ÎCCJ îi achită pe inculpaţii condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul falimentării Astra Asigurări

S.B.
Miscellanea / 6 mai 2021

ÎCCJ îi achită pe inculpaţii condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul falimentării Astra Asigurări

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus achitarea inculpaţilor trimişi în judecată de DNA, la finele anului 2016, în dosarul privind falimentarea companiei Astra Asigurări, în care a fost deferit justiţiei şi fostul om de afaceri Dan Adamescu, decedat la scurt timp de la înregistrarea dosarului în instanţă, informează news.ro.

Astfel, fostul preşedinte al ASF Angela Toncescu şi alţi inculpaţi, condamnaţi pe fond la închisoare, au fost achitaţi pentru infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Magistraţii Curţii Supreme au dispus achitarea fostului preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), Angela Toncescu, trimisă în judecată de DNA în decembrie 2016 şi condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2019, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi suspendarea mai multor drepturi, inclusiv acela de a ocupa funcţia pe care a deţinut-o anterior.

ÎCCJ a decis de asemenea achitarea foştilor vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, trimişi în judecată tot pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dar şi a inculpaţilor Dan Constantinescu, Popa Daniela şi Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, deferiţi justiţiei sub aceeaşi acuzaţie şi condamnaţi, pe fond, la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Prin soluţia pronunţată, care este definitivă, ÎCCJ a menţinut achitările dispuse în cazul celorlalţi inculpaţi de instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată, magistraţii Curţii supreme de justiţiei au respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile Societatea Comercială de Asigurare Reasigurare ASTRA SA - în faliment - prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu fostul preşedinte al actualei Autorităţi de Supraveghere Financiară.

Fostul om de afaceri Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată în decembrie 2016 pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

Alături de Dan Adamescu şi Angela Toncescu, au mai fost trimişi în judecată, tot pentru abuz în serviciu, Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, la data faptei vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Anabella Ruse, director general al Direcţiei Generale Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, Marinela Nemeş, director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor şi Carmen-Gabriela Ivan, director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

"Inculpatul Adamescu Dan Grigore, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Societăţii de Asigurare Reasigurare Astra SA, în perioada 2011-2013, a administrat în mod defectuos societatea Astra, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate. Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situaţia financiară a societăţii Astra, măsuri de natură să acopere activitatea infracţională, dar care, în subsidiar, au determinat şi alterarea gravă a mecanismelor de funcţionare a pieţei interne a asigurărilor", susţineau procurorii în rechizitoriu, arătând că anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Dan Adamescu, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu.

În rechizitoriu se reciza de asemenea că, la 21 iunie 2011, la cererea lui Adamescu, conducerea Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor a aprobat intenţia societăţii Epsilon Estate Provider de a achiziţiona un pachet de acţiuni Astra SA, deşi firma respectivă nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări.

"Achiziţionarea pachetului de acţiuni a fost aprobată de inculpaţii Toncescu Angela - preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala ASF), Baltă Tudor şi Buzoianu Constantin - vicepreşedinţi ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, Constantinescu Dan, Popa Daniela şi Moldoveanu Corneliu-Silviu - membri ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, Ruse Anabella - director general al Direcţiei Generale Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, Nemeş Marinela - director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor şi Ivan Carmen-Gabriela - director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aceştia, deşi cunoşteau că SC Epsilon Estate Provider SA nu îndeplinea condiţiile pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, au aprobat acest lucru, respectiv au întocmit nota de aprobare a intenţiei de a deveni acţionar semnificativ", susţineau procurorii.

Ei mai notau că Dan Adamescu şi o altă persoană au transferat, în mod fictiv, riscurile de reasigurare către Panamerican Re (societate înfiinţată şi înregistrată într-un paradis fiscal), distorsionând raportarea poziţiei, a performanţei financiare şi a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate).

Procurorii mai susţineau că Dan Adamescu a solicitat şi obţinut, la 14 august 2008, de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor deţinute la o altă societate de asigurare, a sumei de 118.342.090,30 lei, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate.

În cauză, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788.978.853,37 lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714.089.825,66 lei. Acţiunile civile în raport cu toţi inculpaţii au fost lăsate nesoluţionate.

"În baza art. 397 cod procedură penală rap. la art. 25 alin. 1 şi art. 19 alin. 5 cod procedură penală respinge, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile Societatea Comercială de Asigurare Reasigurare ASTRA SA - în faliment - prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpata Toncescu Angela", se mai arată în decizia definitivă a ÎCCJ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o dovada ca avem justitie...(de c...t)!! Oare Dan Constantinescu dintre cei enumerati mai sus e acelasi cu cel care " a colaborat" si la prabusirea SAFI?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb