"OMV Petrom" şi "ExxonMobil Exploration and Production Româ-nia" au anunţat, ieri, descoperirea, în Marea Neagră, a unui zăcământ de gaze naturale, estimat la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de trei până la şase ori consumul anual al ţării noastre.
Într-o primă consultare a specialiştilor, am obţinut următoarele aproximaţii: în Marea Neagră, se găseşte un zăcământ de gaze, în jurul căruia roiesc exploratori ucraineni, azeri, turci, georgieni şi de alte naţionalităţi.
Zăcământul se începe la 7 mile sud vest de Insula Şerpilor, în apele noastre teritoriale, şi se găseşte la 15-18 mile est de conducta subacvatică Blue Stream.
Zăcământul pare să transceadă apele teritoriale române, trecând la ucraineni şi turci. Astfel, exploratorii noştri se pare că au o competiţie cu ceilalţi în privinţa momentului de la care vor începe explorarea, dar şi în privinţa cantităţii extracţiilor.
Comunicatul "Petrom" nu precizează dacă descoperirea anunţată acum reprezintă o noutate faţă de ceea ce oricum era ştiut că se găseşte în zonă.
Johann Pleininger, membru al directoratului "Petrom" a declarat: "Împreună cu partenerul nostru ExxonMobil, am demarat forajul de explorare la sonda Domino-1, prima sondă de explorare de adâncime din blocul Neptun, având semnale încurajatoare. Până pe 3 februarie, sonda a indicat prezenţa hidrocarburilor".
Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri, potrivit unui comunicat transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti. Operaţiunile de foraj au început în luna decembrie a anului trecut, urmând să se finalizeze în acest an.
• "Investiţiile în fazele de explorare şi dezvoltare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari"
Reprezentanţii "OMV Petrom" şi "ExxonMobil Exploration and Production România" au precizat că încă este prea devreme pentru a determina dacă blocul "Neptun" se va dovedi în final exploatabil comercial sau nu. "Totuşi, dacă viitoarele lucrări vor confirma fezabilitatea tehnică şi comercială a producţiei de gaze naturale la mare adâncime în blocul Neptun, viitoarele investiţii în fazele de explorare şi dezvoltare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari, iar prima extragere ar putea avea loc cel mai devreme spre sfârşitul deceniului", se arată în comunicat transmis.
"ExxonMobil" şi "OMV Petrom" intenţionează să continue lucrările în acest an, rezultatele achiziţiei de date seismice urmând să determine următoarele etape, informează companiile.
Piaţa de gaze naturale din ţara noastră a crescut anul trecut cu 3%, ajungând la 14,2 miliarde metri cubi, din care circa 11 miliarde de metri cubi reprezintă producţie internă. Consumul intern este acoperit atât din producţia "Romgaz" şi "Petrom", cât şi prin importuri din Rusia, de la grupul "Gazprom".
"Petrom" a extras anul trecut 5,23 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 3% mai mult decât în 2010. Producţia de gaze a OMV a stagnat anul trecut la aproximativ 8,3 miliarde metri cubi, reiese din datele prezentate, ieri, de grupul austriac.
Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră se numără OMV Petrom, ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) şi MOL (Ungaria).
România producea spre sfârşitul anilor "70 şi în anii "80 peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu vârfuri la mai mult de 35 de miliarde, însă producţia a scăzut gradual după 1989.
Preţurile actuale la gaze naturale creează o situaţie nesustenabilă, care poate afecta investiţiile în sector, inclusiv activitatea termocentralei de la Brazi a OMV Petrom, a declarat ieri directorul general al companiei, Mariana Gheorghe, adăugând: "Situaţia din sectorul gazelor este nesustenabilă. Faptul că preţurile de vânzare a gazelor nu cresc afectea-ză investiţiile viitoare în gaze. Anii 2012 şi 2013 vor fi dificili pentru centrala Brazi. În condiţii de piaţă normale putem avea profitabilitate cu această termocentrală pe o perioadă de 20-25 ani. Până când sistemul de reglementare a preţurilor nu se stabilizează vom avea provocări".
Domnia sa a adăugat că OMV Petrom urmăreşte cu atenţie dis-cuţiile dintre Guvern şi FMI privind liberalizarea preţurilor, iar în funcţie de rezultatul acestor discuţii compania îşi va adapta politica investiţională.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat la începutul lunii februarie că procesul de liberalizare a preţului la gaze ar trebui să înceapă gradual din 2013.
• Plus 5,13% pentru titlurile SNP
Titlurile "OMV Petrom" (SNP) au crescut cu 3,51%, imediat după ce compania a anunţat descoperirea zăcământului de gaze naturale din Marea Neagră, încheind şedinţa de tranzacţionare în creştere cu 5,13%.
Acţiunile SNP au fost suspendate de la tranzacţionare între orele 12:25 şi 14:00 pentru informarea investitorilor, fiind respectate astfel prevederile legale în acest sens.
La momentul suspendării, titlurile OMV Petrom erau în stagnare, fiind cotate la 0,3898 lei, şi consemnau al treilea rulaj din piaţă, de 1,7 milioane euro.
Andrei Rădulescu, analist financiar "SSIF Broker", consideră că, din punct de vedere al analizei fundamentale, "OMV Petrom" este încă subevaluată, mai ales dacă luăm în calcul deschiderea centralei electrice de la Brazi şi anunţul cu privire la posibila descoperire a unor zăcăminte de gaze în Marea Neagră.
"Dacă luăm în calcul cotaţia de închidere de ieri (n.r. marţi) şi rezultatele pe 2011, PER (n.r. price earnings ratio - numărul de ani necesari recuperării investiţiei din dividend) SNP se situa la 5,88 - nivel inferior companiilor cu activităţi integrate de petrol şi gaze listate pe mapamond".
Domnia sa consideră că încă există spaţiu de creştere pentru acţiunile SNP (dând o ţintă de preţ pe termen scurt 0,45 lei), însă trebuie menţinută în continuare atenţia la factorii de risc din plan macro-bursier european.
"Anunţul legat de descoperirea făcută de Petrom şi ExxonMobil a avut o contribuţie majoră în creşterea de peste cinci procente de astăzi (n.r. ieri), imediat după reluarea tranzacţiilor cu acţiuni SNP, aceste titluri reintrând pe un trend ascendent", ne-a declarat Simion Tihon, broker la "Prime Transaction".
•
Termocentrala Petrom de la Brazi va fi pornită probabil în a doua jumătate a acestui an, după ce testele finale au fost întrerupte de "factori tehnici externi", se arată într-un comunicat transmis la începutul lunii februarie de grupul austriac OMV.
OMV Petrom a anunţat în luna ianuarie că au avut loc unele defecţiuni la termocentrala de la Brazi, fără a preciza când ar urma să fie pusă în func-ţiune unitatea.
Construcţia termocentralei a început în 2009, valoarea investiţiei fiind de 500 milioane de euro.
Termocentrala are o putere instalată de 860 MW, comparabilă cu un reactor nuclear al centralei de la Cernavodă, şi se estimează că va acoperi 8% din producţia de electricitate la nivel naţional.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2012, 01:33)
Sa multumim din nou lui Dan Ioan Popescu, Adrian Nastase si celorlalti.In tara asta furata, cei ce ar trebui sa faca puscarie, dau sfaturi despre politica si economie de piata.
2. Tradare si subminarea economiei
(mesaj trimis de Theraflu în data de 23.02.2012, 11:31)
Se stia de aceste zacaminte inca de pe vremea lui Ceausescu. Sunt rapoarte secrete intocmite dar numai cine trebuie nu a stiut sau nu a vrut sa stie.
Dam pe gratis resursele de energie. Daca aveau polonezii Petromul probabil ca a vea capitalizare 25 miliarde de euro. Asa il mulg autriecii de cate 2 milarde pe an.
3. Austriecii ne-au invatat sa facem bani
(mesaj trimis de RAzvan Avram în data de 23.02.2012, 12:07)
Bine ca au venit austriecii sa ne arate cum sa scoatem bani, ca noi nu am fost in stare atatia ani.
Au pus astia biciul pe noi si ne-au trimis la munca, pt ca prea pierdeam vremea.
Iar acum, ca am inceput sa scoatem profit si sa ne modernizam, in loc sa bagam la cap si sa continuam, ne plangem ca nu e bine, ca ne iau ei banii si ii duc in Austria. Total fals! Banii raman aici, deci nu va mai panicati degeaba.
4. rezilierea contractului!
(mesaj trimis de traianescu în data de 23.02.2012, 14:03)
am vrea si noi plebeii sa vedem clauzele secrete din contractul de vanzare a snp.
sa vedem ce contin!
5. fără titlu
(mesaj trimis de LAUR în data de 23.02.2012, 15:56)
Unde dracu ne fura astia de la OMV?Ce este rau ca fac profit?O parte tin acest profit ramane la noi in tara.Aceasta firma plateste multe taxe la stat.Hai sa fim mai pozitivi si lasam rautatea gratuita.Mentalitatea cu CAPRA VECINULUI este falimentara.
6. Cat castiga austriecii?
(mesaj trimis de Paraschiv în data de 24.02.2012, 11:28)
In Petrom austriecii au 51%, iar statul are 40%. Dar statul mai incaseaza si taxe de la ei. Deci unde ne-am vandut ? Ok, fac profit. Si ce e rau in asta ? Oricum reinvestesc tot profitul. Stati voi linistiti ca o companie atat de mare nu face lucrurile fara cap. Datorita investitiilor reusesc sa fie profitabili.
7. Reclama !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 24.02.2012, 14:08)
Reclama aia cu contributiile la buget chiar ca a lucrat la creierul unora dintre noi si spunem ce vrea omv.. Profitul vine din buzunarul nostru cei care alimentam la pompa, din diferenta enorma intre redeventa si din gazul ieftin extras. Ce investitii au facut ? Au vandut umflat la maxim benzinarii omv catre Petrom, apoi Petrom a vandut gratis benzinarii catre omv iar o mare parte din profit este transferat fara taxe catre omv in Austria.