Hidromecanica Braşov a obţinut, din exploatare, un rezultat negativ de 3,562 milioane de lei, în primele opt luni de aplicare a planului de reorganizare a companiei (mai 2012 - ianuarie 2013), aflată în insolvenţă.
În perioada analizată, firma a obţinut venituri de 3,639 milioane de lei, cu 65% sub cele prognozate, de 10,476 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au fost de 7,202 milioane de lei, cu 28% sub cele prognozate, de 9,966 milioane de lei.
Totuşi, "prin aplicarea măsurii de anulare a creanţelor deţinute de creditorii privilegiaţi şi chirografari până la atingerea unei cote de 28,59%, volumul datoriilor a scăzut cu 19,5 milioane de lei", compania raportând un profit de 16,235 milioane de lei în urma acestei operaţiuni.
În aceste condiţii, societatea a încheiat anul 2012 cu un profit de 15,014 milioane de lei, după ce în 2011 raportase pierderi de 3,440 milioane de lei.
Din afacerile realizate de societate anul trecut, cifrate la 4,419 milioane de lei, jumătate au fost realizate pe piaţa externă. Compania a realizat exporturi în America de Nord de 2,144 milioane de lei. Cifra de afaceri a avut o evoluţie descendentă începând cu anul 2009. Faţă de acel an, compania s-a confruntat cu o "îngustare a pieţei interne, ceea ce a determinat o reducere a cifrei de afaceri cu 45%, iar pierderea clienţilor din spaţiul comunitar a generat reducerea cifrei de afaceri cu circa 10%", se arată într-un raport al companiei către CNVM.
Compania mai avea la finele anului trecut 167 de angajaţi, din care 105 muncitori direct productivi.
La finele anului trecut, compania înregistra datorii de 74,488 milioane de lei. Din această sumă, 65,327 milioane de lei reprezintă cuantumul datoriilor prevăzute în programul de plăţi cuprins în planul de reorganizare. Numai către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală compania are un debit de 52,644 milioane de lei.
Compania este controlată de familia Gârbacea, moştenitorii fostului acţionar majoritar Lucian Gârbacea, care deţine 50,96% din titluri, în timp ce SIF Transilvania deţine un pachet de 45,21% din acţiuni.