Guvernul a aprobat o hotărâre care introduce noi programe naţionale de sănătate

S.B.
Miscellanea / 25 martie 2022

Guvernul a aprobat o hotărâre care introduce noi programe naţionale de sănătate

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de hotărâre privind aprobarea programelor naţionale de sănătate, propus de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care stabileşte cadrul legislativ pentru continuarea activităţilor din cadrul programelor naţionale de sănătate aflate în derulare, dezvoltarea acestora pentru includerea unor noi beneficiari, informează news.ro.

Vor fi introduse noi programe şi activităţi şi se va renunţa la altele care, în urma evaluării, nu şi-au mai dovedit eficienţa. Conform actului normativ, Ministerul Sănătăţii va asigura coordonarea, derularea şi finanţarea din bugetul MS a 13 programe naţionale de sănătate publică, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va derula şi finanţa din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate 15 programe naţionale de sănătate curative.

Potrivit unui comunicat de presă al Minsiterului Sănătăţii, în cadrul programelor nationale de sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii s-a introdus Programul naţional de screening organizat pe baze populaţionale pentru boli cronice cu impact asupra sănătăţii publice cu: - Subprogramul de screening pentru cancerul de col uterin; - Subprogramul de screening pentru cancerul de sân; - Subprogramul de screening pentru cancerul colorectal; - Subprogramul de screening pentru depistarea infecţiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D care se desfăşoară în regim pilot finanţat din fonduri externe nerambursabile.

Acest demers este motivat de asigurarea implementării obiectivelor prioritare ale Planului European, transpus în România prin Planul Naţional de combatere a Cancerului, mai indică sursa citată.

Programul naţional de management al registrelor naţionale a încetat fiind înlocuit cu proiectul "Sistem Informatic pentru registrele de sănătate- RegIntermed" finanţat din fonduri externe nerambursabile.

În cadrul programelor derulate de către CNAS s-a înfiinţat Programul naţional de PET-CT, realizându-se o extindere a accesului la această investigaţie.

Sursa menţionată mai arată că pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, în anul 2022, bugetul aprobat este în sumă de 5.952.000 mii lei, iar creditele de angajament aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021 pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative sunt în sumă de 8.592.881,00 mii lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb