Guvernul se întruneşte astăzi în prima şedinţă după demisia miniştrilor ALDE

I.M.A.
Politică / 9 septembrie 2019

Guvernul se întruneşte astăzi în prima şedinţă după demisia miniştrilor ALDE

Guvernul se întruneşte astăzi în şedinţă de la ora 16,00, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte de hotărâre.

Potrivit unui comunicat al Executivului, pe agenda şedinţei va fi inclus proiectul de hotărâre referitor la aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar 2019-2020 şi cel privitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Spital regional de urgenţă Cluj", transmite Agerpres.

Pe ordinea de zi se află şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea "Avioane Craiova" SA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea ROMAERO SA, aflată de asemenea sub autoritatea Ministerului Economiei.

Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, precum şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei se află, totodată, pe agenda Executivului.

Executivul va mai avea pe ordinea de zi un memorandum cu tema Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021, precum şi trei note referitoare la Raportul privind activitatea întreprinderilor publice pentru anul 2018, la Planul Anual de Lucru al Guvernului 2019, actualizat, precum şi la transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, în scopul adoptării unor hotărâri ce au ca obiect transmiterea unor imobile din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale. Conform sursei citate, este vorba despre terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar; o parte din terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, lot 1, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940, pentru amplasarea unui monument comemorativ de for public dedicat Zilei Dobrogei, potrivit Agerpres.

Aceasta este prima şedinţă de guvern după ce miniştrii ALDE au demisionat. Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat propunerile de miniştri interimari înaintate de premierul Viorica Dăncilă pentru portofoliile lăsate libere în urma acestor demisii.

"Criza în care ne aflăm este generată de PSD prin comportamentul iresponsabil faţă de guvernarea României. Această criză, de care sunt vinovaţi PSD şi toţi aliaţii lor din aceşti ani, tinde să se acutizeze şi să aibă consecinţe din ce în ce mai grave, care vor fi resimţite de toţi cetăţenii. Conflictele din coaliţia de guvernare, disperarea PSD de a rămâne la putere, luptele interne şi târguielile pe funcţii nu au nicio legătură cu agenda reală a românilor. Eu nu girez sub nicio formă un astfel de joc politic meschin şi, ca atare, resping categoric propunerile înaintate pentru miniştrii interimari", a afirmat preşedintele, săptămâna trecută, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În replică, premierul Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că cetăţenii încă aşteaptă explicaţii cu privire la motivul pentru care "încalcă repetat Constituţia" şi a afirmat că încercarea acestuia de "a crea panică în societate este de un cinism incalificabil", informează aceiaşi sursă.

De asemenea, Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi preşedintele României pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor interimari.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sesizarea e pierdere de vreme. Se teme de vot. Rusine

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb