Coronavirusul creează probleme şi indirect, prin efectele unor măsuri luate pentru evitarea pandemiei. Veşti îngrijorătoare vin dinspre Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), afecţiuni mai vechi se acutizează în această perioadă. Problemele de sănătate mintală raportate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani din Europa sunt în creştere, potrivit unui studiu publicat de Biroul Regional pentru Europa al OMS. Studiul, realizat de Health Behaviour in School-aged Children (HBSC), a analizat comportamentul social al şcolarilor care au 11, 13 şi respectiv 15 ani, dintr-un număr de 45 de ţări, a precizat OMS. Potrivit studiului, bunăstarea mintală a adolescenţilor a înregistrat un declin în multe ţări în ultimii ani, iar acum, pe fondul izolării, problema se accentuează. Bunăstarea mintală se deteriorează pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, se mai arată în studiu, fetele fiind cele mai expuse riscului. Unul din patru adolescenţi a declarat că se simte neliniştit, irascibil, sau având probleme de somn cel puţin o dată pe săptămână, potrivit OMS. "'Faptul că un număr în creştere de băieţi şi fete de pe întreg teritoriul european reclamă probleme de sănătate mintală - depresie, nelinişte, irascibilitate - reprezintă o îngrijorare pentru noi toţi'', a spus Hans Henri P. Kluge, directorul biroului regional OMS pentru Europa. Potrivit lui Kluge, un acces mai uşor la serviciile de sănătate mintală ar avea un triplu beneficiu "'în ceea ce priveşte avantajele de sănătate, sociale şi economice pentru adolescenţii din ziua de azi, adulţii de mâine şi generaţiile viitoare''. Studiul, condus de HBSC şi de echipa care se ocupă de coordonarea acestuia de la Universitatea Glasgow din Scoţia, a colectat date de la peste 220.000 de copii cu vârstă şcolară din Europa şi Canada.
Pe de altă parte, secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a atras atenţia că efectele psihologice ale actualei crize determinate de coronavirus vor dura mai mult decât pandemia: "Chiar şi atunci când pandemia va fi adusă sub control, întristarea, anxietatea şi depresia vor continua să afecteze oameni şi comunităţi". pard plain Şeful ONU a lansat o serie de recomandări prin care îndeamnă guvernele, societatea civilă şi autorităţile sanitare să abordeze şi aspectul sănătăţii mintale a crizei. "Serviciile de sănătate mintală sunt o parte esenţială a răspunsurilor tuturor guvernelor la COVID-19. Ele trebuie extinse şi finanţate pe deplin", a afirmat Guterres. El a mai spus că pandemia amplifică suferinţa psihologică, printre care întristarea la pierderea celor dragi, şocul rămânerii fără loc de muncă, izolarea şi teama de viitor. Conform specialiştilor, angajaţii din domeniul sănătăţii, persoanele în vârstă, adolescenţii, persoanele cu probleme mintale preexistente şi persoanele prinse într-un conflict sunt cei mai expuşi riscului unui stres psihologic suplimentar cauzat de criză.
Facebook a acceptat să plătească 52 de milioane de dolari moderatorilor de conţinut care au dezvoltat probleme de sănătate mintală din cauza serviciului. Angajaţii afectaţi vor primi până la 50.000 de dolari pentru costul tratamentului dacă sunt diagnosticaţi cu o afecţiune, precum tulburarea de stres post-traumatic, au declarat avocaţii reclamanţilor.Moderatorii de conţinut pentru reţeaua de socializare trebuie să vizualizeze periodic imagini care conţin scene de violenţă şi abuz. Ei sunt adesea angajaţi prin intermediul contractorilor, mai degrabă decât direct de către Facebook. În toamna anului 2018, un fost moderator de conţinut a dat în judecată Facebook, susţinând că a dezvoltat tulburare de stres post-traumatic după nouă luni de verificare a conţinutului reţelei. Acordul, care trebuie aprobat de un judecător, se aplică unui număr de peste 10.000 de persoane din California, Texas, Arizona şi Florida care au lucrat pentru Facebook din 2015. Suma minimă acordată unui moderator este de 1.000 de dolari.
Facebook a anunţat în cadrul acordului că va lua şi alte măsuri pentru a proteja sănătatea mintală a moderatorilor săi de conţinut. Sunetul va fi dezactivat în mod implicit la videoclipuri, iar acestea vor fi vizualizate în alb şi negru. Cei care depun cereri pentru astfel de joburi vor fi supuşi unor verificări speciale pentru a li se testa rezistenţa la factorii perturbatori care pot afecta sănătatea mintală.
1. Se fura
(mesaj trimis de Ailincai în data de 20.05.2020, 12:15)
OMS deja instaureaza sub pretexte diverse o forma de control.
Cu asemenea afirmatii nu fac decat sa intareasc argumentele guvernelor de a instaura constrangeri sociale si ingradiri de libertati prin diferite pretexte.
De maine protestatarii sigur sunt loviti de o cota parte nebunie din cauza acestui virus.
Cu virus, fara virus, IMF are politica de a taia din plafonul de creditare catre tarile in dezvoltare, reusind sa le umfle cu numerar mai repete activele interioare.
Cautati IMF ( fondul monetar international) pe youtube si vedeti toate politicile fiscale cu swap pe SDR-uri (o moneda comuna ca paritate la cosul comun valutar inscris in fond).
De acesta epidemie beneficiaza creditele, se vede pe fata cum si FED varsa atata valuta nu in piata reala ci in cea financiara, chiar daca aparent, mai curg si frimituri numerare in buzunarele cetatenilor de rand.
Asta fac toate tarile, sub pretextul epidemiei si a politici militare spala derivatele in pimp ce mai coboara si din plafoanele de datorie, toate pe spatele polulatiei cinstite.
O sa ramana in istorie ca marea ciordeala economica din istoria moderna, chiar daca istoricii o sa impacheteze povestea altfel.
2. Sa o facem lata inca odata
(mesaj trimis de Caramitru în data de 20.05.2020, 12:24)
Cautati pe net GROSS FEDERAL DEBT grafic, si o sa vedeti inflatia si deflatia pe trend a datoriei.
Pe graficul lor unde arata deflatie de datorie, unde credeti ca a fost propagata opus deflatiei - > inflatia? In alte piete si valute cum este zona euro, asia, statele arabe, china si rusia.
Nu exista sistem financiar ca un derivat sau colateral sa dispara atat timp cat valuta principala ia dat valoarea initiala, ci doar scade sau creste, in timp ce este pasata catre alte piete externe, sau catre alti investitori, ce vo unfla mai departe activul respectiv .
Si ne miram dece pe un cotet la noi se cere 60000 mii euro? Pe bune?
2.1. Nu dispare dar... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.05.2020, 12:43)
Un derivat sau un colateral nu dispare dar se poate ivi posibilitatea sa te stergi cu el undeva.. Iar atunci intervine o banca centrala cu tiparnita si il cumpara, ca si cand n-ar fi hartie igienica. Acest proces anti-economic injecteaza falsa valoare in economie ca si cand ar injecta bani intr-o schema Ponzi care se stie din start ca e putreda la baza.
Cotetul de la noi, care nu face 60.000 de euro, are valoarea de utilitate (sunt multi sclavi, platiti de corporatii cu 2000 le pe luna care chiar nu au unde sa locuiasca). Altfel n-ar da nici drku mai mult de 20.000 de euro pe niste locuinte construite la vreo 20j de ani dupa razboi.
2.2. Exact (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Caramitru în data de 20.05.2020, 13:11)
Pai tocmai atunci cand devine bun de sters la cur este o oportunitate pentru altul sa il cumpere.
Asa a fost in Romania perioada 90, caci dupa ce piata interna se regleaza in timp, colataralul incepe iar sa absoarba din piata o cota parte valoare in crestere sau descrestere in functie de politicile monetare jucate in piata.
2.3. Nu e nicio oportunitate (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.05.2020, 14:02)
Nu e nicio oportunitate, prietene, daca n-ar interveni bancile centrale sa cumpere aceste obligatiuni "junk" din portofoliile bancilor comerciale, nu le-ar cumpara nici drku. Stie toata lumea ca se arunca un cartof fierbinte in mainile bancii centrale.
Fluxul de lichiditate e de fapt altul (asta cu obligatiunile e doar momeala).. Lichiditatile care ajung la bancile centrale in urmacumpararii bondurilor junk de banca cenrala, finanteaza economia speculativa, adica ajung banii la corporatii, fonduri de investitii si aceste cumpara actiuni din Bursa reala, valori prabusite tocmai de criza si in acest mod ajung sa controleze intreaga economie ca o ciuma. Asta s-a intamplat si in 2008, asta se intampla si acum, de asta e o lupta "care pe care".. Cine da lovitura de stat castiga, nu mai conteaza cat valoreaza casele, actiunile, etc.. e vorba de CONTROL, nu e vorba de bani (90% din oameni cred ca e vorba de bani - nu e vorba de bani decat la aia care mor de foame).
2.4. Sunt mai multe nuante (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Caramitru în data de 20.05.2020, 17:00)
"Colateralele si derivatele" au o forma vasta de fond si de drept.
Ce se intampla pe un trend economic perpetuat pe credit debit si nu pe productivitate cerere?
Ca si pondere a economiei.. Se creaza o inegalitate in piata prin unflarea activelor (implicit si a colateralelor si derivatelor ce le garanteaza/emite/sutine/rascum para/cumpara/vand/etc), cu cat sistemul credit -debit de tot joaca in piata cu fieca care ciclu economic scurt (8-11 ani) perpetuat creste inegalitatea in sistemul economic intre cele doua relatii.
Si da ai dreptate se ajunge intr-un punct unde un activ, din cauza levierelor financiare intortochiate si a etc derivate, colaterale, folosite ajunge sa implodeze in piata (oti in inflatie ori in deflatie); reusind sa ajunga iar la valoarea absoluta data de piata reala.
In America in urmatorii 5-15 ani urmeaza o perioada de tranzitie economico-monetara cat si politica
Ciclul creditarii intins pe 90 de ani deja este la maxim, cine stie istorie monetara a bancilor federale (nu toate bancile din tecut trebui sa se fi numit federale; federale devin cand perpetueaza acelasi mecanism financiar de a creea inegalitate intre piata reala si ce financiara. Si Romania in trecut a avut a 13 banca federala chiar daca nu se numea federala in perioada 1860-1916 iar din 1916 -1930 a facut inplozie valutara concomitent cu alte conflicte internationale "cen stari de criza, actiuni militare, etc).
Numa un conflict militar, o schimbare politica, o schimbare monetara, ideologica, etc; poate sa reseteze mormanul de datorii acumulate peste o piata reala ce nu a putut sa creasca exponential cu economia financiara.
In 1700 a fost o alta banca federala in Franta, in prezen sunt mai mult in Europa (germania, Franta, Elvetia), si multe altele care prind forma in lume (Recenta in China - chiar daca aparent se numeste altfel, este vorba de politica monetara ce ii defineste caracterul economic ca trend, si implicit trendurile viitoare economice; China a facur reforme in sistemul bancar incepand cu 2008 odata cu absorbirea unei part importante din activele toxice ale USA; bine concomitent a fost si Europa si Statele emirate, plus alte cote part in alte state).
In prezent Romania pune bazele exact aceluia sistem politicu economic monetar, in timp o sa observam trendul crescator al acestu joc financiar prin:
- oferire de credite catre "educatie"
- oferire fonduri pentru schimbare electreice si mecanice (gen rabla pentru electronice)
- prin rabala pentru masina
- prin programul prima casa (sau ce alt program o mai fi)
- prin stimulente financiare pentru accesare creditare
- credite pentru IMM (suna cunoscut?)
- linie de credite directe intre Administratii publice cu Trezorerii
- ridicare constanta a plafonului de accesare credite in raport cu veniturile in piata pe trenduri economice (la fiecare 8-11 ani se ridica plafonul pentru a se proteja caderea activelor pe trendul scurt; chiar daca ele vor cadea, ele vor cadea doar o cota parte putand fii accesate de un alt credit ce se incadreaza exact in nul plafon de accesare).
- a uitam, politica de atragere tineri in sistem militar platit (nu obligatoriu) ajuta la cresterea cheltuielii statului in perioada depresiva a economiei (gen 1-5 ani militari trimisi in alte jone de conflict)
- descentralizarea teritoriala / gen regionalizarea
- impartirea teritotriala pe industrii financiare ( gen zona de nord industrie lemnului, sud industria financiara, nord industrie turism, vest etc industrie " astea sunt exemple aleatorii")
- stabilirea salariului fix garantat (un barometru fix de cheltuiala anticipabila a statului pe care poate sa creeze imprumuturii viitoare; pe baza incasarilor la stat a taxelor si impozitelor viitoare intoarse din circuitul salariilor garantate in piata)
3. OMS o institutie globalista ipocrita
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.05.2020, 12:38)
Dupa ce i-ai obligat pe oameni sa umble cu carpa pe figura, ii ameninti cu vaccinarea generalizata ca pe timpul lui Hitler si le transmiti tot felul de frici si fobii prin mass-media globalista.. dupa aia iesi si spui ... "Äoleu.. se imbolnavesc tinerii de depresie". Pai de ce sa se imbolnaveasca, de guturai ???
Traim ipocrizia capitalismului imperialist la cele mai inalte cote. Ciocli sistemului, cei care au prabusit economia mondiala, sunt cei care trag semnale de alarma... nu se stie pentru cine, dar le trag.
3.1. Adevarat (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Valentin în data de 20.05.2020, 12:48)
Hotu striga hotu :)))
3.2. "Ca pe timpul lui Hitler" (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 17:20)
Ești un mare bou... Amuzant e că dacă n-ai fi așa de ignorant, ai ști că Hitler era cel mai mare critic al presei din Germania. Știa el de ce. Printr-o "coincidență extraordinară", era concentrată în mâinile unei anumite etnii. Presa creează percepția și pentru mulți, percepția e realitatea. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să îndepărteze acea etnie din presă. La fel a făcut și guvernul francez, și spre "stupoarea" lui Albert Camus, francezii erau complet indiferenți.
3.3. Nu radeam de tina (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Valentin în data de 20.05.2020, 17:54)
Domnule nu rad de cele scrise de tine.
Rasul se adreseaza ca o forma de repulsie la o alta ideologie ce perpetueaza in radacina acelasi sistem.
Sa te iau cu inceputul.
Circuitul apei in natura is sti?
Circuitul "banilor" (care nu mai sunt bani ci au devenit valute sau numerar) il sti?
Te iau cu varianta simpla: "circuitul apei in atura"
Are acelasi mecanism natural, fenomen, ciclic, etc global.
Daca te vei rezuma doar la o zona vei observa anumite variatii date de mediu, dar circuitul natural al apei o sa perpetueze acelasi comportament plus, minus variatiile date de om in natura si naturii.
Banii au acelasi circuit doar anumite variatii ii modifica traseul, dar formele de recirculare, creeare, distrugere, etc sunt ca pondere la fel.
Ca il Punem pe Hitler sau pe Iohanis presedinte, circuitul banilor in piata este la fel.
Ca da putere de creeare si distrugere a unui natii, idealuri, teluri, tinte, este de fond.
Ca sustii nationalismul sau democratia, banii mereu vor curge prin aceleasi canale financiare ca pondere, chiar daca unele valve vor fi inchise in detrimentul altor canale deschise.
Te rog sa cauti pe net cum sunt creeati banii, cauta pe net cum sunt creeate bancile, ce este FED, ce este o trezorerie, ce ete o administratie locala, ce este un guvern si incearca sa pui toate relatiile cap la cap.
Ca in timp, pe trend, domina mai tare o politica socialista sau una nationalista este in concordanta cu ponderea majoritatii ce accepta, perpetueaza, ideologia respectiva; nu este de rau sau de bine, este ceea ce este la data, prezentul, respectiv.
Invata sa privesti viata asa cum este si sa te adaptezi formelor politice, economice, sociale, daca vrei sa supravietuiesti, sa excelezi, sa te imbogatesti.
La urma urme nu Statul, Fed-ul sau Bancile te tin sarac sau bocat ci propia=ti mentalitate.
Chiar daca pe aici noi discutam, pe fond, restransi in contextul si continutul subiectului abordat despre ce face et banca, tara,guvern; suntem in aceeasi masura capabili sa transpunem si altor relatii mai complexe de natura economico-sociale.
Oamenii prin natura lor sunt fiinte diferite, atat in constructie mentala cat si de logica (nu este de rau sau de bine asta; ci se numeste deversitare); este nevoie in societate de toate formele de gandire; atat economice, culturale, eociale, stintifice; dar sa argumentam ca ala este prost si ala este destept este doar o concluzie ce se rezuma la un continut restrans.
In istoria economica trecuta se demonstreaza de ce Hitler a ajuns la putere, nu ca este vorba de rau sau de bine, ci anumite relatii economice au fost propagate in lant (pe finalul ciclului economic global de creditare); fortand Germania la eforturi financiare de plata greu de suportat, concomitent cu marea depresie din USA unde au cerut sa se intoarca din Germania voate valorile imprumutate plus dobanzile aferente.
A fost o situatie economica de cascada in lant a relatiilor, si parteneriatelor financiare; nu intelge gresit economia. Daca doua state sunt dusmane vor cauta rute ocolitoare sa faca schimb, prin partenerii economici aliati, partenerii economici aliati, vor face schimb cu alti parteneri, iar inevitabil relatiile economice si de comert se intortocheaza iar.
Chiar daca, aparent, ideologic, politicile de guvernare sunt diferite; cursivitatea valorilor, comertului, etc, in piata va continua sa forteze in timp la schimbari de doctrine si ideologii.
Intelegerea imensitatii omenirii si a relatiilor de cauzalitate ce au dus la aparitia, disparitia, anumitor ideologi, au radacin si perpetuari bine definite, chiar daca in timp alte forme de fond ideologice vor aparea.
3.4. Se scrie "știi", nu "ști" (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 22:30)
Ca să pricepi, nu știi să conjugi verbul "a ști" corect.
În al doilea rând, cu poveștile cu circuitul banilor care zici tu "nu se schimbă". Tocmai aia e, că se schimbă. Germanii în perioada respectivă au creat un sistem monetar și social diferit. De asta America era în ditamai rahat sub Roosevelt cu sistemul ei fracționar gestionat de "Federal" Reserve, și cu nu mai puțin mărețul "New Deal", în timp ce Germania ajunsese atât de prosperă încât avea nevoie să importe lucrători de peste hotare. Banii în Germania nu mai erau emiși de banca centrală, și nici nu mai erau emiși sub formă de împrumut. Statul nu se împrumuta de la bănci, deci câmătarii erau eliminați din ecuație. Și asta fără să ciordească aurul cetățenilor, ca Roosevelt și nevestica lui comunistă. Roosevelt Executive Order 6102 5, Aprilie 1933
Din păcate detaliile despre sistemul monetar german din perioada aia sunt foarte greu de găsit, din motive evidente. De-aia e destul de greu de explicat cum erau plătiți oamenii care nu lucrau în meserii unde productivitatea e mai greu de măsurat.
Și oricum răspunsul era pentru Cristian și aberația lui cu vaccinarea obligatorie în Germania de-atunci. Pe care a scos-o din ... Hollywood-ul nu e o sursă bună pentru informații istorice.
4. Vine valul
(mesaj trimis de Marcel în data de 20.05.2020, 12:46)
USA sub pretextul virusului vor sa controlexe hiperinflatia ce ar urma sa se intample in tara la ei.
Cu industriile inchise se limiteaza fluxul numerar in piata, flux ce ar fi in crestere din cauza banilor dati degeaba si a iertarilor de credite.
Deci u o mana da cu o alta ia de la populatie doar ca sa faca trecerea asta economica lenta, greoaie, urata si in degradare.
Dolarul in 10-15 anu nu o sa mai fie moneda de refugui globala, deja alte valute se aduna in cadrul IMF si BM ca sa completeze cosul valutar si sa descentralizeze ponderea dolarului de a detine procente importante din banci centrale si ce alte fonduri mai exista.
Nici nu ma mir ca si banca angliei intra cu dobanda pe negativ, mai multe state vor intra in 1 an de zile pana vor reusi sa transfere ponderea valotara si toate activele intortochiate din mai toate bookkeeping-urile denominate pe dolar.
Urmeaza 10-15 ani minunati pentru tarile aflate in saracie, asa ca nu va mai panicati si intreprindeti actiuni in directii corecte, cu si fara virus in Romania (dupa perioada de revenire foarte lenta) o sa fim departe, pentru afaceristi si investitori; dar pentru angajati si profesionisti cam tot pe acolo se vor situa (adica la o stagnare mediocra economica sociala).
Virusul este un pretext grosolan, nu contest natura biologica, dar e grosolana vrajeala caci darama alte economii in timp ce altele vor beneficia; trist pentru Americani, cinste pentru Africani, Asiatici si alte state.
Prea au stat pe picior mare foarte, foarte, multi ani, castigand valor nesimtite in economia interna din paritatea de tranzactionare a dolarului pe pietele internationale.
Asa a facut si Franta, UK, Germania si alte state in istoria economica trecuta.
4.1. Nu prea e coerent ce spui (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.05.2020, 13:01)
Fluxul de numerar din piata nu se regleaza din corporatii (care au tot interesul sa vanda) ci prin banci centrale si banci comerciale si prin guverne dispuse sa masluiasca cifrele. Deficitul bugetar si inflatia au relevanta DOAR daca esti dispus sa le calculezi si sa le raportezi corect. Daca nu le raportezi, nu exista - oamenii constata cresteri de preturi de 10% sa spunem.. iar inflatia oficiala poate fi de 3% sau poate sa nu fie deloc, depinde cine o calculeaza. In conditiile in care SI aceste cifre sunt controlate tot de globalisti, e normal ca ele sa indice prosperitate acolo unde nu e (vezi cazul Catzu, caruia i-a iesit crestere economica chiar si atunci cand jumatate din economie a zacut inchisa. Probabil ca i-a iesit asa din cauza invartelilor guvernamentale si achizitiilor din starea de urgenta, dar astea sunt operatiuni intamplatoare).
Ideea e ca o banca centrala, daca nu are limita de tiparit moneda falsa, iti poate denatura grav sentimentul din economie, oamenii avand falsa senzatie pe care ti-o da un drog injectat in sange.... ca viata e frumoasa. E acelasi lucru.
4.2. E mai intortochiata (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Marcel în data de 20.05.2020, 13:20)
In anii 90 cand am distrus industrii si am avut 4 milioane de someri cu salarii compensatorii pe 12-24 de luni, atunci a fost hiperinflatie in tara la noi.
Stiu ca prin banci centrale, fractionari bancare, guverne, etc...dar daca mergi pe fir se gasesc si canalele de intoarcere a fluxului in sistem prin companii,firme, industrii; astea reprezinta contrapartida numerarului emis; dar... daca mai mult numerar circulat in piata alearca aceleasi bunuri in piata sau mai putine bunuri in piata (falimente firme) tot o forma de inflatie pe momente se creeaza in piata (sau hiperinflatie in functie de mai multe variatii) urmand ca la final de propagarea si cunsumare a numerarelor invartite in piata sa revina o acalmie urmata de o cadere (senzatie de deflatie sa stagnare economica).
Stium ca sunt mai multe variatii economice date de participantii in piata reala cat si de cei din cea financiara; exemplu in 90 concomitent cu inflatia BNR-ul a venit cu politica deflatoare si de reducere candtiativa a numerarului in piata; imediat dupa varsarea lui precedenta oamenilor disponibilizati.
Mecanismel e economice se vor repeta mereu global, toate valutele trec prin aceste forme, unele valude daca devin tranzactionate international si au ordin final; castiga cel mai lung timp in trend de devalorizare inceata; altele jucate la scara mai mica au rate de degradare mai accelerat si implicit si in interiorul pietelor lor au fluctuatii economice mai accelerate.
4.3. Nu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.05.2020, 14:08)
Bancile centrale NU mai au acelasi model de interventie timid ca in 90, ci inunda piata cu bani falsi, fapt care re-echilibreaza sistemul. Intrucat 90% din economie e controlata de corporatii (adica banii din economie se invart doar in sistem banci-guverne-corporatii si infim la cetateni) inflatia e tinuta sub control din pix, tocmai ca grosul banilor din QE nu intra in economia reala ci in speculatii bursiere (e un circuit inchis in afara economiei, ca o contabilitate paralela).
BCE a tinut contabilitate paralela si in criza din 2008.. si FED a facut acelasi lucru astfel incat triliardele de euro sau usd injectate in piata sa nu se regaseasca decat pe o foaie separata. E o escrocherie de tip contabil in care nu-ti iese inflatie..
4.4. Stiu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de Marcel în data de 20.05.2020, 17:29)
Comparatia cu Romania era ca idee, nu o comparam cu Dolarul; dar ca idee daca ar fii avut circuit inchis.
Nu are circuit inchi caci are alte canale (dolarul) de a se propaga, dilua, slabii, intari (in anumite momente) in piata prin alte Fonduri, Banci, Institutii, Guverne, Trezorerii internationale.
Dar treptat pierde putere iar cand pierde putre sub o forma sau alta o sa se rasfranga in interiorul tarii lor si a statelor partenere (o cota parte).
Chiar daca electronic, sau pe acgenda, in cifre,etc forme, dolarul creat / exportat, se afla in forma de cloud ce aduna energie cu fiecare crestere din cifre, numerar, etc. In lume toti norisorii aia de valuta dolar stau cu o data de intoarcere catre emitent. Ramane ca emitentul sa dezvolte canale si rute ocolitoare de a dilua impactul intoarcerii acestor valute in interiorul tarii, concomitent cu creearea altor valute prin alte forme de obligatiuni, indatoriri, credite, trezorerii, etc.
BEC si alte canale monetare dezvoltate asta fac acum, dilueaza dolarul fara a da socuri economice puternice si in interiorul USA; gen moarte clinica treptata ca in Japonia.
Sa nu uitam de 1990 in Japonia cu baloanele financiare de la el din tara, unde toti ziceau ca bursa o sa creasca la infinit pe trend, ca imobiliarele, ca infrastructura, ca etc... unde castelul de carti s-a prabusit dar a intervenit Guvernul si nationalizat bancile, bine concomitent si cu trendul demografic al oamenilor.
Este uimitor cum la ei tinerii nu se mai casatoresc, nu au bani de o relatie (ca pondere), platesc pe altii sa le tina companie; au avansuri la credite exagerate (din cauza ca bula financiara nu a fost lasata sa se desumfle complet).
Acum bula lor financiara o desumfla treptat prin puterea pietei reale (productivitate cerere), taxe exagerate, credite scumpe, electricitate, etc; chiar daca salariile lor sunt puternice in nominal si in comparatie cu alte tar, la ce bun, cand o mare parte este folosit la stingerea datoriei.
PS: conform legilor financiare contabilitatea paralela este interzisa, dar asta nu inseamna ca ei nu o fac, stiu.
5. Terorism psihologic la TV
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.05.2020, 14:17)
Nu ai cum sa-ti pastrezi sanatatea mintala cat timp trusturile de presa oficiale fac terorism mediatic cu finantare de la stat. Orice om cu bun simt isi da seama ca a fost tradat, ca este lucrat sub centrura, ca i s-a pus calusul in gura si a fost arestat la domiciliu, fara sa fi furat nimic.
E clar ca intr-o tara civilizata (nu e cazul Romaniei) trusturile de presa ar trebui anchetate pentru toate mesajele alarmiste din partea globalistilor pe care le-au transmis astfel incat sa spuna pentru ce scop au facut-o si ce puteri si interse straine au servit, in detrimentul interesului national.
Pentru ca e clar ca s-a procedat la un terorism mediatic de masa in aceasta criza, care a imbolnavit poporul de nervi. Sursele de informatii asa-zis "oficiale" au supus populatia unui tir mediatic, propovaduind religia virusului si a corporatiilor medicale, lucru care ar trebui anchetat de procurori, pentru ca nu asta e rostul unui trust de stiri.. sa difuzeze mesaje alarmiste care sa bage spaima in oameni din partea.. ce sa vezi unor institutii mondiale. Pai asta e rostul unor insittutii mondiale, sa sperie lumea?
Trebuie facuta o ancheta ca in America si arestati toti globalistii implicati, inclusiv "specialistii"care le-au promovat interesele la nivel local.
Vaccinarea populatiei fara acord, fara a tine cont de valorile religioase sau de alta natura, e o crima umanitara de tip fascist, hitlerist.. (am crezut ca am incheiat de mult acea epoca).
6. mai cristi
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 14:46)
Incepi sa semni cu baba schizofrenica care stie tot , "traduce" ea pentru toti ceilalti si il agaseaza pe bietul Codita si cititorii lui.
Pe de alta parte: esti chiar TU psihopato si acum semnezi aici, ca intotdeauna cu alte nume , acum cu a lui bietul Cristian ?
Pai ATUNCI tot respectul nostru : ai ales un editorial cu subiectul perfect pentru tine, problemele tale acute si iremediabile de SANATATE mintala si mentala !
Dpdv al temei NU este nici o taina ca umanitatea se degradeaza continuu si sanatatea mintala este un ideal intangibil pentru 99% din populatia lumii, care inghite pe nemestecate toate tampeniile si scoate pe gura capodopere de prostie si ineptii pe care ulterior se mandreste sa le puna in practica...
6.1. completare la opinia din 6. (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 14:59)
Evident semnezi Cristian IMPOSTOAREO!
CLAR esti chiar tu, (exact asa cum spui si te citez) baba nebuna cu 8 catei , 24 de limbi distribuite pe n doctorate si tz masterate, care comunica eteric cu Autorul, etc, ajunge ca esti prea nebuna sa mai citez din ce ai spus tu, noaptea mintii)
Nebuno, mergi la Sapoca unde iti este locul si lasa oamenii sanatosi in pacea lor .
6.2. Asa si? (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Eu sunt Toti cei de Sus în data de 20.05.2020, 18:16)
Nu te mai chinuii, sunt omniprezent.
Daca ai ceva constructiv de spus spune, argumenteaza, asa o sa te iei de mana cu domnul care urla despre Fiara si Capitalism.
Umanitare nu se degradeaza, asta este modul in care vezi tu lucrurile.
Nimic nu se pierde totul se transforma; ca umanitatea o sa aibe momente de atingere maxime si minime pe un trend evolutive este altceva.
Este scris in istoria omenirii deja lucrurile astea, nu predici nimic nou.
Problemele mele acute im permite sa am timp de la viata si sa il folosesc constructiv, cel de sus m-a ajutat sa dezvolt o afacere din care sa fac un ban.
Faptul ca am timp sa aprofundez subiectul omenirii si a economiei imi permite sa detaliez in comenturi anumite subiecte.
Ai o mentalitate periculoasa asemenea mentalitatii celor ce au distrus carti, scrieri, au omorat prin indiferenta oameni de stiinta lasand treaba in seama dectatorilor.
Prin indiferenta si mediocritatea celor fara cultura, se reuseste, sa se adune o tensiune sociala concomitenta cu cea economica, ce duce mereu la reactii socio-economice anticipabile.
Este trist cum uitam atat de usor istoria si perpetuarile omului fata de alt om, fata de mediu, economie; iar cu fiecare an ce de indepartam cu fiecare am acumulam (o parte a natiei) mai multa tensiune socio-economica.
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 18:46)
NEBUNA ESTI TU, MAHALAGIOAICO! PINOCHIO!!!!
7. PERICOL pentru cititorii BURSA
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 15:40)
Posteaza aici sub diferite nume/ falsificand identitati (aici la "ales" pe bietul Cristian) o psihopata cu probleme mentale(o persoana cu grave probleme mintale si de mentalitate)
Nu intrati in dialog (gasiti motivatia din postarile nebunei la editorialelel domnului Codita, sunt usor de identificat fara legatura cu tema articolului si pe kilometri)
Cu stima pentru ceilalti cititori si redactia BURSA
7.1. completare la 7. (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 15:45)
si evident Marcel ...(alta identitate inventata /falsificata)
ideea e ca daca cinva o contrazice, nebuna ii "fura" identitatea si posteaza aberatii si tampenii paranoice in numele ei!
Ce mai postezi acum nebuna batrana!
Doar te descrii! HAHAHA
7.2. pt anonim= alex /Anonim (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 16:19)
Bine ca ai invata sa scrii corect mintal si nu mental.Vorbesti singur. Inventezi identitati si scrii mesaje in numele unei nebune batrane. Ai luat-o razna! Esti afectat si mai mult de contextul corovirusului.... ESTI UN IMPOSTOR, iti inventezi identitafi si scrii doar sa scrii. Ce te intereseaza pe tine cine ce scrie? Ai grija de sanatatea ta MINTALA!
7.3. PSHIHOPAT ESTI TU ANONIMULE! (răspuns la opinia nr. 7.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 16:25)
Pe doamna respectiva o intereseaza doar comunicarea cu autorul Cornel Codita iar tu te-ai bagat ca musca in lapte. Chiar nu iti e rusine, Anonimule?
Ii scrii Autorului, iti rsspunde apoi il acuzi ca semneaza cu numele de Autorul . Asa a semnat mereu. Esti PSIHOPAT INCURABIL!...NOI NU TE BAGAM IN SEAMA! Bursa deja a verificat ca de fapt tu dialoghezi cu tine insuti, inventezi identitati dar nu poti copia stilul altora. Ai acelasi stil.
TE VOM ATACA la nivel subtil! Deja ti-ai pierdut orice urma de ...esti incurabil!...Sunam la 112?
7.4. pt PINOCHIO (răspuns la opinia nr. 7.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 17:36)
PINOCHIO AI REAPARUT?
7.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 17:39)
MACAR INVATA CEVA DIN INTERACTIUNE CU PROFESOARA. IN loc SA II MULTUMESTI pentru ca te CORECTEAZA, o RECLAMI. PINOCHIO!
7.6. Nu sunt Cristian (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de Paralel în data de 20.05.2020, 18:25)
Tocmai Cristi nu eram :)))
Nici macar nu citesti comenturile, ce treaba am eu cu globalistii?
Daca ai analiza comenturile mele, ele reflecta relatii impare, ci doar pun in balante variatiile de natura economico sociala.
Ala de urla, e cel cu Fiara , nationalismul...
7.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 20:40)
CINE RADE LA URMA RADE MAI CU SPOR< MAHALAGIOACO! PINOCHIO!
7.8. Cu drag pentru Tine (răspuns la opinia nr. 7.7)
(mesaj trimis de Eu în data de 20.05.2020, 23:05)
Iti recomand acest documentar, poate reuseste sa te aduca cu picioarele pe pamant.
Daca nu inseamna ca esti pierdut pentru societate.
Cauta pe youtube: Princes of the Yen - True Story Documentary Channel
Din documentarul asta poate invata si economistii nostri ceva, cati si o parte din populatie.
Asta ca sa aruncat o privire in viitorul Romaniei din punct de vedere financiar si cum sa va asezati in piata, in viata, si voi si familile voastre din punc de vedere economic de a beneficia de trend si a sti cand sa iesiti de pe trendul investitional.
Istoria monetare este data mereu sa se repete, doar forma de fond se schimba.
Vizionare placuta si multa intelepciune in viata iti doresc.