Hidroelectrica a inaugurat Microcentrala (MHC) Poiana Ruscă

F.D.
Piaţa de Capital / 27 iunie

Hidroelectrica a inaugurat Microcentrala (MHC) Poiana Ruscă

Hidroelectrica a inaugurat ieri obiectivul Microcentrala (MHC) Poiana Ruscă, marcând astfel finalizarea primului proiect de investiţie realizat cu finanţare externă, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În cadrul evenimentului au participat autorităţile locale, precum şi partenerii implicaţi în proiect. Hidroelectrica a fost reprezentată de Ianăş Rădoi, în calitate de COO, şi de Radu Constantin, în calitate de CAO, precum şi de membrii echipei care au gestionat finanţarea şi implementarea proiectului, printre care Emil Crişan (manager department investiţii) şi Manuela Horvath (responsabil cu comunicarea şi relaţia cu Innovation Norway în proiect).

Investiţia în cadrul MHC Poiana Ruscă, în valoare de 5,79 milioane de lei, din care 2,3 milioane (462.000 EUR) au fost finanţaţi de Grantul EEA & Norway Grants - Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, este primul proiect Hidroelectrica care a beneficiat de mecanismul financiar disponibil pentru 2014-2021, în cadrul "Programului de Energie din România".

Proiectul are ca scop realizarea unei noi capacităţi instalate de 0,2 MW, care generează 1,5 GWh/an de energie electrică verde cu zero emisii de CO2. Energia electrică se produce prin folosirea debitului de servitute impus în aval de barajul Poiana Ruscă într-o nouă microhidrocentrală automatizată, conectată la reţea. Proiectul nu are impact asupra mediului, soluţia implementată fiind una simplă, cu o tehnologie dovedită şi matură în domeniul hidroenergetic, unde Hidroelectrica are o vastă experienţă.

Recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente obiectivului MHC Poiana Ruscă a avut loc pe 19 iunie 2024, marcând un pas important spre punerea în funcţiune şi spre inaugurarea oficială. Proiectul a fost realizat cu aportul celor doi parteneri, Uzinsider General Contractor S.A. şi producătorul de echipamente WWS Wasserkraft GmbH, conform contractului semnat pe 26 ianuarie 2023. De asemenea, în data de 10 august 2023 a fost semnat contractul de racordare la Sistemul Energetic Naţional cu firma Comranado SRL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb