Guvernul negociază neincluderea împrumuturilor de la BEI în deficit

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 aprilie 2013

Guvernul negociază neincluderea împrumuturilor de la BEI în deficit

Autorităţile negociază cu Comisia Europeană ca toate proiectele de infrastructură finanţate prin intermediul BEI, BERD şi BM să nu fie incluse în calculul deficitului bugetar, astfel încât indicatorul agreat, de până la 3% din PIB, să fie respectat, a declarat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, vineri, la dezbaterea "Atelierele Viitorului" organizată de departamentele Consiliului Naţional al PSD.

"România se poate împrumuta masiv de pe pieţele financiare la dobânzi scăzute, dar n-are voie. Credibilitatea pe care o dau investitorii instituţionali României este foarte mare. Marea problemă este că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar de până la 3%. Singura soluţie este creşterea PIB. (...) Acum se negociază pentru toate proiectele finanţate cu BEI, BERD, BM. Vrem să vedem dacă acceptă CE să nu le introducem în deficit", a spus Dan Şova.

"Politica de promovare este următoarea: avem proiecte, sursele de finanţare sunt transparente, modalităţile de atribuire sunt transparente. Trebuie să vedem dacă putem să permitem României cheltuieli de investiţii care produc profit. Tot ce s-a produs până acum ca investiţii din partea statului a urmat rata de rentabilitate, ce este de peste 15%, aşa cum prevede BM", a adăugat ministrul.

De asemenea, oficialul a precizat că autorităţile încearcă să nu mai ofere garanţii de stat pentru proiectele derulate în parteneriate cu inves­titorii străini, ci doar scrisori de confort, termeni acceptaţi de companii din Japonia sau Coreea de Sud.

"Avem 5 milioane lei pentru garanţii de stat. Îi păstrăm pentru proiecte mari. Încercăm să nu folosim garanţii de stat pentru proiecte fie în concesiune sau parteneriat public privat. Investitorii din Japonia şi Coreea de Sud au acceptat să lucreze în project finance cu statul român doar cu scrisori de confort. Scrisoarea de confort nu asigură garanţie financiară. Au spus că îi interesează să fie proiecte asumate de stat şi considerate prioritare", a mai afirmat Dan Şova.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb