Guvernul francez cere Renault să-l înlocuiască pe Carlos Ghosn

Ziarul BURSA #Internaţional / 18 ianuarie 2019

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, i-a cerut producătorului auto Renault să convoace o reuniune a Consiliului de Administraţie pentru a alege un succesor al lui Carlos Ghosn, acuzat de nereguli financiare în Japonia, transmit Kyodo şi Reuters.

Guvernul francez este principalul acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%, conform Agerpres.

"Trebuie să trecem într-o nouă etapă", a declarat Bruno Le Maire la televiziunea franceză, adăugând că vrea ca firma să aibă "o guvernanţă nouă, sustenabilă".

Solicitarea sa reprezintă o modificare semnificativă faţă de precedenta poziţie a Guvernului francez, care şi-a arătat până acum sprijinul faţă de Ghosn, apreciind că acesta trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

Dar Bruno Le Maire a exclus revizuirea structurii alianţei, după informaţiile apărute recent în presă pe acest subiect.

Nissan şi Mitsubishi l-au înlocuit pe Ghosn din funcţia de preşedinte, dar Renault l-a păstrat şi a transferat temporar îndatoririle acestuia directorului operaţional Thierry Bollore.

Conform informaţiilor din presă, printre potenţialii candidaţi la conducerea Renault s-ar afla şi directorul general al Michelin, Jean-Dominique Senard, şi un director al Toyota, Didier Leroy.

Le Maire a afirmat că Executivul francez va face declaraţii după ce Renault va prezenta candidaţii propuşi pentru înlocuirea lui Carlos Ghosn.

Conform surselor, reuniunea Consiliului de Administraţie al Renault ar urma să aibă loc în 20 ianuarie.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb