Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu, informează news.ro.
Valoarea alocată construirii celor 5,18 kilometri este de 879,89 milioane lei, inclusiv TVA, o sumă alocată prin Programul Transport 2021-2027, iar construirea acestui nou sector este estimată la 24 de luni, după semnarea contractului.
"Pas important pentru construirea unui nou sector din Autostrada Ploieşti-Braşov (A3)! Am aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian- Ghimbav (în zona Municipiului Codlea). Valoarea alocată pentru construireacelor 5,18 km este de 879,89 milioane de lei (inclusiv TVA), sumă alocată prin Programul Transport (PT) 2021-2027. Construirea acestui nou sector este estimată la 24 de luni, după semnarea contractului", a scris Sorin Grindeanu, marţi pe Facebook.
El a mai spus că pe sectorul Cristian- Ghimbav care se va adăuga secţiunii Râşnov - Cristian (6,3 km) aflată deja în circulaţie se vor construi inclusiv:
"- 1 pod peste râul Bârsa
- 1 pasaj peste autostradă, pe DJ 112B
- 2 pasaje pe bretelele nodurilor Cristian şi Codlea
- 2 noduri rutiere: Nod Cristian (km 107+740) la intersecţia autostrăzii existente Râşnov- Cristian cu DN 73G şi Nod Codlea (km 111+544) la intersecţia autostrăzii cu DN 1 (unde se va amenaja un sens giratoriu)".