Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Sport

F.D.
Politică / 10 mai 2023

Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Sport

Executivul a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, "Strategia Naţională pentru Sport 2023-2032", proiect iniţiat de Ministerul Sportului, care poziţionează sportul ca prioritate naţională şi stabileşte viziunea de dezvoltare şi direcţiile majore pentru următorul deceniu, potrivit Agerpres.

"Ziua de astăzi este una istorică pentru sportul românesc, un punct de referinţă care îi va determina viitorul într-o manieră profund reformatoare. Strategia Naţională pentru Sport a fost aprobată de Guvernul României şi aş vrea să mulţumesc încă o dată pentru sprijinul guvernamental primit de-a lungul acestui întreg proces! Strategia Naţională pentru Sport este reţeta de succes care stabileşte viziunea de dezvoltare şi direcţiile majore ale sportului românesc până în anul 2032. Poate că nu vom ajunge niciodată în situaţia de a avea bugete similare unor ţări precum Australia, Marea Britanie, Franţa sau Statele Unite, însă cu un sistem decent, simplu, pe înţelesul tuturor, vom putea fi iarăşi competitivi. Milioanele altor state sunt, la noi, în valoarea copiilor noştri. Pentru istoria sa în sportul mondial, România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi. Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi, Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Gabriela Szabo, Ilie Năstase, David Popovici sunt legende care ne-au demonstrat că se poate. Prin rezultatele sale în sport, România va fi o ţară respectată şi apreciată", a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

"Strategia Naţională pentru Sport 2022-2032 reprezintă documentul cadru care stabileşte viziunea de dezvoltare şi direcţiile majore, având ca funcţie principală direcţionarea şi coagularea tuturor eforturilor, resurselor şi acţiunilor întreprinse într-o direcţie coerentă, care să poziţioneze sportul ca o prioritate naţională. Factorii strategici cheie, respectiv pilonii de dezvoltare ai Strategiei Naţionale pentru Sport, sunt sportul comunitar, sportul în educaţie şi sportul de performanţă", precizează sursa citată.

Printre cele 70 de Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în decurs de 10 ani, se regăsesc:

- Prioritizarea sporturilor olimpice de tradiţie, care au adus performanţe României

- Crearea unui sistem sportiv piramidal transparent, predictibil, axat în special pe aceste sporturi prioritare

- Descentralizarea structurilor şi bazelor sportive din structurile de stat

- Finanţarea federaţiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung, cu obiective finale la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, dar şi cu obiective intermediare

- Crearea unui sistem în care sportivii de perfomanţă să se poată antrena în cele mai bune condiţii, cu accent pe conceptul de pregătire centralizată controlată, construit în jurul unor centre regionale de excelenţă sau olimpice (6 de vară şi 3 de iarnă), care vor putea funcţiona pentru sporturile prioritare şi voi fi independente

- Strategia de infrastructură, care să se axeze tot pe ideea dezvoltării sporturilor prioritare

- Investiţii prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activităţi, pentru a da viaţă bazelor sportive

- Elaborarea sistemul de specializare a antrenorilor, ca parte integrantă în Legea Sportului

- Noua Lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării sporturilor şi să asigure stabilitate

- Crearea unui sistem în care foştii sportivi de performanţă să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.

Printre măsurile şi acţiunile prioritare în sportul de performanţă se numără:

- Noua Lege a Sportului

- Integrarea Ministerului Sportului în noua arhitectură instituţională, cu rol de reglementare, coordonare şi control în domeniul sportului

- Realizarea unei clasificări a sporturilor în relaţie cu cei trei factori strategici cheie

- Continuarea procesului de descentralizare, în colaborare cu autorităţile locale

- Dezvoltarea unui program naţional de investiţii în infrastructura sportivă pentru următorii 10 ani

- Dezvoltarea unui program naţional - Resursa umană, performantă - axat pe resursa umană din sport (antrenori, sportivi, staff tehnic - sistemul de carieră, remuneraţia etc.)

Conform Strategiei Naţionale pentru Sport 2022-2032, sporturile individuale prioritare de interes naţional vor fi: canotaj, judo, tenis de masă, haltere, lupte, nataţie şi pentatlon modern, scrimă, ciclism, box, kaiac-canoe, atletism, gimnastică, iar cele de echipă: fotbal, baschet, handbal, rugby, volei, polo şi hochei pe gheaţă.

Totodată, se urmăreşte adoptarea unui Pact Naţional pentru Sport, sub egida unei coaliţii politice şi instituţionale. Acest Pact poate recunoaşte rolul major al sportului la nivel naţional, principii, priorităţi şi obiective strategice ce se urmăresc dincolo de schimbările electorale şi politice.

Ministerul Sportului precizează că în perioada imediat următoare va fi supus aprobării Guvernului un proiect de Memorandum care să stea la baza demersului de elaborare a unei noi legi a sportului, printr-un amplu proces de colaborare interinstituţională, cu specialişti din mai multe ministere, precum şi cu o largă consultare a tuturor actorilor relevanţi din domeniul sportului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. C' est plus TARD!!!

    - Vrabia mălai visează! 

    - Sportul de Performanță, acum se face cu FOARTE MULȚI BANI !!! 

    - ROMÂNIA - din păcate, mult indatorată - NU VA PUTEA SA SUSTINĂ, un așa Mare Proiect !Pun pariu ! 

    Acest proiect, are mai mult o aliură... E-LEC-TO-RA-LĂ !(Parol' d' honeur !). 

    P.s. - Sunt multe de spus! 

    - Le știm și le știți !?! 

     

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb