"Iberdrola" SA, cel mai mare producător de utilităţi din Spania, va tăia circa 4% din forţa sa de muncă şi va înstrăina active de 5 miliarde euro (6,5 miliarde dolari) până în 2014, ca să-şi reducă datoriile.
Compania vrea să vândă active de un miliard de euro până la finele lui 2012, conform preşedintelui societăţii, Ignacio Galan. "Iberdrola" şi-a stabilit o ţintă de reducere a debitelor la 26 de miliarde euro în 2014, de la 31 de miliarde euro în prezent.
"Iberdrola îşi va reduce investiţiile şi se va concentra pe vânzarea activelor non-strategice", a spus Galan, adăugând: "Chiar şi într-un scenariu de criză, am identificat o serie de oportunităţi de vânzare gata să fie realizate. Acestea vor avea un impact minim asupra conturilor de profit şi pierderi".
În privinţa locurilor de muncă, societatea va elimina aproape 1.200 până în 2014, în vederea diminuării costurilor.
În primele nouă luni din acest an, profitul net al companiei a crescut cu 12%, la 2,4 miliarde euro, datorită evoluţiei operaţiunilor din domeniul energiei regenerabile. Câştigul înainte de interese minoritare, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a sporit cu 3,4%, la 5,78 miliarde euro, iar vânzările - cu 8%, la 25,24 miliarde euro.
În intervalul menţionat, investiţiile au fost reduse cu 67%, la 2,1 miliarde euro. În plus, în perioada ianuarie - septembrie 2012, "Iberdrola" a înstrăinat active evaluate la 300 de milioane de euro.
"Iberdrola" şi-a majorat cu 52% profitul din operaţiunile internaţionale în primele nouă luni din acest an, la 1,78 miliarde euro. În schimb, câştigul realizat pe piaţa Spaniei a scăzut cu 36%, la 616 milioane de euro.