Guvernul ratează startul marii reciclări a peturilor

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 14 septembrie 2023

Guvernul ratează startul marii reciclări a peturilor

Returo a depus o cerere de amânare a implementării Sistemului de Garanţie Returnare SGR trebuia să fie operaţional în 30 noiembrie 2023 Din păcate, până la data limită, Administratorul SGR, SC Returo SA, nu are pregătită toată logistica necesară demarării programului.

English Version

SC RetuRO SA a solicitat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor o prelungire de cel puţin trei luni a termenului de punere în funcţiune a Sistemului de Garanţie Returnare (SGR), care ar fi trebuit să fie operaţionalizat la 30 noiembrie 2023, se arată într-un comunicat de presă remis de societatea care este administratorul SGR.

În comunicat se arată: "Solicitarea vine ca urmare a naturii extrem de complexe a sistemului, care necesită un interval specific de timp pentru dezvoltare şi testare corespunzătoare, dar şi pentru a asigura o integrare mai uşoară a tuturor părţilor implicate. (...) Principalele motive care stau la baza solicitării de prelungire a termenului limită sunt:

- complexitatea proiectului şi provocările de implementare. Iniţierea sistemului SGR s-a confruntat cu provocări complexe în multiple aspecte, inclusiv în configurarea echipamentelor, integrarea software-ului, identificarea şi asigurarea locaţiilor potrivite pentru centrele regionale. Acest lucru a generat situaţii neprevăzute şi întârzieri în faza de implementare.

- constrângerile de timp. Termenul alocat pentru implementarea sistemului a fost cu trei luni mai scurt decât cel propus iniţial de RetuRO în dosarul de acreditare, ceea ce a creat un program mai comprimat decât s-a anticipat.

- percepţia publică şi educaţia civică. Lipsa cunoştinţelor esenţiale în înţelegerea modului de funcţionarea a sistemului. Prin urmare, RetuRO nu numai că dezvoltă sistemul de la zero, dar este responsabil şi de procesul de informare şi educare, pentru a-i familiariza pe toţi participanţii cu Sistemul Garanţie Returnare".

Referitor la solicitarea de amânare, Gemma Webb, CEO & Preşedinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanţie Returnare SA, a precizat:

"După o evaluare extensivă şi detaliată a ceea ce mai trebuie făcut pentru a avea un sistem funcţional şi a complexelor provocări întâlnite, suntem siguri că o lansare prematură ar putea pune în pericol încrederea consumatorilor, producătorilor şi comercianţilor, subminând sistemul de la început. Recunoaştem că aceste etape incipiente sunt extrem de dificile, dar credem că aceşti paşi concreţi pe care îi facem acum vor deschide calea pentru o implementare mai uşoară şi eficientă în fazele următoare. Perioada optimă pentru implementare, bazată pe experienţele reuşite ale altor ţări, este de 18 luni, o durată pe care acţionarii noştri au solicitat-o în mod informat în cererea noastră de acreditare. Dar, pentru că licenţa de proiect a fost acordată abia în august 2022, am avut o întârziere de trei luni. În plus, faptul că eu, ca prim membru al echipei noastre, am început activitatea în noiembrie 2022, a redus perioada de implementare completă la 12 luni".

Potrivit datelor transmise de Administratorul SGR, până în acest moment peste 60.000 de operatori economici s-au înregistrat în Sistemul Garanţie Returnare, care în vederea colectării deşeurilor reciclabile (peturi, sticlă şi doze metalice) va înfiinţa 11 centre de numărare, în plus faţă de cele 6 centre de sortare şi numărare incluse în dosarul de acreditare.

Comunicatul emis de societate conţine şi unele inadvertenţe şi anume faptul că a elaborat contracte detaliate pentru producători, care au fost implicaţi în consultări publice. În realitate, conform unor producători care deja au semnat contractul respectiv este vorba despre un contract standard despre care operatorii economici ne-au transmis că reprezentanţii Returo nici nu au vrut să discute negocierea vreunei clauze, ba mai mult i-au somat pe cei înscrişi în platforma SGR să semneze contractele trimise.

Aceştia susţin că amânarea implementării SGR este strict vina celor de la Returo, care nu au oferit contracte clare, viabile pentru producători şi comercianţi, care nu au realizat toate cele 17 centre de colectare şi care nu au ales partenerul logistic care să asigure transportul deşeurilor reciclabile către respectivele centre. Operatorii economici susţin că nici sistemul IT pe care Returo trebuia să îl dezvolte şi să îl pună la dispoziţia companiilor înscrise în SGR nu este realizat, nefiind încă testat pentru a constata dacă funcţionează la standardele dorite. Totodată, deşi până acum Returo a beneficiat de bani pentru campania informativă pentru agenţii economici şi consumatori, campania nu s-a derulat la parametrii doriţi şi nu a avut efectul scontat, susţin operatorii economici, fapt care a dus ca procesul de înscriere în SGR să nu fie finalizat la data limită, 25 februarie 2023.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. mai bine se interzice fabricarea lor si punct…

    se pierde pe lant destula energie si capital… 

    e un produs ce aduce marja de profit colosala celor ce il produc si lanseaza in piata… ca pe urma statul si oamenii sa mearga in pierdere xu reciclarea si manipularea acestei mizerii. 

    s c c r e t 

    foarte mult pib potential se pierde cu aceata mizerie…

    se poate valorivica capitalul forta de munca rimpul resursele in alte ramuri ale pibului. 

    s c c r e t  

    Tot ce e gratis nu are valoate.Cand eram copii....sticla de un litru valora echivalentul unui bilet la cinematograf.Toamna de toamna mama constata ca nu are in ce ambala produsele pentru iarna.Alaturi de pretul marfii aplicati pretul ambalajului.Se vor gasi de indata intermadiari care sa la colecteze .

    Administratorul SGR nu era adus de barză când colectam de toate cu școala și nu numai! Problema e complexă și cereți amânare? Eu zic că nu sunteți croiți pe treabă! Sunt probleme? Le veți rezolva din mers!

    Nu pot avea încredere în astfel de abordări! "Dați-ne voie să nu ne apucăm de treabă!" Rușne! 

    Este suficient sa citim stiinta. Reciclarea PET-urilor se face cel mult o data, prin transformarea lor in poliester (si deci textile), care fibre sunt apoi amestecate cu bumbac sau alte materiale. rPET se cheama.

    Prin urmare, toata propaganda ce ni se vinde este de fapt o minciuna. Este mai important ca PET-urile sa nu ajunga in natura, necontrolat. Dar in realitate, reciclarea lor este o minciuna. 

    Sa mai stiti ca este nevoie de 50 PET-uri de 2 litri pentru a face 1 mp de covor din poliester. Un om normal cumpara un astfel de covor o data la 10-20 de ani. Dar consuma cele 50 de PET-uri intr-o luna. 2-3 tricouri anual necesita probabil 1-2 PET-uri. Aceste cifre ne spun ca reciclarea este de fapt o minciuna. Omul consuma mult mai multe PET-uri in starea lor initiala, de recipiente pentru lichide/bauturi, decat poate apoi consuma produsele finite ce se pot produce din rPET (reciclat). Poate doar 10% din PET-ul reciclat. Deci, minciuna. Reciclarea nu duce la nimic. 

    1. Corect.Reciclarea costa mai mult decât producția inițială.Cel mai rentabil este sa le arzi transformându-le in energie.La urma urmei sunt petrol.

    Nu ne asteptam sa aiba vreun succes. Unii se pricep doar la frt.

    Din Croația pana în Suedia am întâlnit sisteme de returnare contra cost a PETurilor!

    Comentatorii anteriori în călătoriile lor externe fac pariu ca au fost orbi la asa realități de simple pt cetățenii acelor tari! 

    Ce spanac, ai atâtea sisteme model în EU, iar RETURO reinventează apa de la robinet!  

    Or fi iara doctorii din servicii prezenti si in Returo!

    Halal! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb