Heiko Maas cere eliberarea imediată a opozantului Navalnîi

A.B.
Internaţional / 2 februarie 2021

Heiko Maas cere eliberarea imediată a opozantului Navalnîi

Ministrul de externe german Heiko Maas a cerut astăzi eliberarea imediată a opozantului Aleksei Navalnîi, calificând pedeapsa cu închisoarea în cazul opozantului Kremlinului drept o ''lovitură dură'' dată statului de drept în Rusia, relatează AFP şi Agerpres.

"Verdictul de astăzi împotriva lui Aleksei Navalnîi este o lovitură dură la adresa libertăţilor fundamentale şi a statului de drept în Rusia", a scris Maas într-un mesaj postat pe Twitter. "Navalnîi trebuie eliberat imediat'', a insistat el.

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, critic acerb al Kremlinului, la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a decis că acesta a încălcat condiţiile de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare în 2014, dar a spus că termenul său de închisoare va fi scurtat pentru timpul în care s-a aflat în arest la domiciliu, notează Reuters.

Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat la 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova la revenirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce a fost otrăvit în august cu agent neurotoxic din familia Noviciok cu caracter militar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb