Horaţiu Potra câştigă în instanţă; IPJ Sibiu trebuie să reevalueze cererea pentru armă neletală

A.D.
Miscellanea / 14 ianuarie

Horaţiu Potra câştigă în instanţă; IPJ Sibiu trebuie să reevalueze cererea pentru armă neletală

Fostul luptător în Legiunea Străină, Horaţiu Potra, devenit politician, a câştigat în instanţă împotriva IPJ Sibiu, care îi refuzase în 2022 permisul pentru armă neletală, transmite news.ro. Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca IPJ Sibiu să reevalueze cererea lui Horaţiu Potra pentru permisul de armă neletală, după ce Tribunalul Sibiu respinsese iniţial acţiunea acestuia. Decizia instanţei obligă Poliţia să analizeze cererea în mod motivat.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis parţial recursul lui Horaţiu Potra în procesul deschis împotriva IPJ Sibiu, care îi respinsese cererea de permis pentru armă neletală pe motiv că reprezintă un pericol pentru ordinea publică. Decizia vine după ce Tribunalul Sibiu respinsese iniţial cererea ca nefondată.

"Cu majoritate, admite recursul declarat de reclamantul Potra Horaţiu împotriva Sentinţei administrative nr. 119/2024, pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe cale de consecinţă, Casează în parte sentinţa administrativă recurată şi rejudecând în limitele casării, Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Potra Horaţiu în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu - Serviciul arme, explozivi, substanţe periculoase şi astfel: Anulează Adresa nr. 139979 din data de 23.09.2022 emisă de Serviciul arme, explozivi, substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. Obligă autoritatea Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu - Serviciul arme, explozivi, substanţe periculoase ca în termen de cel mult 30 zile de la comunicarea prezentei decizii să reevalueze motivat atât în fapt cât şi în drept cererea reclamantului nr. 138074. Respinge în rest acţiunea reclamantului. Obligă pârâta Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu să plătească reclamantului Potra Horaţiu suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs", este soluţia definitivă pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, soluţie la care unul dintre judecători a făcut opinie separată.

Procesul a fost deschis în octombrie 2022 la Tribunalul Sibiu.

"În comunicarea prin care i se aduce la cunoştinţă refuzul oferit, autoritatea emitentă nu a expus şi motivele care au stat la baza soluţiei conferite, ci pur şi simplu şi-a fundamentat răspunsul negativ pe faptul că "nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) lit. f din Legea 295/2004", fără a arăta şi considerentele avute în vedere. Nu sunt indicate datele şi informaţiile care au dus la concluzia că reclamantul prezinta pericol pentru ordinea publică, situaţie în care există o limită în a critica refuzul autorizării pentru nemotivarea acestei soluţii, urmând ca, după indicarea datelor şi informaţiilor care au dus la o astfel de soluţie, să precizeze argumentele pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată. În aceste condiţii, apreciază că actul atacat prezintă un viciu formal fundamental sancţionabil cu anularea acestuia. În al doilea rând, este adevărat faptul că Legea nr. 295/2004 conferă pârâtului dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea acordării dreptului reclamantului de a deţine şi purta o armă neletală, însă nu poate fi acceptată o exercitare abuzivă a dreptului său de apreciere. Din acest motiv, măsura dispusă de către organul emitent ar trebui să respecte o proporţionalitate între cauză şi efect, chiar dacă formularea textului legal "nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor" este o formulare generală, ea neputând conduce într-un mod arbitrar la ridicarea unui drept despre care nu se poate spune că ar fi fost periclitat printr-o atitudine comportamentală, cu atât mai mult cu cât, în prezent, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să-mi fie incubate pedepse complementare ori măsuri de siguranţă ce implică decăderi sau interdicţii care să reprezinte un impediment în emiterea autorizaţiei cerute, iar în certificatul de cazier judiciar se poate observa, cu lejeritate, că nu există nicio menţiune care să-l plaseze în evidenţa organelor competente ca fiind o persoană ce se situează în rândul acelora care reprezintă un pericol pentru ordinea publică", au fost argumentele invocate de Horaţiu Potra în instanţă, aşa cum acestea reies din încheierea de şedinţă prin care Tribunalul Sibiu a respins, în primă fază, acţiunea deschisă de Potra împotriva IPJ Sibiu.

În replică, specialiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au invocat trecutul infracţional şi preocupările lui Potra.

"Ca urmare a verificărilor efectuate în acest scop, serviciul specializat din cadrul IPJ Sibiu a emis avizul negativ cu nr. 139979 din 23.09.2022, motivat de faptul că solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004 R privind regimul armelor şi muniţiilor, în sensul că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. Astfel, având în vedere informaţiile deţinute de către organele competente la nivelul I.P.J. Sibiu s-a constatat că reclamantul prezintă un real pericol pentru siguranţa publică având în vedere particularităţile antecedentelor sale penale, regăsite în Situaţia Generală a cazierului judiciar, document eliberat de către Serviciul Cazier Judiciar din cadrul I.P.J. Sibiu Mai mult, potrivit datelor existente la Serviciul de Investigaţii Criminale, susnumitul este asociat cu persoane având preocupări infracţionale, ce pot genera conflicte stradale. Menţionează faptul că, în prezent, la nivelul Poliţiei reclamantul deţine calitatea de suspect în dosarul penal 1982/P/202I, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals. În consecinţă, faţă de toate aspectele mai sus menţionate, structura de specialitate din cadrul IPJ SIbiu a apreciat necesară emiterea unui aviz negativ pentru eliberarea autorizaţiei de procurarea a unei arme neletale", potrivit documentului de la Tribunalul Sibiu.

Magistraţii Curţii au reţinut că Potra are un trecut infracţional semnificativ, inclusiv condamnări pentru infracţiunea de ultraj, în urma evaluării recursului său împotriva deciziei IPJ Sibiu de a-i respinge cererea de permis pentru armă neletală.

"În cazul de faţă, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, se observă că acesta, conform situaţiei generale a cazierului judiciar (f.34), are antecedente penale, fiind condamnat pentru ultraj în anul 2012, pentru care a fost reabilitat în anul 2017. Potrivit raportului nr.141573 din data de 25.11.2022, pe baza informaţiilor furnizate de I.P.J. ##### Serviciul de Investigaţii Criminale, respectiv adresa nr.111173/9.09.2022, reclamantul este cunoscut ca având legături cu persoane care au preocupări infracţionale ce pot genera conflicte stradale. Potrivit aceluiaşi raport, bazat pe raportul Poliţiei ########## ### ##.08.2022 (f 36), reclamantul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, fiind suspect în dosarul penal ####/P/2021 în legătură cu care a depus la dosar raportul de expertiza criminalistica de la filele 103 si urm. dosar. Pentru îndeplinirea condiţiei pericolului social nu interesează nici caracterul intenţionat sau nu al infracţiunii cercetate, intervenirea reabilitării sau pronunţarea unei soluţii de condamnare, ci doar existenţa unui risc de insecuritate. Reabilitarea nu înlătură dreptul de apreciere al pârâtei asupra profilului social al reclamantului având în vedere că prevederile art. 14(1) lit. f din Legea ######## sunt caracterizate de o formulare generică, care implică o chestiune de apreciere,efectele reabilitării fiind nerelevante în cauză. Prin folosirea sintagmei "pericol pentru ordinea publică", aşa cum s-a arătat, legiuitorul nu a avut în vedere exclusiv pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul definit de Codul Penal, ci a avut în vedere un sens mai larg al acestei noţiuni, care să definească şi un climat social firesc şi optim, prin care se asigură funcţionarea normal a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor, precum şi o stare bună de convieţuire socială. Din toate datele prezentate rezultă că reclamantul a fost autorul unei infracţiuni de ultraj, că este cunoscut ca având legături cu persoane care au preocupări infracţionale ce pot genera conflicte stradale, că este implicat în proceduri penale. Se relevă aşadar elemente obiective care conturează o imagine incompatibilă cu condiţiile deţinerii de arme ce impun drept beneficiar al dreptului o persoană echilibrată, cu deplin autocontrol, aptă să-şi domine resentimentele, impulsurile şi să gestioneze situaţiile de pericol, inclusiv în ipoteza unei provocări, acţionând în mod echilibrat, calm şi lucid, în perfect acord şi armonie cu nevoia de siguranţă socială. În aceste circumstanţe, marja de apreciere a autorităţii pârâte nu este depăşită, măsura fiind dispusă pentru atingerea scopului legitim al eliminării oricărui factor de risc ce poate aduce atingere climatului de ordine şi securitate publică, fiind de admis că în această materie puterea discreţionară a autorităţii administrative trebuie să fie una suficient de largă tocmai pentru atingerea scopului apărării interesului public superior. Prin urmare, nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul a fost reabilitat pentru infracţiunea de ultraj comisă, de vreme ce aprecierea oportunităţii acordării beneficiului dreptului este legată de comportamentul reclamantului, în sensul larg al conceptului de pericol, şi nu este exclusiv consecinţa faptelor penale pentru care este sau a fost cercetat penal", a reţinut Tribunalul Sibiu.

Horaţiu Potra a atras atenţia opiniei publice la sfârşitul anului trecut, când, în urma unui apel la 112 despre o posibilă manifestaţie violentă în Bucureşti, a fost oprit în judeţul Prahova. În maşina sa au fost descoperite arme, arme albe şi sume mari de bani. Deşi procurorii au cerut arestarea sa preventivă, Tribunalul Prahova a decis să-l lase în libertate pe Potra şi pe şoferul său.

Recent, duminică, Potra şi fiul său au fost ridicaţi de jandarmi la o manifestaţie publică organizată de AUR, unde fiul său a fost găsit cu un baston telescopic.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8491
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9080
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.7350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb