Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele din Aeroporturile din Paris (ADP), Roissy Charles-de-Gaulle şi Orly, au lansat un apel la grevă în perioada 1-5 iulie, informează News.ro.
MAE precizează: "În aceste condiţii, există posibilitatea apariţiei unor întârzieri la decolarea şi aterizarea avioanelor pe cele două aeroporturi menţionate, în intervalul de timp vizat".
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Ministerul Afacerilor reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.