Guvernul a adoptat OUG pentru noile taxe

T.A.
Politică / 21 decembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Actualizare Premierul Viorica Dăncilă anunţă că Executivul alocă aproximativ 40 milioane de lei unor comunităţi locale care au solicitat finanţare pentru o mai bună funcţionare.

O primă tranşă, de 123 de milioane de lei, a fost alocată în şedinţa de ieri.

"Am convocat această şedinţă extraordinară de Guvern pentru a lua o serie de măsuri de sprijinire a comunităţilor locale care au nevoie de finanţare urgentă. După cum ştiţi, ne aflăm la sfârşit de an, trebuie să luăm aceste decizii cât mai repede pentru că, ca să poată beneficia de această finanţare, trebuie ca comunităţile locale să aibă şedinţă de consiliu local, să aibă timp să ridice banii din trezorerie şi de aceea am hotărât ca în această seară să avem o nouă şedinţă de Guvern", a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.

Dăncilă a spus că sunt localităţi care au solicitat fonduri suplimentare pentru o mai bună funcţionare, "însemnând inclusiv plata unor cheltuieli curente, precum achitarea unor facturi pentru lucrări de investiţii".

Ea a afirmat că mai sunt doar două zile lucrătoare în acest an, iar banii trebuie să ajungă cât mai repede în contul acestor autorităţi locale.

"În aceste condiţii, în şedinţa de ieri am alocat o primă tranşă de bani, respectiv 123 milioane de lei, iar astăzi decidem cea de-a doua suplimentare a fondurilor, în jur de 40 milioane de lei. O parte din aceşti bani, şi anume 7 milioane de lei, sunt destinaţi asigurării finanţării pentru trei spitale din judeţul Caraş-Severin. Cealaltă sumă de bani va fi alocată comunităţilor din mai multe judeţe ale ţării pentru a-şi putea continua activitatea şi a asigura serviciile publice pentru cetăţeni", a explicat Dăncilă.

(T.T.)

-----

Actualizare - "Aprobăm astăzi un set de măsuri care au scopul principal de a creşte bunăstarea românilor, nivelul investiţiilor şi de a corecta unele practici incorecte în domeniul bancar şi în domeniul energiei", a declarat premierul, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Dăncilă a prezentat şi alte măsuri: demararea unui program privind construcţia a o mie de grădiniţe cu program sportiv în parteneriat cu mediul de afaceri prin care firmele care le vor construi vor primi până la 500.000 de euro din partea statului; înfiinţarea unui fond pentru dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional pentru care vor fi alocate 310 milioane lei în 2019; înfiinţarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale şi universităţilor; majorarea de la 1 septembrie a punctului de pensie de la 1100 la 1265 lei, iar pensia minimă la 640 la 704 lei; devasnarea creşterilor salariale pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020; acordarea voucherelor de vacanţă de 1450 lei şi în 2019 tuturor bugetarilor; creşterea salariului minim în construcţii la 3.000 de lei brut din ianuarie 2019; reducerea taxelor pe muncă la jumătate în construcţii astfel încât salariul minim brut în acest domeniu să crească la 500 de euro; majorarea taxei pe viciu pentru jocurile de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

Premierul a vorbit şi despre reducerea comisioanelor de administrare a fondurilor de pensii private de la 2,5% la 1%.

Viorica Dăncilă a spus că sunt şi alte măsuri şi i-a rugat pe miniştri, în special ministrul Economiei, şi pe Darius Vâlcov să dea cât mai multe detalii despre această ordonanţă.

Ea a enumerat prevederile actului normativ, între care plafonarea preţului la gaze şi energie electrică pentru următorii 3 ani pentru consumatorii casnici, stabilirea unui nivel minim de un miliard de euro privind vânzarea licenţelor 5G şi impozitarea activelor băncilor în cazul unui ROBOR mai mare de 2%.

(M.I.)

-----

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că proiectul de OUG privind măsurile fiscal-bugetare va fi adoptat în şedinţa extraordinară de Guvern care a început, în această seară, la Palatul Victoria.

Preşedintele Klaus Iohannis nu este prezent la şedinţa Executivului.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Sa nu ne plangem prea tare . Acelasi mod de abordare a problemelor il vedem si in multinationale si banci. Facem ce vrem pt ca : “le roi c’est moi”.

    1. Nu este de plans ,este de simtit si se va simti zdravan cam prin sestrul II,III anul viitor, aveti putintica rabdare!

      Toti cand facem o prostie o simtim . Cand mai si insistam incepe sa doara tare. Primim ce am cerut. Macar de data asta ne-am creat singuri criza . Made in Romania . Eterna si fascinanta

      surpriza!! mare sau mica!!! viorica a modificat ordonanta lu' teodorovici

      au micsorat unele taxe si unele au disparut............ 

      Da la robor-ul 3-3,5 nu va mai fi 0,9 ci 0,3

      La robor peste 4 va fi 0,5 (în varianta veche creștea cu 0,3 la fiecare interval de 0,5, la robor 5 ar fi fost1,8 etc) 

      Au lăsat loc și la smechereala , băncile să ducă robor un pic sub 3 si sa se încadreze la 0,2 la suta impozit pe active, dar dacă econ.bubuie prea mult e loc și pt.un robor spre 5-6

      Guvernul nu apară pe cei cu credite ,ia doar nește bani din hoția băncilor, dar le lasă si lor ceva și toată lumea e mulțumită... 

      Ce țara se bucura de aceste măsuri ?

      Le mai schimba si in parlament dar răul este deja făcut .

    Bah da niste salarii marite, ceva? Nimic??

    1. Eu asteptam bani trebuie să recunosc. Acum însă însă îmi este frică că am o bănuială că nu se dau ci se iau. De ce nu se da direct? Nu am inteles rostul ordonanței. Avea sens dacă îmi dădea ceva așa nu mai stiu și i . I este frică că chiar se ia.

      Inca nu te-ai lecuit de prostie si mai crezi in povesti cu zane.

      Banii sunt pentru baronii locali. La tine va ajunge maruntisul si nota de plata pentru recesiunea de anul urmator. 

      Și dacă va fi recesiune, bugetul SRI va continua să crească?

    pentru că, ca să poată beneficia de această finanţare, trebuie ca comunităţile locale ....

    Si intelegem tot ce se face prin aceasta OUG. 

    Dar noi o sa platim factura. 

    1. Pentru ca pe 14 coalitia pentru dezvoltarea Romàniei ne a informat si astfel planul a functionat

      Da, banii merg la "comunitatile locale", adica la Baronii Locali catre trebuie platiti pentru sustinerea pe care o acorda lui Dragnea.

      Acum s-a inteles cum stau lucrurile?

      Dragnea a primit sustinere de la baroni (care i-au acordat caftanul) si acum trebuie sa plateasca tributul catre acestia pentru a avea in continuare sprijinul lor la domnia partidului. Avem un Voda Dragnea (zis si Baronitul). 

      Și a venit și președinția UE cu guvern PSD.

      SRI suferă. 

    Zilele următoare se vor sesiza victimele colaterale. Cei țintuiți vor fi răniți dar victimele colaterale vor fi răpuse .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb