Guvernul Orban III a primit votul de învestitură

M.A.
Politică / 14 martie 2020

Guvernul Orban III a primit votul de învestitură

Actualizare - Ceremonia depunerii jurământului de învestitură de către membrii Cabinetului Orban III se desfăşoară în condiţii special impuse de actuala situaţie epidemiologică.

Conform consilierului prezidenţial Diana Păun care a transmis un mesaj video presei, potrivit articolului 104 din Constituţia României, jurământul de credinţă se depune individual în faţa preşedintelui României de către prim-ministru şi miniştri.

Consilierul a precizat că pentru desfăşurarea acestei ceremonii, Administraţia Prezidenţială a luat măsuri stricte de protecţie şi prevenţie în conformitate cu recomandările organizaţiilor internaţionale de sănătate publică, măsuri pentru păstrarea distanţei sociale, cu respectarea unui culoar dedicat, cu lipsa oricărui contact direct, purtarea măştilor de către toţi membrii Guvernului, măsuri sporite de dezinfecţie a suprafeţelor pentru protejarea eficientă a tuturor participanţilor la ceremonie.

Diana Păun a reamintit că rezultatul testului COVID-19 pentru premierul Ludovic Orban şi miniştri este negativ.

"Prim-ministrul şi miniştrii vor veni individual în faţa preşedintelui României, la intervale de timp prestabilite care să permită aplicarea măsurilor de dezinfecţie a suprafeţelor, precum şi evitarea contactului unii cu ceilalţi. Se vor folosi consumabile de unică folosinţă, iar documentul semnat va urma o procedură specifică de manipulare şi păstrare", a a arătat Diana Păun.

---

Actualizare - Iohannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului. Depunerea jurământului are loc la ora 18:00.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 14 martie a.c., decretul pentru numirea Guvernului României", a transmis, sâmbătă, administraţia Prezidenţială.

Compenenţa Guvernului este următoarea:

Ludovic Orban - prim-ministru

Raluca Turcan - viceprim-ministru

Vasile-Florin Cîţu - ministrul finanţelor publice

Marcel Ion Vela - ministrul afacerilor interne

Bogdan Lucian Aurescu - ministrul afacerilor externe

Marian Cătălin Predoiu - ministrul justiţiei

Nicolae-Ionel Ciucă - ministrul apărării naţionale

Virgil-Daniel Popescu - ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri

Lucian Nicolae Bode - ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor

Nechita-Adrian Oros - ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale

Costel Alexe - ministrul mediului, apelor şi pădurilor

Ion Ştefan - ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei

Ioan Marcel Boloş - ministrul fondurilor europene

Victor Sebastian Costache - ministrul sănătăţii

Cristina Monica Anisie - ministrul educaţiei şi cercetării

Bogdan Gheorghiu - ministrul culturii

Marian Ionuţ Stroe - ministrul tineretului şi sportului

Victoria Violeta Alexandru - ministrul muncii şi protecţiei sociale

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a membrilor Guvernului va avea loc, sâmbătă, începând cu ora 18:00, la Palatul Cotroceni.

---

Actualizare - Cabinetul Orban urmează să depună jurământul, procedura după care se face acest lucru, nefiind încă anunţată oficial.

Premierul Ludovic Orban şi cea mai mare parte a miniştrilor sunt la izolare, după confirarea infectrii cu coronavirus a senatorului PNL Vergil Chiţac.

---

Actualizare - Votul s-a încheiat. Guvernul Orban a trecut de Parlament cu 286 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi o abţinere.

---

Actualizare - Victor Ponta: "Am votat împotriva acestei mascarade. Orban este cel vinovat de faptul că am irosit sute de teste, de mănuşi şi măşti de care oameni aveau nevoie."

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, anunţă că el şi colegi de-ai săi au votat împotriva învestirii Guvernului, spunând că votul său este unul împotriva iresponsabilităţii premierului Ludovic Orban şi a ministrului Sănătăţii, Victor Costache. Ponta spune că nu înţelege motivele pentru care PSD a ales să susţină acest Executiv.

"Vreau să ştiţi că astăzi am votat împotriva acestei mascarade, nu doar eu, şi alţi colegi de la Pro România, pentru că cineva trebuie să le spună direct în faţă că şi-au bătut joc de noi joi seară. Dacă era aşa o criză de ce au fugit? De ce au dezertat?", a declarat Victor Ponta, sâmbătă după-amiază, într-o postare pe Facebook.

Acesta susţine că votul Pro România este expresia "indignării" pe care atitudinea guvernanţilor a creat-o în rândul unora, după ce Florin Cîţu şi-a depus mandatul de premier desemnat şi după ce premierul Ludovic Orban a apărut într-o conferinţă de presă alături de ministrul Sănătăţii pentru a anunţa că se autoizolează, după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-91.

El susţine, de asemenea, că nu îi înţelege pe parlamentarii PSD care au votat pentru învestirea acestui guvern.

"PSD-iştii au spus joi seară că nu votează. Joi nu era criză? Azi pesediştii trec guvernul Orban. Liberalii au spus ieri că nu au vrut să fie votaţi joi de PSD-işti, şi azi îi votează doar PSD-iştii. O bătaie de joc la adresa oamenilor, un strigăt de indignare, pentru nişte oameni iresponsabili. Ludovic Orban (...) a fost cel mai iresponsabil dintre români ieri, atunci când a venit şi a pus în pericol sute de oameni care nu aveau nicio vină. Este cel vinovat de faptul că am irosit sute de teste, de mănuşi şi măşti de care oameni aveau nevoie. Am votat şi vreau să exprim în numele multor oameni această indignare faţă de ministrul Sănătăţii", a adăugat Ponta.

El a precizat că nu înţelege atitudinea PSD care a decis să susţină acest guvern, în condiţiile în care "erau 20 de milioane de români mai buni decât Ludovic Orban şi Victor Costache".

"Avem la vârf iresponsabilitatea, neseriozitatea şi bătaia de joc guvernamentală. Nu cu votul meu nu cu sprijinul colegilor mei. Nu-i înţeleg, cum nu i-am înţeles de altfel de multe ori pe colegii mei de la PSD - nu i-am înţeles nici în 2017, când şi-au dat jos guvernul, nu-i înţeleg nici acum, când, prin votul lor, aduc din nou la guvernare un prim ministru pe care ei l-au dat jos prin moţiune de cenzură, un prim ministru care şi-a bătut joc de România şi a dat 25 de ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, un prim ministru iresponsabil care ieri a infectat poate sau a pus în pericol mii de oameni şi care a cheltuit mii de teste, de mănuşi, de măşti de tot ce aveau nevoie spiatle oamenii. A votat împotriva unui ministru al Sănătăţii care ne spune că nu trebuie să respectăm procedurile doar noi, ceilalţi, fraierii respectăm proceduri, el nu respectă. Am votat împotriva unei bătăi de joc la adresa noastră într-un moment de criză maximă şi în care aveam nevoie de responsabilitate", a mai afirmat Ponta.

El a mai spus că România are nevoie de oameni ca Raed Arafat, ca Adrian Streinu Cercel sau ca Alis Grasu cărora a ţinut să le mulţumească.

Votul pentru învestirea Guvernului Orban se va încheia la ora 17.00.

---

Actualizare - Până acum au fost exprimate 243 de voturi fiind nevoie de cel puţin 233 astfel încât să se asigure cvorumul necesar.

---

Actualizare : Ludovic Orban: "România traversează o perioadă dificilă care reclamă învestirea urgentă a unui Guvern cu puteri depline"

Ludovic Orban spune că România traversează o perioadă dificilă care reclamă învestirea urgentă a unui Guvern cu puteri depline pentru a putea trece ţara cu bine prin criza internaţională severă generată de pandemia de coronavirus.

El este izolat, după ce s-a întâlnit cu senatorul Vergil Chiţac, confirmat cu coronavirus, şi a transmis discursul adresat Parlamentului pentru votul de învestire a noului Guvern.

"România traversează o perioadă dificilă de provocări economice şi sociale care reclamă învestirea urgentă a unui Guvern cu puteri depline pentru a trece ţara cu bine printr-o criză internaţională severă, generată de pandemia globală de Coronavirus. Guvernul României a acţionat ferm şi cu promptitudine până acum încă de la primele semne ale epidemiei COVID-19 în statele europene partenere şi a adoptat măsuri stricte pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu Coronavirus în ţara noastră", a afirmat Orban.

El a precizat că până în prezent persoanele diagnosticate pozitiv cu COVID-19 au fost identificate în situaţii de carantină şi autoizolare la domiciliu sau din anchetele epidemiologice realizate de Direcţiile de Sănătate Publică.

Ludovic Orban a spus că România rămâne expusă riscurilor de răspândire a virusului COVID-19 şi are nevoie de un Guvern stabil, cu toate instrumentele legale şi constituţionale la dispoziţie.

Premierul a mai transmis că Guvernul va asigura resursele bugetare pentru achiziţia materialelor sanitare şi echipamentelor medicale necesare.

"Partidul Naţional Liberal şi-a asumat această sarcină dificilă a guvernării în vremuri grele pentru ţară şi cu un nou Guvern, cu puteri depline, sunt convins că va reuşi să gestioneze cât mai bine situaţia provocată de pandemia COVID-19. Guvernul va asigura cu prioritate resursele bugetare necesare pentru achiziţia în procedură de urgenţă simplificată a materialelor sanitare şi a echipamentelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19. În acelaşi timp, instituţiile implicate în gestionarea riscurilor de răspândire a epidemiei de Coronavirus vor fi mobilizate la capacitatea maximă cu resursele bugetare, materiale şi umane disponibile pentru controlul, monitorizarea şi sprijinirea persoanelor expuse riscurilor de infecţie cu COVID-19", a mai declarat Orban.

El a făcut apel la implicarea tuturor pentru a demonstra că suntem o ţară de oameni responsabili uniţi în lupta cu această ameninţare nouă.

Ludovic Orban a spus că, după ce pandemia de coronavirus va trece, efectele sociale şi negative pot fi de durată, în absenţa unor măsuri corepunzătoare, care să limiteze riscurile economice pentru companiile şi angajaţii din România.

"La nivelul Guvernului, împreună cu Administraţia Prezidenţială şi cu celelalte instituţii publice cu compentenţe în domeniul economic şi financiar, a fost realizată o consultare amplă şi o analiză aprofundată a sectoarelor economice cele mai expuse la efectele epidemiei de Coronavirus şi în perioada următoare va fi adoptat un Plan de măsuri de combatere a riscurilor economice generate de pandemia COVID-19 în ţara noastră. Guvernul va folosi toate resursele posibile din fonduri publice şi europene, rambursabile şi nerambursabile, pentru a sprijni mediul economic afectat de criza globală de Coronavirus", a mai declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că va iniţia negocieri cu Comisia Europeană, cu instituţiile financiare internaţionale şi cu entităţile bancare locale pentru a pregăti programe de sprijin pentru companiile din România.

"În acelaşi timp, obligaţiile de plată ale statului către cetăţeni şi companii vor fi onorate fără întărziere şi fără nicio tergiversare birocratică. Dimpotrivă, în măsura posibilităţilor, vor fi compensate sau amânate la plată diverse obligaţii fiscale şi bugetare datorate de persoanele fizice şi juridice din România. Niciun cetăţean român, nicio companie din România şi niciun angajat român nu va fi lăsat singur de Guvernul României în faţa riscurilor economice globale provocate de COVID-19", a mai explicat Ludovic Orban.

Premierul a declarat că în momente dificile bătăliile politice trebuie să înceteze.

"Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru îşi are timpul lui. În aceste momente dificile pentru ţară, este timpul ca bătăliile politice să înceteze şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi să primeze în faţa intereselor personale sau de partid. Responsabilitatea noastră politică individuală şi a fiecărui român în parte este cel mai important antidot împotriva răspândirii infecţiilor cu Coronavirus. De aceea, în numele Guvernului pe care l-am propus, vă cer responsabilitate şi votul de învestitură pentru a trece împreună ţara prin această criză", a mai spus Ludovic Orban.

---

Actualizare - Marcel Ciolacu: "Guvernul Orban NU merită votat! Dar PSD a ales sănătatea românilor!"

Marcel Ciolacu a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj pe care l-ar fi spus în plenul Parlamentului, în condiţii normale.

Liderul interimar al PSD a afirmat că cele trei luni pierdute cu un guvern iresponsabil au lăsat urme adânci, adăugând că jocul preşedintelui şi al Partidului National Liberal a avut un singur scop: alegeri anticipate.

"Ştiu, au aruncat ţara în haos, au pus în pericol sănătatea parinţilor şi copiilor noştri. Au făcut-o cu cinism, premeditare, din calcule politice! În condiţii normale, dacă nu ar fi existat această epidemie, cu toţii am fi votat împotriva acestui guvern al PNL. Dar nu trăim vremuri normale! PSD a propus un prim ministru, refuzat de preşedinte. Un al doilea premier al PSD ar fi avut aceeaşi soartă. Şi am fi aruncat ţara într-o criză politică şi mai mare. Astăzi România are nevoie de un guvern cu puteri depline.", a explicat Marcel Ciolacu.

Preşedintele social democrat subliniază că instituţiile statului şi specialiştii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate şi măsuri rapide.

"Ştiu! PNL şi Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcţional care să poată reacţiona rapid la pandemie. Sănătatea şi siguranţa românilor merită votul nostru! Doar românii! Pentru aceşti oameni care stau în carantină, speriaţi de ceea ce îi aşteaptă. Pentru medicii şi asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul. Pentru românii care cer de la noi responsabilitate. Pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, pentru toţi aceştia. Trebuie să votăm! De mâine ne întoarcem şi facem opoziţie TOTALĂ! Le-am dat o şansă să facă bine pentru oameni. Orice greşeală o vor PLĂTI!", a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

---

Actualizare - Marcel Ciolacu a votat în favoarea Guvernului Orban.

---

Votul pentru învestirea Guvernului Orban a început, sâmbătă, la ora 11.00, desfăşurându-se după o procedură specială, pe grupuri parlamentare. În sala de vot intră grupuri de aproximativ 20 de persoane, astfel că întreaga procedură ar urma să dureze şase ore.

Votul a început cu grupul parlamentar al PSD de la Senat, care va avea loc între orele 11.00-12.00. Apoi urmează senatorii PNL (12.00-12.20), USR (12.20-12.35), UDMR (12.35-12.45) şi cei neafiliaţi (12.45-13.00).

La Camera Deputaţilor, PSD va vota între orele 13:00-14:30, PNL între 14:30-15:15, USR între 15:15-15:45, PRO Europa între 15:45-16:00, UDMR între 16:00-16:15, minorităţile între 16:15-16:30, PMP între 16:30-16:45 şi cei neafiliaţi între 16:45-17:00.

Votul cu bile se desfăşoară după o procedură specială, pe grupuri parlamentare, în ordinea descrescătoare a acestora. Astfel, se vor organiza grupuri de aproximativ 20 de persoane care vor vota în decurs de 15 minute. Pentru prevenirea şi limitarea răspândirii coronavirusului, accesul în sala de vot se va face individual. În sala de vot vor fi prezenţi permanent chestorii care înmânează bilele şi secretarul care consemnează prezenţa parlamentarilor la vot.

Ulterior, parlamentarii urmează să voteze un proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, afirma că au fost acceptate propunerile sale de modificare a regulamentului în aşa fel încât şedinţele birourilor permanente, comitetelor liderilor de grup, comisiilor permantele şi plenurilor fiecăreia dintre camere, precum şi a plenului camerelor reunite să poată fi ţinute prin mijloace electronice. El spunea că aceste modificări urmează să fie votate sâmbătă, transmite News.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Cum se poate numi această țopăială guvernamentală ? Au dus instituția guvernului la cel mai jos nivel posibil. Nici la nivelul unei asociații de proprietari nu se procedează astfel și chiar la nivelul unei scări de bloc.

    Stati liniștiți ca vor pierde alegerile! Puneti niște oameni normali la conducerea PSD, fără hoti si prosti si veti veni inapoi la guvernare. PNL va fi votat de speculantii de la bursa, de șmecherii de prin banci...

    1. si de diaspora!

      Si de cei ingroziti de PSD si de maimutele lor proaste manevrate de hoti...

    Parlamentul e CAPUL peștelui : nu lasă ciolanul pe durata a 4 ani până în ultima SECUNDĂ : ÎS mulțumiți de confortul dat de o constituție care nu-i pt. RO.... MONARHIA SALVEAZĂ RO...... 300 DE P.......

    1. P.S.D-ul este un partid de prosti!Cum sa votezi cu un prim ministru care-i indemna pe liberali sa puna mana pe par si sa le dea in cap P.S.D-istilor.!?Eu daca eram P.S D-ist aveam la mine ghioaca si cum vedeam un liberal ca-si pune mana la piept ii dadeam in cap : eram in legitima aparare .Nu m-am gandit in viata mea ca am sa votez cu PONTA(Eu am votat cu PACALICIUL deTARICEANU.Nu m-a deranjat despartirea deDANCILA ,care n-avea nimic de-a face cu politica Trebuia sa-l asculte pe Tariceanu ,IN MOMENTUL in care U.D.M.R -ul n- a mai sprijinit guvernul ,acesta trebuia sa demita toti maghiari din structurile statului.Marea suparare pe Tariceanu, de care m-am despartit pentru todeauna ,este propunerea smecherului de ISARESCU ,CA GUVERNATOR LA B.N.R.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb