Guvernul a prelungit până în 2020 programul de termoficare

Ziarul BURSA #Politică / 23 iulie 2015

Perioada de implementare a Programului guvernamental "'Termoficare 2006-2015 - căldură şi confort'' va fi prelungită până în anul 2020, a decis Guvernul printr-o Hotărâre aprobată în şedinţa de Guvern de ieri.

Din suma totală de două miliarde o sută douăzeci de milioane lei prevăzută iniţial pentru finanţarea programului, s-au alocat până în prezent aproximativ 420 de milioane lei, restul sumei fiind alocată pentru finanţarea programului în perioada 2015-2020.

Decizia Guvernului de a prelungi Programul guvernamental "'Termoficare 2006-2015 - căldură şi confort'' a fost luată având în vedere necesarul de investiţii în infrastructura de producere, transport şi distribuţie a energiei termice.

Actul normativ adoptat de Guvern "răspunde solicitărilor adresate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de către Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Profesională COGEN România (care reuneşte producători şi distribuitori din 20 de localităţi), precum şi Asociaţia Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice", se arată într-un comunicat al Guvernului, potrivit Mediafax.

Programul guvernamental are ca obiective modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităţilor; eficientizarea, creşterea accesibilităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică a localităţilor; promovarea surselor de producere a energiei în cogenerare de înaltă eficienţă, pe baza cererii de energie termică utilă, diminuarea consumului de resurse energetice fosile şi îndeplinirea angajamentelor României privind eficienţa energetică şi resursele regenerabile.

În cadrul programului sunt cofinanţate de la bugetul de stat lucrări de investiţii realizate de unităţile administrativ-teritoriale în care furnizarea energiei termice către populaţie se realizează în sistem centralizat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb