măcar o medie de 1.000 de porci pe zi, ceea ce înseamnă că vor rămâne foarte mulţi porci nevânduţi.

"Noi trebuia să vindem întreaga cantitate de porci pe care am produs-o. Din păcate, mai avem 15.000 de porci în stoc, iar vânzarea nu este nici măcar la 1.000 de porci pe zi. Deci vom rămâne cu porcii nevânduţi. Este un lucru total inadmisibil şi aceasta se întâmplă din cauza faptului că se lucrează foarte mult la negru. S-au găsit atâtea metode de a nu plăti TVA-ul şi a frauda legea încât nu vă puteţi închipui", a completat Caruz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb