La împlinirea a 15 ani de activitate pe piaţa românească de comunicare, Graffiti BBDO va fi condusă începând din această lună de Cătălina Cernica, din poziţia de Managing Director. Graffiti BBDO trece în prezent printr-un amplu proces de consolidare a resurselor şi atragere a celor mai bune talente de pe piaţă, în linie cu obiectivul de a livra partenerilor săi soluţii creative cu impact la nivelul performanţelor de business ale brandurilor aflate în portofoliul agenţiei. Forţe proaspete se vor alătura echipelor de seniori din principalele departamente (Creaţie, Strategie, Client Service, Producţie).
Cătălina Cernica este un "produs 100% Graffiti BBDO". Acest "proces" a început în 1997, când Cătălina s-a alăturat echipei de Client Service, pe care a şi coordonat-o în ultimii doi ani din poziţia de Client Service Director. Cătălina Cernica a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), unde şi colaborează de şapte ani ca profesor asociat (cursul de anul II Managementul Publicităţii), precum şi Academia de Studii Economice, Facultatea de Finanţe-Bănci.
Dan Moraru va lucra în continuare strâns cu echipa Graffiti BBDO şi va susţine dezvoltarea celorlalte discipline de comunicare ale agenţiei.
Graffiti BBDO este prima agentie de publicitate din Româ-nia, înfiinţată în 1991. Afiliată din 1992 la reţeaua BBDO, Graffiti BBDO este unul dintre liderii pieţei locale de comunicare, în mod constant premiată atât la festivaluri de creaţie - Epica, New York Festivals, Ad"Or - cât şi la competiţii ale eficienţei - EFFIE Awards România.