Guterres solicită încetarea violenţelor din Siria şi o nouă abordare politică

A.B.
Internaţional / 5 decembrie 2024

Guterres solicită încetarea violenţelor din Siria şi o nouă abordare politică

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut joi să se pună capăt 'carnagiului' din Siria, pe care l-a numit rezultatul unui 'eşec colectiv cronic' de a declanşa un proces politic în ţara divizată de la începutul războiului civil în 2011, transmite AFP.

'Vedem rezultatele amare ale unui eşec colectiv cronic al dispoziţiilor anterioare pentru dezescaladare destinate să conducă la o reală încetare a focului pe întreg teritoriul sau la un proces politic serios pentru aplicarea rezoluţiilor Consiliul de Securitate', a declarat Guterres pentru presă, reacţionând la 'evoluţiile grave şi dramatice ce se derulează sub ochii noştri în Siria'.

'După 14 ani de conflict, este timpul ca toate partidele să lucreze în mod serios cu trimisul meu special pentru Siria, Geir Pedersen, pentru a urma în sfârşit o nouă abordare, incluzivă şi exhaustivă pentru soluţionarea acestei crize, în acord cu rezoluţia 2254', a spus secretarul general, referindu-se la rezoluţia din 2015 a Consiliului de Securitate al ONU ce stabilea o foaie de parcurs pentru a se ajunge la o tranziţie politică în Siria.

După ce un calm relativ s-a menţinut din 2020 în nord-vestul ţării, o coaliţie de rebeli dominată de gruparea islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta aripă siriană a Al-Qaida, a declanşat la 27 noiembrie o ofensivă fulger în această regiune, scrie AFP.

După Alep, al doilea oraş al Siriei, rebelii au cucerit joi Hama, oraş strategic din centrul ţării.

'Zeci de mii de civili sunt ameninţaţi într-o regiune deja în flăcări', a spus Guterres, care a chemat toate părţile să îşi respecte obligaţia de protejare a civililor.

'Carnagiul trebuie să înceteze', a insistat el, subliniind că 'Siria este o răscruce de civilizaţii' şi 'este dureros să vedem fragmentarea sa progresivă'.

'Îi chem pe toţi cei care au o influenţă să îşi aducă o contribuţie pentru a se pune capăt îndelungatei suferinţe a poporului sirian', a pledat secretarul general al ONU.

El a mai spus că a avut joi dimineaţă o discuţie prin telefon cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan. 'Am insistat pe necesitatea urgentă a unui acces umanitar imediat la toţi civilii în nevoie şi pentru o revenire la procesul politic facilitat de ONU spre a pune capăt măcelului', a precizat Guterres.

Turcia este un susţinător major al rebelilor, în timp Rusia şi Iran sunt aliaţii principali ai Damascului, adaugă AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb