Guvernul a propus băncilor comerciale care participă la programul "Prima Casă" să preia de la stat jumătate din riscul asumat în privinţa creditelor acordate pentru locuinţe, astfel încât plafonul total de până acum al garanţiilor guvernamentale să câştige încă 1,5 miliarde de euro, a declarat prim-ministrul Emil Boc.
Potrivit premierului, băncile au timp până miercurea viitoare să analizeze propunerea, pentru ca Executivul să o aplice apoi, anunţă Agerpres.
"Analizăm împreună cu băncile posibilitatea de a împărţi riscul garanţiei între stat şi bancă. Astăzi ris-cul este suportat 100% de stat. Propunerea noastră este să împărţim acest risc: 50% statul - 50% instituţia finanţatoare, adică banca. Aceasta ar însemna practic că la un nivel al garanţiilor guvernamentale de 1,5 miliarde de euro s-ar mai putea obţine încă 1,5 miliarde garanţii, adică ar însemna dublarea numărului de beneficiari prin dublarea plafonului", a afirmat Boc, după o discuţie cu reprezentanţii băncilor comerciale.
El a arătat că astfel s-ar dubla numărul beneficiarilor programului "Prima Casă".
"Vrem să dublăm numărul de beneficiari, vrem ca astăzi, cu 1,5 miliarde cât este plafonul existent utilizat, să putem oferi garanţii de 3 miliarde, dar împărţite între stat şi bancă", a mai arătat Boc.
Până în prezent, toate cele trei ediţii ale programului "Prima Casă" au totalizat 1,5 miliarde de euro garanţii utilizate, iar din actuala ediţie mai sunt 100 de milioane de euro rămaşi neutilizaţi, adică jumătate din plafonul total alocat pentru anul 2011.
"Avem 200 de milioane pentru 2011, bani din care s-au utilizat aproape 50%, şi, dacă băncile acceptă să împărţim riscul, mai avem 1,5 miliarde din cei existenţi", a precizat şeful Guvernului.
De asemenea, Emil Boc a arătat că băncile nu vor mări substanţial dobânzile în program, nici în interiorul limitei stabilite prin actul normativ aferent, pentru că şi-ar pierde clienţii.
"Băncile, dacă doresc să nu fie atractive, să mărească dobânda. Este o competiţie pe piaţă şi clientul alege între acela care oferă o dobândă mai mică şi cel care oferă o dobândă mai mare", a subliniat premierul.
În context, şeful Executivului a argumentat prin faptul că băncile sunt interesate de program, pentru că are o marjă de risc foarte mică, în condiţiile în care doar 21 de clienţi din cei 37.639 de utilizatori ai programului au avut probleme la plata ratelor.
Potrivit premierului, la discuţiile de ieri de la Ministerul Finanţelor reprezentanţii Băncii Comerciale Române s-au arătat cei mai receptivi pentru a prelua o parte din riscurile programului "Prima Casă".
Premierul Emil Boc a mai spus că actualele contracte din programul "Prima Casă" nu se vor modifica, oficialii de la Finanţe arătând că băncile vor prelua de la stat jumătate din ipoteca pe locuinţa achiziţionată de un beneficiar.
• Ialomiţianu: Sunt propuneri de extindere a programului Prima Casă la persoanele care deţin o locuinţă
Programul guvernamental Prima Casă a avut un caracter social, iar acest caracter se va păstra, a declarat ieri ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu. Domnia sa a mai spus că sunt unele propuneri pentru extinderea programului Prima Casă asupra altor beneficiari, res-pectiv asupra persoanelor care deţin deja o locuinţă.
Conform legislaţiei actuale, beneficiarii programului Prima Casă sunt persoane fizice care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă privind programul guvernamental "nu au deţinut şi nu deţin, individual sau în comun, împreună cu soţii lor ori cu alte persoane, în proprietate o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită".