Grecia neagă informaţiile din presă privind intrarea în incapacitate de plată

F. A.
Jurnal de criză / 23 septembrie 2011

Grecia neagă informaţiile din presă potrivit cărora una dintre opţiunile în criza datoriilor ar fi o intrare ordonată în incapacitate de plată, în care deţinătorii de obligaţiuni emise de statul elen să îşi asume o pierdere de 50%, potrivit Reuters.

"Grecia neagă aceste informaţii", a declarat un înalt oficial guvernamental sub protecţia anonimatului.

De asemenea, Ministerul de Finanţe a reacţionat la aceste informaţii şi a anunţat că ţara s-a angajat să implementeze al doilea pachet de asistenţă financiară, de 109 miliarde de euro, agreat cu creditorii internaţionali în 21 iulie. "Toate celelalte discuţii, zvonuri, comentarii, scenarii care ne abat atenţia de la obiectivul principal şi de la obligaţiile politice ale Greciei nu vor ajuta misiunea comună europeană", se arată într-o declaraţie de presă a ministrului Finanţelor, Evangelos Venizelos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5677
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1803
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9066
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.9177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb