Guvernul francez a demarat procesul de privatizare prin vânzarea unui pachet de 4,5% din acţiunile grupului de utilităţi Engie SA, prezent şi pe piaţa din România, tranzacţia cifrându-se la 1,53 miliarde de euro, a anunţat, marţi, Ministerul francez de Finanţe, potrivit Reuters.
"Vânzarea acţiunilor s-a derulat în condiţii foarte bune pentru interesele patrimoniale ale statului", a precizat ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, care a adăugat că această operaţiune reprezintă prima etapă dintr-un plan de vânzare de active în valoare de 10 miliarde de euro, destinat finanţării inovaţiei.
Conform sursei, ]ntr-un comunicat separat, agenţia care gestionează participaţiile statului francez (APE) a precizat că, după finalizarea acestei tranzacţii, care a inclus vânzarea a 4,1% din acţiunile Engie, adică 99,9 milioane de acţiuni, către investitorii instituţionali la un preţ de 13,80 euro per titlu şi a 0,46% din capitalul Engie, adică 1,1 milioane de acţiuni, către salariaţii companiei, obţinând 153 de milioane de euro, statul francez va deţine 24,1% din capitalul Engie şi 27,6% din drepturile de vot. APE a precizat că şi după această vânzare statul francez rămâne cel mai mare acţionar la Engie (fosta GDF Suez - n. r.).
Potrivit sursei citate, noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, şi-a anunţat intenţia de a realoca fondurile statului blocate în companii non-strategice din industrii mature pentru a investi în companii de tip start-up inovative.
Noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, şi-a anunţat intenţia de a realoca fondurile statului blocate în companii non-strategice din industrii mature pentru a investi în companii de tip start-up inovative.