Guvernul britanic a ridicat interdicţia asupra fracturării hidraulice, pentru a permite creşterea producţiei interne de energie

V.G.
Internaţional / 23 septembrie 2022

Guvernul britanic a ridicat interdicţia asupra fracturării hidraulice, pentru a permite creşterea producţiei interne de energie

Guvernul britanic a ridicat ieri interdicţia asupra fracturării hidraulice, afirmând că este nevoie de creşterea producţiei interne de energie, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Premierul Lizz Truss a afirmat pe 8 septembrie, în primul său discurs major, că ridicarea interdicţiei pentru extragerea "rezervelor de şist uriaşe ale Marii Britanii... ar putea permite exploatarea gazelor chiar şi în şase luni, acolo unde există sprijin din partea autorităţilor locale".

Interdicţia a fost introdusă în noiembrie 2019, după mai multe cutremure şi, în cele din urmă, un cutremur cu magnitudinea de 2,9, a fost înregistrat în apropierea singurului loc de fracturare activ din Regatul Unit, în comitatul englez Lancashire.

Fracking-ul, sau fracturarea hidraulică, presupune injectarea de apă, substanţe chimice şi nisip în crăpăturile pământului, la presiune ridicată, lărgindu-le pentru a permite extragerea petrolului sau, în cazul Regatului Unit, a gazului din formaţiunile de şist.

Localnicii s-au îngrijorat, aproape 200 au raportat că le-au fost avariate casele în urma cutremurului, şi şi-au făcut cunoscute obiecţiile cu voce tare.

În timp ce un cutremur sub magnitudinea 3 este considerat un cutremur mic şi este relativ obişnuit, un raport guvernamental din 2019 a concluzionat că era necesară interzicerea acestei practici, deoarece "în prezent nu era posibil să se prezică cu exactitate probabilitatea sau magnitudinea cutremurelor legate de operaţiunile de fracturare".

Dar Truss şi noul ei ministrupentru Afaceri şi Energie, Jacob Rees-Mogg, insistă că fracking-ul va juca un rol cheie în transformarea Marii Britanii într-un exportator net de energie până în 2040. De asemenea, vor să crească producţia de petrol şi gaze din Marea Nordului, anunţând joi o nouă rundă pentru atribuirea de licenţe pentru petrol şi gaze, alături de utilizarea sporită a hidrogenului şi energiei solare şi eoliene offshore.

O analiză din 2020 realizată de Warwick Business School a estimat că gazul fracturat ar putea reprezenta între 17% şi 22% din consumul de energie al Regatului Unit între 2020 şi 2050.

Cu toate acestea, conform London School of Economics, nu este clar cât de mult gaz de şist (gaz extras din formaţiunile de şist) există în Regatul Unit care este viabil din punct de vedere tehnic şi economic de extras. Un studiu anterior a constatat că operaţiunile cu gaze de şist în sine ar contribui relativ puţin la emisiile de gaze cu efect de seră.

Criticii susţin că problema se referă, în schimb, la nevoia de a reduce dependenţa Marii Britanii de gazele naturale în mod mai larg, care reprezintă în prezent aproximativ 40% consumul de energie din Regatul Unit şi că ar trebui să se concentreze pe menţinerea combustibililor fosili poluanţi în pământ.

Grupuri de mediu precum Friends of the Earth citează, de asemenea, rapoarte care avertizează că fracking-ul ar putea "contamina" apele subterane din cauza substanţelor chimice utilizate în proces; va creşte zgomotul şi industrializarea în zonele rurale liniştite; foloseşte cantităţi mari de apă; şi riscă noi cutremure de frecvenţă şi putere imprevizibile.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dupa redeschiderea minelor de carbune si centralele aferente

    din germania,polonia...,tancherele ECHO care aduc gazul  

    lichefiat din USA,

    este o nimica toata 

    1. Foarte bine, cat nu e de la rusi, e bine primit.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb