GRAŢIEREA UNEI ARHIVE MIZERABILE  Cine se murdăreşte în SIPA

Ministerul Justiţiei a publicat, ieri, lista persoanelor care au vizitat arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), în contextul demarării procedurilor de desecretizare a respectivei arhive. SIPA a fost înfiinţată în 1991, sub Direcţia Generală a Penitenciarelor, pentru a monitoriza potenţialele abuzuri din sistem. Serviciul, mai târziu Direcţia, a fost desfiinţată în 2006, la ordinul ministrului Monica Macovei, care acuza încălcări ale legii din partea serviciului secret, precum şi inutilitatea unei astfel de structuri pentru Ministerul Justiţiei.

Subiectul SIPA este simptomatic pentru relaţia mediului politic cu serviciile secrete şi încercările aferente de control ale unor date cu caracter secret. Indiferent de numele serviciului secret românesc despre care este vorba, reflexul a fost de a-l subordona puterii sau, mai bine spus, de înregimentare a civilului în politic. Aceasta este, foarte pe scurt, istoria serviciilor secrete româneşti, de la Securitate încoace. Este şi o bună reprezentare a realităţilor la care SIPA, iniţial menită să descopere abuzurile din sistemul penitenciar, a fost forţată să se adapteze: să obţină mizerii despre duşmanii politici ai unor vremelnice puteri politice.

Arhiva şi accesul aferent arată abuzul unei instituţii, într-un stat slab, de către politic; un stat a cărui putere, chiar şi după decenii de democratizare, nu răzbate mai departe de ultimul kilometru construit de autostradă. Este ceea ce s-ar întâmpla cu orice serviciu secret pus la dispoziţia politicului sau a intermediarilor acestui mediu, un patibar de informaţii coapte şi rumenite la focul poliţelor politice. Şi este, din acest punct de vedere, un zbierăt de disperare instituţional cu privire la corupţia din sistemul politic românesc.

Scandalul aferent desecretizării arhivei SIPA este, deci, un subiect eminamente politic. Importanţa acestui subiect, la nivel public, a venit aproape peste noapte, după ce a copt timp de ani de zile în fundal.

Devine, chiar, mai mare decât subiectul trecerii tacite a Legii Graţierii prin Senat. Ceva este acolo, ceva trebuie să fie acolo, pentru că este vorba de un serviciu secret. Lipsa de încredere a alegătorului român în mediul politic nu este endemică României, dar, combinată cu reflexele faţă de fosta Securitate, ele construiesc un mix exploziv.

Mass-media a sărit şi ea ca arsă. De la subiecte legate de primarul Firea, cu măgăria comisă în cazul Catedralei Sf. Iosif şi testele pe viu aplicate bucureştenilor între stâlpişorii erecţi ai asfaltului cald, dar selectiv, s-a trecut la date clare despre cine, când şi unde a accesat o arhivă de informaţii secrete. Serviciile secrete sunt mai sexy, deci, decât doamna Firea, pentru români.

Într-o ecuaţie mai complexă, ministrul Justiţiei este cel care contrasemnează actele Guvernului. Tudorel Toader, ca jurist, profesor de drept şi fost judecător al Curţii Constituţionale, a fost deja criticat în PSD de aripa Dragnea pentru o aparentă lentoare a activităţii politice. Semnalele de remaniere se auzeau în săptămânile trecute din ce în ce mai des, nu doar pentru fostul judecător, până când premierul Grindeanu a încheiat dezbaterea cu o declaraţie sportivă: "Nu ştiu dacă cineva face schimbări în minutul 15, când conduci cu 3-0".

Domnul Grindeanu a nuanţat apoi declaraţia demnă de un fotbalist local, spunând că echipa e mai importantă, în contextul unei guvernări la care participă o coaliţie, ceea ce ne face să credem că voinţa de antrenor a domnului Dragnea este ceva mai puternică decât a premierului unui stat democratic. De altfel, trecerea tacită prin Senat a Legii Graţierii, în varianta acceptată de Guvern (şi preferată de domnul Dragnea), după numeroase modificări iniţiale şi mazilirea unui şef de comisie PSD, este un semnal la fel de clar, în acest sens.

Aşadar, în acest context reapare subiectul SIPA, cu sau fără legătură directă, dar clar prin voinţa ministrului Toader, potenţial remaniabil. Posibil ca domnia sa să-şi prezinte utilitatea mediului politic, la fel cum este posibil ca un context mai larg să gestioneze această situaţie cu arhiva, descrisă chiar de acelaşi ministru drept "o pată pe obrazul justiţiei". Indiferent de caz, devine clar că luptele fratricide din PSD au efecte şi în mediul public.

Ne putem gândi că publicarea listei celor care au vizitat arhiva are ţinte politice clare, din scenariul prezentat mai sus. Este, totuşi, o proverbială furtună într-o ceaşcă. Reacţiile celor nominalizaţi în listă pendulează între justificat şi ridicol. Robert Cazanciuc, fostul ministru al Justiţiei, spre exemplu, a declarat că intrarea sa în arhivă a fost motivată de arderea unui bec. Domnul Cazanciuc a fost ministru în perioada Guvernului condus de Victor Ponta, un vector de critică, în PSD şi în mediul public la adresa actualei conduceri a partidului.

Alte declaraţii similare vor urma, de-a lungul următoarelor zile, pe măsură ce presa suprapune desfăşurătorul accesului la arhivă de evenimentele politice şi actorii aferenţi. Consecinţele, însă, nu vor fi prea mari, nu mai departe de o uşoară stare de scandal, care apare în aceeaşi perioadă cu intrarea Legii Graţierii în Camera condusă de Liviu Dragnea.

Un aspect final ţine de efectele pe termen lung ale desecretizării arhivei. Poliţe continuă să se plătească, chiar şi la 10 ani după încheierea activităţii Serviciului. Tunurile sunt, în special, ţintite spre Monica Macovei şi susţinătorii acesteia cu privire la posibili ofiţeri acoperiţi printre magistraţi, după ce fuseseră iniţial atacat Guvernul Cioloş pentru demararea proiectului de desecretizare, anul trecut.

La vremea respectivă, subiectul a fost atacat de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), o asociaţie civilă. Într-o scrisoare deschisă, UNJR acuza faptul că "intenţia Guvernului României de a transfera legal... aceste informaţii «de interes operativ»... este un atac la independenţa justiţiei şi încalcă angajamentele luate de România înainte de integrarea în Uniunea Europeană".

Vinerea trecută, preşedintele aceleiaşi Uniuni a judecătorilor, Dana Gîrbovan, declara că, "pentru a ne vindeca de metehnele comuniste, este important să aflăm cum a funcţionat acest serviciu secret în întreaga sa perioadă de existenţă post-comunistă."

Într-adevăr, curiozitatea doamnei Gîrbovan ţine mai mult de prezenţa ofiţerilor acoperiţi în justiţie, ceea ce reprezintă un subiect important, în societatea româneascwă. Dar acest întreg context mai degrabă politic oferă greutate unor mize mai mari, cele cu adevărat de termen lung. Nu putem decât să ne întrebăm: a) dacă voinţa politică a domnului Dragnea, cu privire la remaniere, este dusă la bun sfârşit, cine îi va lua locul domnului Toader? b) ce alte jocuri se fac în PSD, în aceste zile, între preşedintele Camerei Deputaţilor, aflat într-un test greu cu Legea Graţierii şi principalii săi detractori?