"Oroarea" Holocaustului nu poate să fie "uitată şi nici negată", iar întreaga lume trebuie să lupte "pentru a slăbi plaga antisemitismului", cere Papa Francisc duminică, cu o zi înainte de comemorarea a 80 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau, relatează AFP.
"Mâine (luni) este Ziua Internaţională a comemorării memoriei victimelor Holocaustului, 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz. Oroarea exterminării a milioane de evrei şi persoane de alte religii în aceşti ani nu poate să fie nici uitată şi nici negată", a declarat Suveranul Pontif după rugăciunea duminicală Angelus.
El cere întregii lumi să "colaboreze pentru a slăbi plaga antisemitismului şi, cu toată forţa, a discriminării şi persecuţiei religioase".
"Să construim împreună o lume mai frăţească, mai dreaptă, învăţându-i pe tineri să aibă imima deschisă tuturor, în logica fraternităţii, iertării şi păcii", a conchis Papa.
Auschwitz-Birkenau a devenit simbolul genocidului comis de Germania nazistă al şase milioane de evrei europeni, dintre care un milion au fost ucişi în acest lagăr în perioada 1040-1945, dar şi peste 100.000 de neevrei, notează AFP.
Luni, o ceremonie oficială în prezenţa a aproximativ 50 de supravieţuitori şi a 54 de delegaţii internaţionale urmează să marcheze eliberarea acestui lagăr.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2025, 22:58)
Aici suntem în România. Propaganda holocaust în Izdrael!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2025, 06:29)
Faci parte dintre cei care sustin ca au fost construite camere de gazare de americani ,ca decorul la teatru , pentru public .Sictir!