Greu cu hermeneutica la mandat!

Tonusul hermeneutic e foarte scăzut la persoanele care se exprimă în prim plan public prin comentarii cu privire la ce se întâmplă semnificativ în agenda cotidiana, politică sau de orice fel.

Un caz relevant pentru această situaţie lamentabilă este cel generat de informaţia că Iohannis ar dori să candideze ca senator şi că pentru asta îşi va da demisia din funcţia de preşedinte. Comentatorii se agită în jurul ideii care e înscrisă în Constituţie cum că oricine are dreptul să candideze - cu unele excepţii, desigur, şi că nu i se poate lua lui Iohannis dreptul de a candida.

În mod surprinzător însă, chiar Constituţia ne pune aici o problemă terminologică, de vreme ce textul din Constituţie de la articolul 37 nu se referă la dreptul de a candida, ci la "dreptul de a fi ales". Ori, Johannis este deja ales!

Dacă e sa interpretăm în logica normală a sensului acest articol de Constituţie, asta însemna că cetăţenii care îndeplinesc condiţiile menţionate de articolul respectiv au dreptul de a fi aleşi şi trebuie aleşi. Într-o logică normală a limbii române, constituţia ar fi trebuit să fi spus aici că "au dreptul de a candida pentru a fi aleşi" . Dreptul de a candida nu se suprapune cu dreptul de a fi ales. Alegătorii nu pot fi obligaţi să îi aleagă pe toţi cei care au dreptul de a fi aleşi.

Şi mai ciudat este ceva care se află decizia 360/2004 prin care Curtea Constituţională a constatat că "Preşedintele României nu este prevăzut între categoriile de cetăţeni, stabilite limitativ de cele două texte constituţionale, cărora le este interzis dreptul fundamental de a fi ales, deşi, pe durata mandatului, nu poate fi membru al unui partid, conform dispoziţiilor art.84 alin.(1) din Constituţie, republicată".

Ciudăţenia constă în aceea că la Curtea constituţională nu s-a avut în vedere că în Constituţie există şi textul jurământului pe care preşedintele ales îl depune în faţa Parlamentului pentru validarea mandatului său.

Art. 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului: Candidatul a carui alegere a fost validată depune in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, urmatorul jurământ: "Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituală si materială a poporului român, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a României. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".

Jurământul depus de preşedintele ales pune acestuia o condiţie fundamentală, anume aceea de a-şi "dărui toată puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materială a poporului român". Astfel, preşedintele ales se obligă prin jurământ să lucreze permanent pentru scopurile "înscrise în jurământ", ca să nu zic menţionate, sau viceversa.

Ca dovadă stă faptul că, în disputa privind concediile preşedintelui, Administraţia Prezidenţiala a făcut printr-un comunicat precizarea că concediul preşedintelui nu este un concediu în sensul obişnuit al termenului: "Având în vedere obligaţiile şi atribuţiile sale constituţionale, Preşedintele României se află în permanenţă în exercitarea mandatului. Astfel, începând de la depunerea jurământului în funcţie, Preşedintele Klaus Iohannis nu s-a aflat în concediu de odihnă, în sensul noţiunii definite de legislaţia muncii."

Această precizare făcută de Administraţia Prezidenţială, respectiv aceea că preşedintele "se află în permanenţă în exercitarea mandatului", certifică faptul că mandatul preşedintelui, susţinut de implicaţiile jurământului depus, presupune ca el să nu desfăşoare nicio altă activitate care nu este înscrisă în mandatul său, respectiv că nu ar putea să desfăşoare o activitate de campanie electorală, dat fiind că aceasta nu e prevăzută în mandatul său. Altfel, ar însemna să îl lase pe Dumnezeu să-i facă treaba în locul lui, adică să-i dea un ajutor când el nu mai e acolo şi e ocupat cu altceva!

Iar în ipoteza că ar putea demisiona, cum s-a vehiculat şi raport cu candidatura sa la NATO şi acum în raport cu ideea că ar putea candida la alegerile parlamentare, ar apărea imediat implicaţia încălcării jurământului, pentru că acest jurământ impune preşedintelui să îşi exercite pe toată durata mandatului "puterea şi priceperea sa în scopul propăşire spirituală şi materială a poporului român", mandatul său fiind identificat în timp prin date clare, ferme şi fixe.

Dacă preşedintele încă mai are "putere şi pricepere", atunci nu le poate exercita pentru nimic altceva decât pentru îndeplinirea mandatului său. Ca urmare, în ipoteza că el încă deţine "putere şi pricepere", dar le exercită în alte scopuri decât cele ale mandatului, asta înseamnă din nou o încălcare a jurământului, prin care el se angajează că-şi dăruieşte "toată puterea si priceperea", şi nu doar o parte.

Desigur, o încălcare a jurământului depus de un preşedinte este un lucru grav, dar nu vreau să îmi imaginez aici implicaţiile pe care ar putea să le prezinte o asemenea situaţie.

Dealtfel, administraţia prezidenţială a emis recent un comunicat în care precizează că preşedintele nu-şi va întrerupe mandatul: "Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, Preşedintele României, Klaus Iohannis, precizează că îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte".

Şi este probabil că preşedintele, sau poate administraţia prezidenţială, au citit articolul meu "Iohanis ca nepot - propăşirea sau praşila?" publicat in Bursa din 13 martie 2024, în care semnalam această problemă a încălcării jurământului, la acea dată, în relaţie cu tema posibilei sale candidaturi la NATO. Dacă nu l-au citit, cu atât mai bine, înseamnă că au gândit corect tema în cauză!

Dar, atenţie la Constituţie: chiar dacă nu demisionează, dacă, în timpul mandatului, se implică în campania electorală, adică dacă candidează, asta, cum am arătat, asta ar reprezenta din nou o încălcare a jurământului. Amintiţi-vă că e vorba de propăşire şi nu de praşilă...